25 dec. 2013

Theories of Advanced Individual Disorders

Într-una din fanteziile mele, se face că stau întins pe o canapea şi de vreo două ore îi tot enumăr unui psihanalist câteva dintre problemele cu care mă confrunt. În cele din urmă mă ridic, ne salutăm şi plec cu nimic mai mulţumit ca înainte, dar hotărât să ne revedem săptămâna viitoare. 
Psihanalistul pleacă şi el acasă, este poate chiar în preajma sărbătorilor, aşa că îşi vede de ale lui, sau cel puţin încearcă să facă asta, pentru că este genul care-şi ia mereu munca cu el. 
Se aşază masa de Crăciun, rude şi prieteni apropiaţi, soţia e toată un zâmbet, mă rog, tot clişeul. Seara se transformă în noapte şi, unul câte unul, invitaţii pleacă, satisfăcuţi, spre casele lor. 
Când rămâne, să spunem, doar cu un prieten bun, încep să vorbească despre muncă. Se menţionează şi cazul meu, dar cu foarte puţine detalii. În general discuţia capătă o turnură metadiscursivă, despre limitele şi insuficienţele psihanalizei. 


Insomnie de Dámaso Alonso


Madrid e un oraş de mai mult de un milion de cadavre (conform ultimelor statistici)
Adesea în noapte mă frământ şi mă includ în această nişă în care de mai bine de 45 de ani putrezesc
şi petrec multe ore auzind uraganul cum geme sau câinii cum latră sau cum curge blând lumina lunii
şi petrec multe ore gemând şi eu ca uraganul, lătrând ca un câine turbat, curgând ca laptele din ugerul cald al vacilor galbene


3 dec. 2013

Studenție, poezie


E adevărat că pentru niște studenți la Litere citim și înțelegem foarte puțină poezie, dar lucrurile nu au stat întotdeauna așa. Și de fapt nu asta e problema, că înțelegem sau nu poezia, ci că am încetat să mai facem vreun efort. Era o vreme când cu toții încercam să găsim câteva răspunsuri, am fi făcut orice pentru o analiză bună, am fi fost în stare să-l ascultăm chiar și pe Dan vorbind pedant jumătate de oră despre istoria marxismului doar ca să ajungă, într-un final, la cele câteva cuvinte despre Arghezi, pe care i le smulgeam cu cleștele și de la care porneam când ne scriam eseurile. Cuvintele acelea însă veneau pe un cu totul alt ton, de parcă poezia în general ar fi fost un adversar slinos, pe care nu-l poți apuca fără să-ți alunece printre degete, lăsându-te cu ochii în soare și mâinile murdare.



13 nov. 2013

Cât o să mai stăm în chirie?



La început nici măcar nu ne-am dat seama, am venit într-un oraș mare să facem facultatea și era normal că fie o să prindem un loc bun la cămin, fie o să ne căutăm în chirie. Așa făcea toată lumea și chiar și după ce facultatea începuse de câteva luni tot mai găseai câte unul care-și căuta coleg de apartament, așa că ajungeai să cauți și tu, dacă nu pentru tine, măcar pentru el. Oricum, te obișnuiai repede cu ideea și avea să-ți vină mai ușor mai târziu, știai unde să cauți, ce ziare să cumperi, România Liberă care avea pagini întregi de anunțuri în anumite zile, apoi tot felul de siteuri sau direct la agențiile imobiliare. 



11 nov. 2013

Introducere în tehnica ratării


Nu-mi doresc nimic mai mult decât să predau un curs opțional despre ratare la Litere, la care să vină printre alții studenți de la filosofie, istorie și arte plastice, pentru că trecerea de la absolvirea unei facultăți cu profil uman la a fi un ratat e deseori atât de bruscă, încât întrebarea firească e de ce, printre toate cursurile care nu o să ne folosească la nimic mai târziu, nu există și unul care să ne pregătească pentru iminenta ratare, pentru uriașa discrepanță dintre a învăța lucruri frumoase și a trăi urât. „Făceți-vă iluzii”, le-aș spune studenților la cursul meu de Introducere în tehnica ratării.



8 nov. 2013

GTA Galați City

Galați, oraș postapocaliptic plin ochi cu zombie mânați doar de instinctul lor de conservare, e de ajuns o scurtă plimbare prin centru ca să-mi redea impresia apăsătoare că sunt înconjurat de toți non-playing characters din GTA, când termini jocul și conduci plictisit prin oraș, doar-doar oi mai găsi pe cineva care să-ți dea o misiune, orice, să ajungi din punctul A în punctul B în câteva secunde și atât, și tot ar fi ceva, dar nu, nimeni nu mai vorbește cu tine pentru că toate personajele sunt de decor și nu pot ieși din scripted events-urile care-i fac să se îndrăgostească, să-și plătească avansul la apartament din banii de la nuntă și jumătate din restul vieții lor, să facă copii ca și cum ar fi cel mai nobil lucru, un alt non-playing character care să populeze orașul dar căruia să-i dai mai mult, îngroapă-l în jucării și plimbări pe faleză și toate șansele pe care tu nu le-ai avut, pune-ți toate speranțele în el pentru că unde tu ai eșuat el ar putea reuși; e ca un virus pe care-l răspândesc în aer, respiri de două ori cu sete și când ajungi acasă tușești, ai febră, te ia cu frisoane și vrei să faci un copil, soluția împotriva tuturor ratărilor și în același timp confirmarea celei mai mari ratări, idee care mă împinge mai departe pe străzile Galațiului, în căutarea unui antivirus care de cele mai multe ori vine în forma unei sticle de bere pe care o beau singur pentru că aici nimeni nu are bani, nici măcar eu, chiar dacă abia am luat salariul, și totuși terasa nu e goală pentru că dacă ești gălățean poți să bei gratis, ca să se vadă frumos - uite, avem tot soiul de oameni, suntem oraș mare; și chiar dacă după o sesiune disperată de dat telefoane găsesc pe cineva care să-mi țină companie, totul se pierde în melanjul ăla anevoios și grețos al lucrurilor banale spuse cu importanță, pentru că dacă petreci mult timp aici nu mai faci diferența, orice depășește un anumit nivel iese automat din mediocru, când de fapt nu face decât să atingă celălalt nivel al mediocrității care e și mai apăsător tocmai din cauza discrepanței, nu despre asta vreau să vorbesc, dar aici dacă spui altceva nu se aude, așa că îi dau înainte și la un moment dat inventez un eveniment ca să pot pleca de la masă, din nou pe străzile din centru, acum amețit și ca și cum nu picioarele, dezamăgirea mă propulsează mereu înainte, poate pe strada asta o să găsesc ceva, poate pe următoarea, o misiune secretă, orice numai să nu mă întorc acasă unde nimic nu m-ar mai proteja de virusul din aer, dacă aș ști unde mă duc aș fugi, dar nu există nimic, doar părinți care-și țin copiii de mână în drum spre faleză, dacă nu sunt atent o să mă ajungă din urmă așa că măresc pasul spre nicăieri pentru că nu există niciun loc unde să mă ascund, ca atunci când mașinile de poliție te încercuiesc în GTA și nu mai ai scăpare, asta e, mă uit la o fetiță care sare pe trotuarul pavat și numără cu glasul ei ca un clinchet când unu, când doi, ca și cum ar juca șotron, părinții ei merg agale în spate, se uită din când în când la ei, mândră de pașii ei săltați și veselia împrăștiindu-se atât de repede încât înainte să-mi dau seama ce se întâmplă, zâmbesc.

5 nov. 2013

Manualul limitărilor


Mă opresc în mijlocul unei discuții nu pentru că nu știu ce să mai spun, ci tocmai pentru că știu exact ce vreau să spun, am mai spus-o de atâtea ori în alte ocazii, cu rezultate diferite sau asemănătoare, și atunci îmi dau seama că nici nu știu pentru cine mai vorbesc, pentru mine cel de atunci care îmi descopeream cu plăcere propriile idei, exprimate cu elanul descoperirii unui lucru pe care abia înveți să-l mânuiești, pentru mine cel de mai târziu, entuziasmat la gândul testării noilor aptitudini prin confruntare directă, sau pentru persoana din fața mea acum, așteptând un răspuns care o să vină înjumătățit de propria deziluzie, lipsit total de elan și vlagă – copia palidă a celui ce-am fost, trista confirmare a celui care sunt și sumbra prevestire a celui care voi tot continua să fiu; neștiind pentru cine vorbesc ajung să nu mai știu nici de ce, așa că noi bănuieli ies automat la iveală, trezite de imaginea mea rostindu-mi lecția pe de rost, indiferent despre ce ar fi vorba, pentru că de la un moment dat nu fac altceva decât să-mi repet aceleași idei folosind același tip de discurs pe care-l cunosc la perfecție, sigur, în fața unor persoane sau pe marginea unei teme diferite, lucru care nu mă ajută deloc pentru că la final e vorba doar despre mine și propria mea limitare care mă afectează global, nu doar în discuția în mijlocul căreia m-am oprit ca și cum aș aștepta să strănut, nu, în toate domeniile, din moment ce ușor-ușor îmi pierd total capacitatea de a mai acapara nu noi informații ci noi tipuri de discurs, așa cum de la un moment dat te resemnezi cu faptul că știi o limbă străină, cu care te descurci rezonabil în majoritatea discuțiilor pe care le porți cu străinii, așa că renunți până și la vaga intenție de a învăța o nouă limbă, lucru pe care până nu de mult ți-l promiseseși; cedez tot mai mult teren pentru că renunț la tot mai multe domenii ale cunoașterii care nici măcar nu mi se par inutile, doar greu accesibile în timp util, timp pe care de altfel nici măcar nu-l consum făcând lucrurile care-mi plac, ci lucrurile care îmi plac din obișnuință, absurda vânătoare de timp liber pe care să-l îngrop în cimitirul ratărilor mici și mijlocii, rivalizând la titlul de corporație a ratărilor personale, pe care totuși nu-l ating din simplul motiv că până și ratarea e o idee mai strălucitoare decât ceea ce mi se întâmplă, și atunci îmi cer scuze pentru scurta pauză care a dat naștere lungii digresiuni și continui discuția: ce spuneam?

1 nov. 2013

Viața mea postumană


De când muncesc de acasă privesc internetul ca pe un coleg de muncă. E genul care știe foarte bine ce face și poate să te ajute de fiecare dată când ai nevoie, dar pe de altă parte îi place la nebunie să facă spam, să-ți distragă atenția de la ce trebuie să faci, și nici nu-i este greu din moment ce are mereu ceva nou să-ți arate.

Ca să alung singurătatea, la început de zi încarc o pagină cu zgomot de fundal, care cică te-ajută și la creativitate. Nu știu dacă e așa, dar îmi place să-mi beau cafeaua în atmosfera aia de cafenea. Înainte să mă apuc de muncă mai arunc câte-o idee de roman, povestire sau ce-mi trece prin cap. Cum mi s-a întâmplat nu de puține ori să-mi pierd documente din cauza hardurilor stricate, am început să folosesc clowdul din ce în ce mai mult. Google docs e OK din punctul ăsta de vedere, dar pe ăla îl folosesc doar pentru chestii legate de muncă. În rest, literatură îmi place să stochez aici, are un look mult mai șmecher.


29 oct. 2013

Manualul ratărilor

Cu cât înaintezi mai mult în vârstă cu atât ajungi mai aproape de pragul disperării, la 30 de ani fără nicio mare realizare sau măcar vreo realizare pe care s-o pot spune în câteva cuvinte rudelor (le văd fețele dincolo de ușă când mă duc în vizită, înainte să-mi deschidă, fețe lungi aliniate unele lângă altele ca o hidră și toate curioase, mânate de-aceeași curiozitate, punând aceeași întrebare și mereu ca și cum ar fi o formulă de salut, ceva peste care se trece în mod firesc, dar știu că numai răspunsul la întrebarea aia mai rămâne după plecarea mea, răspuns întors pe toate fețele și transmis mai departe, celui de-al doilea val de fețe lungi ascunse după o altă ușă; întrebarea că adică pe unde mai muncesc, cât câștig, cu cine mai sunt și ce planuri de viitor am – la care trebuie să răspund scurt și la obiect, dacă o lungesc mai mult de un minut mă întrerup cu următoarea întrebare și primul meu răspuns rămâne incomplet și transmis mai departe așa, stigmatizându-mă până la următoarea vizită abia peste un an; mă văd atunci redus la câteva cuvinte pe care eu nu le cred în niciun caz în stare să mă definească, nici măcar parțial din moment ce persoana pe care o descriu îmi e străină și sterilă; bucuria pe care le-o dă acelor fețe lungi în schimb e imensă, ideea vizitei în sine le place cel mai mult, dar vorbele pe care le smulg cu aerul unei ospitalități ieșite din comun le dau ocazia de-a prelungi vizita într-o formă virtuală a doua zi, cu puțin noroc, toată săptămâna, la tefelon sau prin întâlnirile accidentale la piață sau plata facturilor; „A venit Adi pe la noi”, le văd rostind cu plăcerea aia vulgară și perversă pe care doar înaintarea în vârstă ți-o dă, „Da? Ce mai face?”, „S-a despărțit de Alina, acum muncește în altă parte și câștigă la fel...”; tot procesul pare perfect construit și verificat de-a lungul timpului pentru a te face să vrei să ai o realizare, ceva care să se poată transmite ușor mai departe prin viu grai în condiții vitrege dialogului, trebuie să fie ceva ce-ai putea spune despre tine, pozitiv și reprezentativ în doar câteva cuvinte; ca statusurile de pe rețelele sociale, cu singura și totala diferență că astea din urmă se pot referi la orice; am învățat până la urmă să ignor întrebările astea și răspund mecanic, detașat, ca și cum ar fi vorba despre altcineva), de parcă fiecare lucru, oricât de bun ar părea la început, conduce în mod ironic de la bun început spre pragul ăla pe care toată viața te-ai chinuit să-l eviți, ca și cum cineva ți-ar derula viața și te-ar forța s-o trăiești invers, pentru că numai privit așa tot efortul tău e nostim, altfel e pur și simplu trist, și când îți dai seama de straniul tău caz toate lucrurile rămân suspendate în lipsa de gravitație și timp și leneveala în care te-ai scăldat atâția ani, nu, cea mai mare realizare a mea e că nici nu mai caut vreo realizare, și nici măcar nu e ceva cu care să mă mândresc, doar fraza mea reprezentativă la care mă gândesc de fiecare dată când nici eu nu-mi mai înțeleg sintaxa.

28 oct. 2013

2 poeme de Valery Nugatov (18+)

Iubirea. De artă

vreau să te fut
în fața
operelor de artă contemporană
în fața instalațiilor
montajelor
ready-made-urilor
reprezentațiilor
artei video
într-o galerie de artă
sau la o licitație de artă
în timp ce oamenii strigă numere
și bat cu ciocanele-n în masă
sau acasă pe canapeaua de două persoane
dar trebuie să fim sub
deasupra
sau aproape
de o operă de artă contemporană
o operă de artă de
damien hirst
jeff koons
ilya kabakov
oleg kulik


26 oct. 2013

OMG! Radu Alexandru i-a dat muie lui Brâncuși


Nu știu zău de ce vă revoltați că Radu Alexandru a insultat-o pe Oana Pellea. Păi ce, Oana Pellea e o valoare mai mare ca Brâncuși? Iar ăștia care îi iau apărarea lui Radu Alexandru sunt o specie aparte. În tragismul lor mioritic pun un semn de egalitate dumnezeiască între demiterea cuiva care scrie prostii și cenzurarea presei, ca și cum Radu Alexandru ar fi jurnalist, Oana Pellea un subiect de interes național iar Cațavencii un ziar.

Lucian Mândruță, un tip foarte sensibil de altfel, a dus tragismul ăsta la nivelul de artă și-și punea deja întrebarea că ce-o să mai mănânce săracul băiat dacă-și pierde salariul. Ce oameni fără inimă sunt ăștia care nu acceptă cele mai cretine mârlănii vehiculate prin presă!? Cum să nu-ți fie milă de cineva care nu vrea decât să-și câștige traiul înjurând ceva ce nu înțelege? Lucian Mândruță nu e deloc străin de dat cu părerea indecentă prin presa decentă despre lucruri decente pe care nu le înțelege. Acuma, na, una la mână că la Cațavencii nu se dau salarii, a doua la mână că Radu Alexandru nu e pus nici măcar în situația de a nu-și mai permite menajeră. Dar nedreptatea rămâne nedreptate și trebuie pedepsită, pentru că trăim într-o democrație, ceea ce înseamnă că nulitățile trebuie promovate, idioțenia apărată și corporația susținută de guvern. Nu pentru asta și-au dat părinții noștri viața? Chiar nu am înțeles deloc sacrificiul lor? Ne batem joc?



25 oct. 2013

Cele mai bune scuze pentru care n-am mai citit nimic


Termini o facultate și intri ușor-ușor într-o fază din ce în ce mai tălâmbă a vieții. Nu mai ai nicio scuză să nu muncești și nu știi câți ani o să mai poți s-o arzi așa, fără o rată babană la bancă și-un copil agățat de gât. Glumele studențești ți se par ușor ridicole, cum ți se păreau în facultate alea de liceu; preferi o comedie proastă făcută-n sudiourile americane și un braț de popcorn în confortul apartamentului tău închiriat decât să-ți târâi picioarele până-n nu știu ce ceainărie, doar ca să porți conversații încâlcite cu foști colegi de facultate de care te leagă din ce în ce mai puține lucruri.

Nicio activitate care necesită efort nu e recreativă și te sâcâie. Nu datorezi nimic nimănui și speri doar să nu-ți datoreze altcineva ceva. Altfel, noile cunoștințe pe care le-ai făcut pe la diversele locuri de muncă n-au nicio treabă cu facultatea pe care-ai terminat-o, de-aici și ușurința cu care vă înțelegeți, cu toate că nici asta nu-ți place, e ca și cum ai termina un joc video în câteva ore, dar folosind cheaturi. 


12 oct. 2013

5 citate din Agopian cu care să-ți adormi copilul


Te trezești des în toiul nopții și nu știi dacă e vorba de vreo alarmă de incendiu sau a izbucnit în sfârșit apocalipsa zombie? După ce te mai dumirești un pic, te uiți în stânga și-ți vezi partenera de viață dormind și sforăind silențios, te uiți în dreapta și vezi peretele dincolo de care bebelușul tău urlă de câteva minute întruna, și-ți dai seama că a venit, într-adevăr, sfârșitul lumii. 

N-ai nicio șansă să o trezești pe maică-sa, așa că te ridici bombănind din pat și-ți croiești anevoie drumul spre camera copilului. Ajungi la el și-l iei în brațe, dar cum să-l liniștești cu pieptul tău plat? În zadar îi cânți și-i vorbești minute în șir, îi dai suzeta și-i încălzești laptele. Micuțul e pus pe scandal, așa că e momentul să alegi o soluție mai bărbătească. 



7 oct. 2013

Dezacordul ca acord


Era comunicării corecte



Trăim în era comunicării și ne e frică să comunicăm. Cea mai mică eroare gramaticală poate și va fi folosită împotriva ta de grammar nazis. Înainte să zici ceva, trebuie să te uiți cu atenție în jurul tău: oricine ar putea fi un grammar nazi, mai ales persoanele în care ai cea mai mare încredere. Grammar nazis se hrănesc cu greșelile tale de exprimare și mai ales de ortografie. Ei cred că sunt cu atât mai inteligenți cu cât vorbesc mai corect. De parcă faptul că urmezi întocmai niște reguli te-ar face mai inteligent, nu mai obedient.




3 sept. 2013

De ce e bună legea exploatării de la Roșia Montană


În naivitatea lor proverbială, activiștii ecologiști și presa liberă ignoră avantajele pe care legea exploatării de la Roșia Montană le va aduce României. Nu vă lăsați păcăliți, nu intrați în jocul lor și nu ieșiți să protestați în stradă până când nu luați în considerare argumentele existente de ambele părți ale taberei! Și nu vorbesc de argumentele propagandistice ale corporației sau ale guvernului, nici măcar de celelalte argumente propagandistice ale ecologiștilor. Iată deci imensele avantaje pe care exploatarea cu cianuri le va aduce țării noastre, plus câteva informații utile despre beneficiile cianurii.


8 aug. 2013

Cum am descoperit ficțiunea


1. Introducere

În clasa a patra aveam o oră de ceea ce se numea „compunere”, unde, pornind de la o temă generală care putea fi rezumată la un singur cuvânt (toamna, iarna, prietenia, mama), trebuia să încropim un text care să aibă o introducere, un cuprins și o încheiere. Astea erau singurele cerințe impuse de învățătoare, dar, în mod absolut inexplicabil, toate compunerile ajungeau să arate la fel. 
 
Dacă se numea „Iarna”, cu toții descriam cum stăm, îngândurați și plictisiți, în camera noastră, privind pe geam (introducerea). Punctul culminant – printre nori, călărind o mătură de vrăjitoare, apărea dintr-o dată bătrâna Iarnă. Cuprinsul o surprindea pe afurisita Iarnă acoperind totul în jurul ei cu zăpadă. Sfârșitul, invariabil – adormeam liniștiți, înăbușind câte-o exclamație într-un oftat: „Ah, iar a venit Iarna!” Universul putea continua să existe. 



23 iul. 2013

Ecuaţia care explică tot Californication


Acum vreo cîţiva ani am încercat să mă uit la primul episod din Californication și după câteva minute am constatat că nu pot. Îmi dispăruse partea aia a creierului care mă făcea să nu mă opresc de fiecare dată când mă apucam de ceva scârbos și inutil, aceeași care mă ajutase să termin Literele. 

De când nu mai muncesc însă partea aia a creierului mi-a crescut și s-a dezvoltat splendid. Nu e zi în care să nu mă trezesc cu gândul că abia aștept să nu fac nimic toată ziua. Așa că m-am uitat la toate sezoanele din Californication pentru că mi s-a părut cel mai stupid lucru pe care-l puteam face. Ulterior, am citit o carte de Max Frisch care m-a făcut să-mi schimb părerea, dar asta nu contează.


8 iul. 2013

Gata cu perlele de la Bac

Oamenii care așteaptă cu sufletul la gură, an de an, perlele de la Bac pentru că sunt o sursă de râs garantat, eficiență 100%, un umor atât de simplu încât nu necesită absolut niciun efort din partea lor ca să „prindă” gluma – totul e chiar acolo, în fiecare propoziție în care elevul greșește, confundă sau inventează. E umorul instant care te duce imediat la concluzia că „ce prost e ăla”, nu-ți trebuie nici măcar cultura generală a unui copil de gimnaziu ca să depistezi greșeala, e chiar în fața ta și urlă la tine: „Sunt o informație greșită! Sunt o informație greșită într-un context în care trebuia să fiu corectă!”

                Perlele de la Bac au devenit ceva sezonier, exact cum înainte de sărbători știi sigur că o să vezi la televizor un reportaj despre prețurile cârnaților, exact cum vara știi sigur că o să vezi un reportaj despre prețurile de cazare la mare, cu țâțe goale pe fundal, exact așa te aștepți ca după examenul de Bac să apară și perlele. E un prilej de sărbătoare națională în care râdem mai ceva ca la glumele lui Arșinel, dar cu același sentiment de gol în stomac pe care ți-l dă orice lucru de o calitate mai mult decât îndoielnică.


4 iul. 2013

Cum să supraviețuiești cu bicicleta pe stradă

Ți-ai cumpărat bicicletă și ești destul de mândru de ea la început, te gândești că o să o folosești destul de des, poate chiar să te duci cu ea la muncă sau cumpărături. Dar după numai câteva ture prin cartier începi să te îndoiești că ai putea face față la mai mult, e de ajuns să treacă un taximetrist ceva mai hotărât pe lângă tine sau poate chiar un autobuz în care ai impresia că o să urci, fără bilet, fără voia ta și cu tot cu bicicletă la prima stație. 

Și atunci ce-i de făcut? Doar nu ți-ai luat bicicletă ca să o plimbi cu metroul până în Herăstrău în weekenduri sau ca să te alături celorlalți oameni care lucrează pe trotuar. Ei bine, nu trebuie să fii un ciclist profesionist ca să supraviețuiești printre mașini, nu, trebuie doar să urmezi câteva reguli elementare. 


24 iun. 2013

Fast Think Inc. Super-dialogul

Dieter Nisipeanu, cel mai bun șahist român
(fost campion european)
Am mai vorbit undeva despre șah, apropiindu-l de teoria literară. O întâmplare recentă m-a făcut atent la un alt aspect legat de jocul de șah, dar de data aceasta aș vrea să-l apropii de un mod de gândire mai degrabă decât de o teorie. Nu trebuie să știți aproape nimic despre jocul de șah ca să înțelegeți despre ce e vorba.

Pentru că prin șah de fapt nu înțeleg un joc, ci un limbaj. Adică mai mult decât un simplu limbaj – un limbaj perfect, datorat sistemului său închis, un limbaj care în ciuda faptului că nu admite decât o singură interpretare corectă, lasă totuși loc imaginației să-și spună cuvântul, ceea ce s-ar traduce prin faptul că există anumite mutări sau linii a căror funcție este mai degrabă poetică (oricine i-a studiat pe cei mai înzestrați jucători știe asta).


21 iun. 2013

Site-ul analfabeţilor



N-am primit adineauri niciun mail uluitor, dar am citit un „articol” scris de un uluit. Este vorba despre articolul cu numele senzaţionalist „Universitatea analfabeţilor”, pe care probabil îl ştiţi, mulţi dintre voi chiar l-aţi apreciat pe facebook pentru că sunteţi uşor de dus cu preşul şi sunteţi certaţi cu logica şi gramatica.

Ceea ce o să spun în continuare ar trebui să vă facă să vă simţiţi foarte prost în cazul în care sunteţi printre cei care au apreciat articolul. Mai întâi voi arăta, printr-o analiză stilistică, faptul că scrisoarea de la care se porneşte în acest articol este falsă, iar apoi voi arăta că autorul articolului este prost, şi, nu în ultimul rând, că şi cititorii lui fideli sunt cel puţin la fel de proşti. 



19 iun. 2013

Lista cu cei ce au zis că (și n-au dat tag)

tagline: „precum ordin ai dat, așa am făcut”

Am primit la poșta redacției noastre o scrisoare de la domnul universitar Daniel Cristea-Enaque, care ne roagă să o distribuim mai departe, către toți cei interesați. În această scrisoare, a cărei redactare a început în urmă cu câțiva ani și, din câte se pare, nu se va opri niciodată, Daniel ne vorbește despre dificultățile întocmirii listei negre, care îi cuprinde pe toți cei care au demonstrat o atitudine imorală pe paginile lor personale de facebook sau aiurea.

Este vorba despre persoane care fie nu au dat tag, fie au menționat oameni care nu au cont de facebook sau care erau protejați de nemiloasa lege a moralei, reuniți cu toții sub denumirea (pe care o vom folosi de acum încolo) de „dușmani”. Iată mai jos scrisoarea lui Daniel:


14 iun. 2013

Aww, ce drăguț!

un om căra în spate/ un gram de parșivitate

Derrida spune că limbajul a apărut în momentul în care bărbații bolnavi ai peșterii și-au dat seama că ei nu vor putea niciodată să agațe o femeie folosind bâta. Ok, poate că Derrida nu spune asta, dar așa a fost. În momentul ăla, bărbații au inventat o chestie mai nasoală ca bâta, pe care au folosit-o ca să trezească interesul femeilor: dulcegărismele.

Chestia asta a dat rezultate pentru că reprezentantele sexului slab sunt slabe de înger. Nu există femeie care să nu aibă slăbiciunea asta – să i se spună chestii drăguțe. Nu pot să-mi dau seama de ce, pur și simplu așa este. Și sunt convins că cea mai veche meserie din lume e tocmai asta – exploatarea slăbiciunii femeii, care la început nu ducea în niciun caz la ceva material. Nu, femeia voia să se simtă specială. Să-i spui dulcegărisme frumos. Asta nu se va schimba niciodată, singurul lucru care se schimbă e felul în care le bagi dulcegărismele astea pe gât, pentru că în ziua de azi nici femeia nu mai e ce-a fost.


10 iun. 2013

Pleșu vision, activate!

De când m-am mutat în Crângașiul Mijlociu am simțit că îmi lipsește ceva esențial întru înțelegerea lumii înconjurătoare, dar abia recent mi-am dat seama despre ce era vorba. Ne întorceam într-o noapte cu taxiul dintr-un bar unde băusem destul, iar prietena mea îi explica punctual șoferului pe unde să meargă ca să ajungem cât mai repede la destinație. După ce a ascultat cu aparentă politețe indicațiile ei, șoferul a dat o replică pe care nu am înțeles-o din prima, a zis: „Nu știu, să vedem ce zice și domnul”, iar prietena mea i-a dat o replică pe care probabil că el n-a înțeles-o: „Nu știu, în familia mea mama conduce mașina”. Atunci mi-am dat seama că, pentru a înțelege realitatea înconjurătoare, ar fi trebuit ca în taxiul nostru să se afle Andrei Pleșu. 

Nu știu exact cum s-ar fi comportat acesta atunci, în taxiu, dar sunt convins că după ce am fi ajuns la destinație ne-ar fi luat pe amândoi deoparte și ne-ar fi extras esențialul din întâmplarea la care am fi fost  cu toții martori. Ar fi vorbit probabil despre o anumită mentalitate care, iată, din păcate încă mai guvernează mințile bărbaților și ne-ar fi explicat, pe scurt, ce e-n neregulă cu societatea noastră. Apoi ne-am fi despărțit, acompaniați de norișorii de fum pe care i-ar fi împrăștiat, cu pipa lui, Pleșu. 


5 iun. 2013

Top 5 reacții din cauza la textele mele

Nu cred că exită student la Litere care să nu fi scris la un moment dat vreun text literar, chestie care se justifică destul de ușor, pentru că fie 1: Îți place să scrii literatură așa că dai la Litere, fie 2: Dai la Litere, citești atâta literatură până când ai impresia că ai putea să scrii și tu.

Și după ce ai scris un text ce faci? Mai ales că ai la îndemână adresele de mail sau conturile de facebook ale colegilor tăi literați? Nu te poți abține și la un moment dat trimiți textul măcar unui singur coleg, cu care te înțelegi mai bine, să vezi ce părere-și face. Dacă ești mai încrezător, așa cum din păcate eram și eu, trimiți textul mai multor persoane, poate chiar și unor profesori care-au făcut greșeala să-și manifeste interesul față de persoana ta.

Aici, la bătrânul safo, am mai pus o dată problema asta din punctul de vedere al nefericitului/nefericitei care trebuie să-i spună unui prieten că nu-i plac poeziile lui fără să-l rănească, dar acum aș vrea să mutăm puțin unghiul de abordare spre nefericitul/nefericita care primește răspunsul nefavorabil. Iată deci topul reacțiilor pe care le-am primit din partea colegilor când i-am întrebat ce părerea au avut despre povestirile mele.


4 iun. 2013

Câteva lecții de tehnică de la T.O. Bobe



T.O. Bobe, Contorsionista, Editura Humanitas, 2011

tagline: „o să uiți că ai vrut să polenizezi lumea 
cu urmele altor lumi” (pag. 245)



Contorsionista este una dintre cărțile care pot fi citite ca un manual de tehnică narativă. Fiecare povestire în parte ar merita o analiză naratologică, dar mă voi limita în cele ce urmează la povestirea Bună dimineața, cimpanzeeo, și nici măcar pe aceasta n-o voi aborda decât marginal.

Ca și în restul povestirilor care alcătuiesc Contorsionista, Bună dimineața, cimpanzeeo are un profund caracter cinematografic, ceea ce ar putea la fel de bine să fie și o cheie de lectură (a se citi, de exemplu, cu Videologia în mână). Dar ce e frumos este că acest caracter cinematografic este total diferit de nararea anostă, rece a unui autor ca Alain Robbe-Grillet. Din contră, T.O. Bobe reușește să creeze un narator care redă secvențele filmic, cadru cu cadru uneori, fără să păstreze o poziție fixă de-a lungul narațiunii: nu este nici după umărul personajelor, nici înăuntrul acestora, ci oriunde simte că e nevoie de el, într-o manieră extrem de ludică – ca și cum Robbe-Grillet și-ar fi dat întâlnire cu Julio Cortazar.


30 mai 2013

Apel umanitar: ajutați-l pe Darie Ducan!

Trista poveste a lui Darie a început la Târnăveni, unde a copilărit în condiții inumane din cauza toxicității culturale, care îi afectează pe 9 din 10 copii în această localitate. Datorită vieții literare intense, Darie nu s-a putut bucura, așa cum ar fi fost normal pentru un copil de vârsta lui, de plăcerile nevinovate ale copilăriei. În loc să se joace în fața blocului, el citea Esenin. În loc să se uite la desene animate, el scria aforisme. În loc să vrea să devină astronaut, el voia să devină poet național.

Prima carte i-a apărut la numai 9 ani și doctorii nu au putut să i-o scoată. De atunci, viața s-a transformat într-un adevărat calvar pentru Darie. Deoarece părinții nu au avut banii necesari ca să-i scoată ideile maligne din cap, au început să-i apară, periodic, tot mai multe cărți, unele atingând 200 de pagini!


29 mai 2013

Scrisoare deschisă bunului meu prieten


Grozăvia!

Dragă Florin,


Iată, îți scriu aceste rânduri folosind o peniță pe care o înmoi într-o minusculă călimară la fiecare cinci, șase cuvinte. Îți recomand și ție acest exercițiu, ca să vezi ce scrâșnet teribil pot scoate cuvintele (vezi Anexa I), deși am impresia că tu, în calitatea ta imuabilă de poet, știi deja asta. Ce vreau să spun este că dacă nici măcar tu nu știi asta, atunci înseamnă că viitorul nostru, ca specie inteligentă, este total compromis.


Scriu aceste cuvinte folosind penița deoarece Cristina a luat laptopul la școală. Ea studiază chestii despre calculatoare. Tu de ce nu studiezi chestii despre calculatoare? Când o să se întoarcă voi transcrie toate aceste rânduri pe calculator, pentru că am un scris execrabil, doar o idee mai citeț decât majoritatea poeziilor tale.



22 mai 2013

Sunt un rapper și nu fac sens




Câteodată am impresia că sunt un maidanez şi rup lesa. Asta şi-a zis Puya la un moment dat şi după aia a făcut un hit pe chestia asta. „Sunt un maidanez şi rup lesa/ nu mă poţi dresa”. Întrebarea e de ce a ales refrenul ăsta şi nu „Sunt o broască ţestoasă şi-mi iau zborul/ nu-mi poţi mânca piciorul”? Ar fi avut la fel de mult sens.

Nu ştiu, câte greşeli ai voie să faci în două versuri? Nu e o limită? Deci: 1. Maidanezii nu au lesă; 2. Maidanezii, ca orice alt câine, pot fi dresaţi; şi 3. În cuvântul „dresa” accentul cade pe a doua silabă, nu prima. Ar trebui să li se dea amenzi oamenilor care hrănesc rapperi dintr-ăştia.



12 mai 2013

Connect-R, un Iisus desăvârșit


Connect-R se chinuie de mult timp să devină Iisus, voi nici nu știți videoclipul ăsta în care se apropia cât de cât de imaginea Mântuitorului. Dar în afara fizicului, nu a reușit niciodată să fie cu adevărat Mântuitorul, până în vara asta, odată cu lansarea melodiei „Mai dă-te-n dragostea mea”. Abia acum Connect-R este un Iisus desăvârșit.

Melodia mizează pe un joc de cuvinte care de fapt reflectă deviza „întoarce și obrazul celălalt”, adusă la zi prin această semi-înjurătură profană („mai dă-te-n...”) combinată cu un mesaj creștin prin excelență (dragostea pentru celălalt).



1 mai 2013

Întrebarea de după


Există anumiți oameni mai seniori așa care asistă la tot felul de evenimente publice, conferințe, lansări și proiecții de film, doar ca să aibă ocazia să pună întrebarea de după. Îi recunoști pentru că tot timpul evenimentului stau cu capul pe spate, ochii închiși și un firicel de salivă prelingându-se în colțul gurii. Aplauzele finale îi trezesc din letargie și le amintesc adevăratul motiv pentru care au asistat până atunci pasivi la tot evenimentul.

Nu contează despre ce s-a vorbit, când prezentatorul dă startul întrebărilor din public oamenii ăștia se activează, își pun costumele de supereroi ai societății și salvează umanitatea cu superputerea lor de a pune întrebări pline de esență.


Cu Dickens în junglă sau cum să scapi de un divorț



                                                                tagline:  „– I think he’s the silliest man who’s ever been here.
 – Comparisons are odious.”

Primul lucru pe care trebuie să-l știți despre autorul de care vreau sa vă vorbesc este că, deși se numește nicicum altfel decât Evelyn Waugh, nu e femeie, ci un domn cu cea mai severa fizionomie britanică. Pe mine partea asta deja mă pusese în dificultate, din moment ce cartea se numea „A Handful of Dust”, și titlul, deși luat din T.S. Eliot, mă ducea cu gândul mai degrabă la genul de scriitură pointilist, minuțios, concentrat pe fluiditatea trăirii, al Virginiei Woolf decât la tipul de dramă victoriană mutată în secolul XX peste care am dat de fapt. În locul sensibilității analitice, am găsit un satirist de modă veche.

        Nici nu e de mirare, aș spune, că Waugh (mai exact Arthur Evelyn St. John Waugh) și-a dezvoltat aptitudinile ironice când soarta l-a împodobit cu asemenea nume, și pe deasupra cu o nevastă pe care o chema tot Evelyn (nu mă întrebați cum își spuneau în scrisori) și care, plictisită că el se îndeletnicea cu scrisul în reședința de la țară în timp ce ea o ardea în petreceri prin Londra, l-a părăsit după vreun an pentru prietenul lui, care ar fi trebuit să o supravegheze.


28 apr. 2013

Ce, cum și unde pula mea să scriu?


Pornind de la premisa că nu „talentul” e problema ta și că ai o inclinație spre a scrie, întrebarea nu e în niciun caz „ce” și „unde” să scrii, să nu te împotmolești niciodată în mărunțișurile astea, sunt întrebări care nu duc nicăieri și te distrag de la adevărata problemă: „cum” să scrii.

La întrebarea „ce să scrii” răspunsul ar trebui să vină de la sine în cazul în care n-am pornit de la o premisă falsă, iar locul unde ar trebui să scrii nu contează, dacă scrii ceva bun o să fie bine indiferent unde l-ai scrie, e de ajuns să fie văzut de câțiva oameni, care o să răspândească „bunul” tău mai departe. Un text bun e un text despre care oamenii vorbesc când se întâlnesc, le dă un subiect de conversație și toți oamenii vor un subiect bun de conversație.


24 apr. 2013

Învață creative writing cu Tigaia DryCooker!

tagline: scriu bine doar cu Tigaia DryCooker

Dintotdeauna ți-ai dorit să ai energia necesară ca să scrii un text bun! Fie că ești prozator, poet sau aiurea, toată lumea vrea să scrie o poveste bună, un poem frumos, ceva interesant. Urmează-mi sfaturile și-o să simți că dărâmi canonul cu mine!

În primul rând, trebuie să te asiguri că ceea ce scrii tu e sănătos. Nu te arunca aiurea la texte greu de digerat și pline de figuri de stil cancerigene. Renunță la sentimentalismele uleioase! Tot ceea ce scrii trebuie să fie brut, fără chestii de umplutură. 


21 apr. 2013

Aventurile micuțului Trip-trip-trip


narate de Tripticuț

Nu știu alții cum sunt, dar eu când îmi amintesc tripurile mele deci mă bufnește râsu. Oaa, o dată sau odată eram în cireș, fumam bine-mersi când vine-o babă: „Ce faci micuțule Trip-trip-trip, te urci în cireșu meu să fumezi? Da ce nu te urci în cireșu lu mă-ta dacă tot ești deștept!”, m-am căcat pe mine la faza asta, eram paranoia maxim, mama-mi zisese că dacă mă mai prinde fumând mă ia mama dracu, care cred că este bunica, dar n-am tupeu s-o întreb. Bun, deci am sărit din cireș fix în lac, zic, oaa, cine-a pus lacu ăsta aici? Până la urmă am zis că na, asta e, acuma mă pun pe scăldat. Și dă-i cu scăldatu, și dă-i cu scăldatu, până vine una, o tipă din clasă cu mine am uitat cum o cheamă, mă rog, și proasta-mi ia hainele de pe malul la lac, de-am rămas prost zic what da fuck?! și zdup! cu hainele mele în brațe pe uliță, de se uitau toți vecinii și baba cu cireșu că te zic io lu mă-ta! Da ce, io-s prost? Sau ce, io-s prostu ei? Ce mi-am zis io, dacă tot asta hai mă duc și cu colindu. Pana mea, era vară dar chiar n-aveam bani.


18 apr. 2013

Nimic nu-i foarte tare frate


tagline - A făcut Mitză căcutză (foarte tare frate)

Fig.1 - Grasu XXL, într-o
postură foarte tare, frate!
Deci voi aveți impresia că nu știți cine e Mitză, dar de fapt îl știți din videoclipul „Turbofin” al lui Grasu XXL. Mitză e responsabil cu muzica pe la OkapiSound.

Pe cel mai recent videoclip al lui Grasu, care se numește „Foarte tare”, Mitză mai și spune vreo două cuvinte. Dar nu despre Mitză vreau să vorbesc, l-am pomenit doar pentru că îmi plăcea taglineul la postul ăsta. Nu, vreau doar să analizez videoclipul dintr-un reflex hermeneutic.


17 apr. 2013

5 lucruri pe care voiai să le știi despre canon dar ți-a fost scârbă să-ntrebi



tagline – lăsați copiii să-nvețe la mine


Un tânăr își citește poeziile la un cenaclu din provincie. Este apreciat de majoritatea participanților, oameni de rând, poeți necunoscuți, critici obscuri dar și câțiva dintr-ăia mai influenți. În urma evenimentului apar câteva cronici pe bloguri, siteuri și în cotidianul local. Întrebarea care se pune e următoarea: „A fost sau n-a fost canon?”

Pentru cei care au impresia că canonul este chestia aia inventată de Harold Bloom din greșeală, trebuie să menționăm că există o modalitate foarte simplă de a afla ce și unde este canonul. Tot ce trebuie să faceți este să deschideți un manual școlar. Iată canonul. Și iată și cele 5 lucruri pe care voiați să le știți despre canon:



13 apr. 2013

Literatură de bairam

tagline: Nichita, team-leader la dansul pinguinului

Cu întâlniri de tipul celor organizate la Humanitas Kretzulescu, unde se oferă lingurinţe de literatură, muzică şi ce se mai găseşte prin cămări – de la dulceaţă de rubarbă, zacuşti de toate soiurile, gomboţi fierţi sau mai umila bere – se subminează o instituţie-satelit a evenimentelor literare: bairamul de după.

Operând în regim meta, lăsând la vedere şi plăcerile promise participanţilor după ce-şi vor fi încheiat misiunea, se creează un paradox; pe de o parte mulţumirea spectatorului de a urmări cum invitatul îşi adulmecă şerbetul de nuci şi pe de altă parte frustrarea lui, căci literatul e adus la acelaşi nivel cu el, i se refuză orice proiecţie imaginară a unui posibil after-party, în care să-l aşeze pe scriitor în mijlocul unor banchete gastronomico-muzicale, în intuiţia unei tradiţii vechi.



9 apr. 2013

Kazi Ploae rupe norma


Asculți cap coadă ep-ul ăsta și rămâi puțin în dubii. Nu poți să-ți dai seama cum de niște melodii cântate parcă în contra ideii de muzică (și în special a ideii de rap) îți intră pe sub piele.  De la ton, trecând prin instrumental și ajungând la versuri, se conturează un peisaj dezolant. E exact efectul pe care mizează Kazi Ploae, și, contrar așteptărilor mele, îi reușește.

Îi reușește atât de bine încât am auzit și oameni care n-au nicio treabă cu hiphopul spunând că ep-ul ăsta e bun. Și asta din două motive: Kazi ocolește clișeele specifice genului (n-o face pe golănașul etc.), iar atunci când îmbrățișează clișee are grijă să le ducă într-o zonă abstractă. „Abstract” e un cuvânt care definește de fapt foarte bine stilul la care a ajuns Kazi, și asta îi dă un plus de valoare, pentru că duce hiphopul mult mai aproape de poezie.



7 apr. 2013

Metafora care explică TOTUL!

așa e lumea!

Voi știați ce carte mișto de poezie a apărut în mod subtil anul trecut? Hai să vă dau un indiciu, a fost publicată la Editura Brumar. Dacă tot nu ați ghicit, o să spulber misterul: Andrei Velea, „Lumea e o pisică jigărită”.

Am trei motive s-o numesc o carte bună: 1. Imaginația poetului și 2. putere absolut remarcabilă de asociere a două planuri distincte. Și acesta este doar unul dintre motivele pentru care volumul lui Velea o să vă lase cu gura căscată. Dar dacă tot nu mă credeți, haideți s-o dăm puțin pe close reading. Iată poezia care dă și titlul volumului:



4 apr. 2013

Lesson 5: Așa se ajunge la inima unei femei


tagline: ziua în care nu ne-am făcut profesori

Puțin deasupra norilor vedeți cartierul Militari și oamenii mișunând ca niște furnici coapte. Dați un zoom-in și acum priviți o școală generală, mai dați un zoom-in pe fereastră și vedeți cancelaria. În cancelarie este Genowewa M., profesoara cu care facem practică. Ea stă în capul mesei și în stânga ei este o tipă înăltuță, subțirică și simpatică foc. Lângă ea e o femeie mai în vârstă, care mai devreme reușise, cu ajutorul unei păpuși în formă de mănușă, să-i sperie pe toți elevii clasei a 6-a C.

Acum femeia are în fața ei un casetofon și face repetiții, apasă butonul play și se aude vocea antiseptică, lipsită de orice intonație, a unei englezoaice: „Lesson 5”. Femeia nimerește apoi butonul stop eject, derulează înapoi, apasă play și se aude iar: „Lesson 5”. Mulțumită de performanța ei, repetă procesul încontinuu, în ciuda faptului că Genowewa M. ne vorbește și după tonul ei pare să fie ceva important.



31 mar. 2013

5 semne că muza ta te înșală

tagline: „Cum discern ce este bun de bulshitul pe care mi-l livrează muza?”

De câteori nu ți s-a întâmplat să îți vină o idee foarte bună și după entuziasmul inițial și poate chiar după ce ai folosit-o pe undeva, să descoperi că altcineva a mai avut ideea asta înaintea ta? Mie personal de prea multe ori, practic nu e zi în care să nu-mi vină ideea unui roman în care un tip, Tache, vrea să participe la o revoluție, dar lucrurile o iau razna și nu mai ajunge la timp.
De fiecare dată când ți se întâmplă asta rămâi cu un gust foarte amar, e trecerea prea bruscă de la a crede că ești foarte tare la a fi convins că ești prost. Uneori chiar așa e, ești un tip total lipsit de originalitate, dar alteori nu asta e problema.



30 mar. 2013

EuroCriticon

Te-ai întrebat vreodată cum ar arăta Eurovisionul pentru criticii literari? Poftim!

În ordinea apariției, se bat pentru a reprezenta mai departe România următorii: Paul Cernat, Alex. Ștefănescu, Dan C. Mihăilescu, Ion Manolescu, Daniel Cristea-Enache și Mutu Hermeneut, criticul cu una dintre cele mai motivaționale povești - în ciuda faptului că este speech-challenged, este unul dintre cei mai buni oratori. 

Nu uita să-l votezi pe cel pe care vrei să ne reprezinte mai departe țara!

Vizionare plăcută. 



24 mar. 2013

5 semne că ai băut destul cât să ajungi în comă

În clasa a IV-a aveam o chestie minunată la școală care se numea ora de „Compunere”. Acolo puteai să faci ceva care altfel era pedepsit, și care se numea „ficțiune”. Adică puteai să minți. Doamna învățătoare mă punea întotdeauna să citesc ultimul și toată clasa râdea la compunerea mea, care era de obicei o parodie la compunerile lor încrucișată cu ce filme mai văzusem cu o noapte în urmă. 
Odată cu înaintarea în vârstă am început să scriu din ce în ce mai prost și publicul a devenit din ce în ce mai puțin interesat. Când ești sau te crezi scriitor, faza e că poți să bei oricât. Dacă ești un scriitor bun atunci lumea te va înțelege și-ți va permite orice („Doar e artist, ce mama mă-sii!”). Dacă ești un scriitor prost, atunci cu atât mai mult trebuie să bei ca să te încadrezi perfect în profilul ratatului. 
Impresia că ești scriitor te face să ai impresia că poți să bei oricât. 
Nu e chiar așa. Eu unul mi-am dat seama recent (adică destul de târziu) că uneori chiar ar fi cazul să te oprești din băut. Și asta nu neapărat ca să nu te faci de râs în fața prietenilor tăi, dar măcar ca să eviți o nouă comă alcoolică. Iată momentele în care ar fi cel mai indicat să te oprești din băut:

1. Ești într-un bar și dansezi. Cu capul pe masă

Ca să fie treaba treabă, mai inviți și o fată la dans și după ce o trântești cu capul de masă o mai și cerți că nu te lasă să conduci. Dude, ești la 100 de vodcă depărtare de o comă strașnică.

2. Ești în același bar și când cineva te întreabă dacă știi unde e baia îi zici: „Nu știu, eu mă piș pe mine”

În primul rând, bravo. În al doilea rând, coaie, been there, done that. Nu mai suntem copii să fie ok fazele astea. Gata, e timpul să te maturizezi oleacă. Nu mult, nu sunt absurd, dar măcar cât să nimerești baia. 

3. Vomiți în chiuvetă

Nu. Așa ceva nu se face. Toată lumea știe că un gentleman adevărat vomită în wc. Deci din punctul meu de vedere fie ești la un pas de comă fie n-ai niciun pic de maniere. Oricum ar fi ar trebui să nu mai bei. 

4. Te trezești mergând pe stradă

Ai fost la o nuntă în familie și acum taică-tu e în dreapta ta iar maică-ta în stânga. Nimeni nu zice nimic. E noapte, beznă și habar n-ai ce s-a întâmplat. Ai vrea să îi întrebi pe părinții tăi dar nu știi cum. „Am făcut cumva ceva greșit în noaptea asta?”, neeeh, doar n-o să întrebi asta. Nu, nu e momentul să-ți scoți plosca din buzunarul interior al gecii și să termini ce-ai început. Mai întâi stai să vezi unde mergeți și a doua zi poate afli și ce s-a întâmplat. 

5. Ai 15 ani, e Ajunul Crăciunului și te trezești noaptea într-un pat necunoscut

Peste tot sunt paturi și la un moment dat vine ceea ce pare a fi o infirmieră la tine. Îi spui că vrei să te duci la baie și ea te întreabă dacă e „treabă mică sau mare? Că dacă e mică poți să stai liniștit, ai o sondă acolo”. În mod clar poți continua să bei: ori ce-a fost mai rău a trecut deja, ori ai fost răpit de extratereștri. 

Inutil să precizez că am trecut prin toate fazele astea. Dar, hei, măcar acum recunosc că am o problemă cu alcoolul. Bine că am scris toate astea de ieri și acum nu sunt atât de beat încât să nimeresc butonul „publicați”. Noapte bună, noi să fim sănătoși și noroc!

19 mar. 2013

5 reguli gramaticale cu care faci față la toți

Am o diplomă de filolog de care nu sunt mândru și sunt convins că nici ea nu e prea mândră de mine. Diploma asta mai multe rele mi-a adus. Am rămas prost când m-am angajat ultima oară și tipa de la hr mi-a cerut diploma. Ca să faci cu ea ce? Cât de perversă trebuie să fii ca hr-iță să-i ceri cuiva diploma de filolog?  Nu vrei mai bine diploma de bac? Oricum la ritmul în care merg lucrurile cu bac-ul, peste câțiva ani liceul o să fie încadrat la studii superioare.

Mă rog, m-am dus la Fac. de Drept, mi-am eliberat diploma și m-am angajat. Dar problemele nu s-au oprit aici. Din cauză că sunt *filolog* și că totuși oarecum scrisul e munca mea (deocamdată), colegii îmi adresează tot felul de întrebări la care un filolog ar trebui să știe răspunsul. Cum se scrie asta, e corectă fomularea asta, cum e mai bine etc. La început mă străduiam să-mi apăr diploma și nevoile și neamul, așa că răspundeam cât de filologic puteam. Dar de la un timp am început să fiu din ce în ce mai delăsător, inventând tot felul de explicații de genul „ambele variante sunt corecte”.

Sunt convins că nu sunt singurul filolog care are problema asta, așa că am întocmit acest minunat top 5 reguli gramaticale pe care le poți folosi cu încredere oricând:

Întrebare: Cu câți de „i” se scrie „fi” din „nu fi bou”?

Răspuns: Cu câți poți. Dacă poți cu unul singur, scrie-l cu unul. Dacă mai încape încă unul, sigur, de ce nu? Și dacă e loc de doi sigur poți să mai înghesui unul pe-acolo. Dar regula este „cu câți poți”, deci dacă nu ai timp de prea mulți, nu uita că unul e de-ajuns. La limită, poți să-l scrii și fără niciun „i”.

Î: E bine-așa, sau trebuie cu cratimă? 

R: Conform noului DOOM, nu se știe exact. În general când nu știi exact ce răspuns să dai poți s-o bagi liniștit pe-asta cu „conform noului DOOM”, oamenii o să plece privirea în pământ și-o să-și bage coada între picioare schelelăind. Dacă nu sunt convinși poți să-i bați depreciativ cu un ziar peste cap până se plictisesc.

Î: Cum se pun virgulele aici?

R: Cum vrei. Oricum ai vrea tu e corect. Go mad! Și nu uita: o virgulă în plus înseamnă o șansă în plus pentru un copil bolnav de cancer. Deci, mai ales, ca să, eviți, cacofoniile, folosește, virgula.

Î: „Copii” sau „copiez”?

R: Aici chiar nu știu regula dar corect e „copiez”. În general când nu știi regula dar ai o intuiție lingvistică, poți să apelezi la onestitate. Colegii tăi vor aprecia asta și o să fii surprins cât de puțin îi interesează de fapt regula în sine. Vor doar un răspuns rapid și ferm. Deci poți să spui cu încredere: „Nu știu sigur, dar așa e corect”.

Î: De ce în 90% din cazurile când folosesc „la” nu are funcție sintactică?

R: Pentru că ești hip-hoper. 

De reținut sunt primele trei reguli, care te vor scoate din majoritatea încurcăturilor lingvistice. Noapte bună!

5 mar. 2013

Wordsworth - A fost odată un băiat















A FOST odată un băiat, l-aţi ştiut prea bine, stâncilor
Şi insulelor din Winander, de multe ori
Pe seară, când stele timpurii îşi începeau
Drumul de-a lungul culmilor de deal,
Urcând sau coborând, el stătea singur
Lângă lacul de scântei sau sub copaci;
Acolo, cu degete împreunate şi mâinile-amândouă
Cu palmele împinse una-n alta şi urcate
În dreptul gurii, sufla în ele ca într-un instrument
Ţipete de buhă bufniţelor mute,
Ca ele să-i răspundă – şi bufnele ţipau
Peste valea apelor, ţipau din nou
Răspunzând chemării lui – cu zgomote fremătătoare
Cu strigăt lung şi hohote, puternice ecouri
Înteţite şi răsînteţite, sălbatică îmbulzeală
De larmă veselă! Iar când urma o pauză
De linişte, care-i punea la încercare iscusinţa
Atunci, în mijlocul acelei linişti, aşteptând
S-audă, un tremur fin de blândă uluire
Departe-n inimă îi ducea vocea
Torentelor de munte; sau priveliştea
Se strecura pe nesimţite-n mintea lui
Cu toată-nfăţişarea ei solemnă, cu stâncile
Pădurile şi cerul şovăielnic primit
În sânul lacului statornic.

Fu răpit acest băiat prietenilor şi muri
De mic, nici nu-mplinise doisprezece ani. 
Frumoasă peste poate este valea
Unde-a trăit: o mănăstire-atârnă
Pe povârnişul de deasupra şcolii;
Şi când avut-am drum prin curtea ei
În serile de vară, cred c-am stat acolo
Jumătăţi întregi de ceas şi am privit
Mut la mormântul unde stă-ngropat.