Într-una din fanteziile mele, se face că stau întins pe o canapea şi de vreo două ore îi tot enumăr unui psihanalist câteva dintre problemele cu care mă confrunt. În cele din urmă mă ridic, ne salutăm şi plec cu nimic mai mulţumit ca înainte, dar hotărât să ne revedem săptămâna viitoare.
Psihanalistul pleacă şi el acasă, este poate chiar în preajma sărbătorilor, aşa că îşi vede de ale lui, sau cel puţin încearcă să facă asta, pentru că este genul care-şi ia mereu munca cu el.
Se aşază masa de Crăciun, rude şi prieteni apropiaţi, soţia e toată un zâmbet, mă rog, tot clişeul. Seara se transformă în noapte şi, unul câte unul, invitaţii pleacă, satisfăcuţi, spre casele lor.
Când rămâne, să spunem, doar cu un prieten bun, încep să vorbească despre muncă. Se menţionează şi cazul meu, dar cu foarte puţine detalii. În general discuţia capătă o turnură metadiscursivă, despre limitele şi insuficienţele psihanalizei.
Pleacă şi acel prieten bun şi cei doi, soţ şi soţie, se retrag în dormitor, obosiţi. Ca de obicei în astfel de ocazii, el îi vorbeşte, cu mult mai multe detalii acum, despre muncă. Fără să dea nume, îi povesteşte despre lucrurile cu care mă confrunt, citând chiar câteva dintre frazele pe care şi le-a notat în carneţel:
"Lungul şir al dezamăgirilor la care continui să adaug mereu noi elemente", "Când nimeni nu-mi cere nimic zac toată ziua în imposibilitatea fizică de a-mi găsi proprii mei stimuli", "Toate lucrurile care îmi plac ajung să nu-mi mai placă şi mă ruşinez cu faptul că au putut să-mi placă", "Nu pot să-mi imaginez ce înseamnă dragostea", "Lungul şir al dezamăgirilor care nu dezamăgesc în final pe nimeni sau nu dezamăgesc îndeajuns de mult", lucruri de-astea.
De fapt, fantezia propriu-zisă abia aici începe, în momentul în care, pornind de la cazul meu, psihanalistul creează o nouă teorie în stare să interpreteze problemele astea fără să le reducă la copilărie sau libido, ci deschizându-le către mai mult, către noile (sau lipsa de) tabuuri ale omului modern.
Theories of Advanced Individual Disorders revoluţionează toată psihanaliza, iar contribuţia mea la tot acest studiu rămâne pentru totdeauna anonimă. Ratarea mea în schimb, tocmai prin proporţiile ei monumentale, conduce spre un succes egal în proporţii. Evident, al altcuiva.
Hihihihiiiiiiiiii, hihihiiiiiiiiiii, ce pot pentru ca să mai zic?:) Nu pot, căci n-am canape:)
RăspundețiȘtergere