OMG! Radu Alexandru i-a dat muie lui Brâncuși

Nu știu zău de ce vă revoltați că Radu Alexandru a insultat-o pe Oana Pellea. Păi ce, Oana Pellea e o valoare mai mare ca Brâncuși? Iar ăștia care îi iau apărarea lui Radu Alexandru sunt o specie aparte. În tragismul lor mioritic pun un semn de egalitate dumnezeiască între demiterea cuiva care scrie prostii și cenzurarea presei, ca și cum Radu Alexandru ar fi jurnalist, Oana Pellea un subiect de interes național iar Cațavencii un ziar.

Lucian Mândruță, un tip foarte sensibil de altfel, a dus tragismul ăsta la nivelul de artă și-și punea deja întrebarea că ce-o să mai mănânce săracul băiat dacă-și pierde salariul. Ce oameni fără inimă sunt ăștia care nu acceptă cele mai cretine mârlănii vehiculate prin presă!? Cum să nu-ți fie milă de cineva care nu vrea decât să-și câștige traiul înjurând ceva ce nu înțelege? Lucian Mândruță nu e deloc străin de dat cu părerea indecentă prin presa decentă despre lucruri decente pe care nu le înțelege. Acuma, na, una la mână că la Cațavencii nu se dau salarii, a doua la mână că Radu Alexandru nu e pus nici măcar în situația de a nu-și mai permite menajeră. Dar nedreptatea rămâne nedreptate și trebuie pedepsită, pentru că trăim într-o democrație, ceea ce înseamnă că nulitățile trebuie promovate, idioțenia apărată și corporația susținută de guvern. Nu pentru asta și-au dat părinții noștri viața? Chiar nu am înțeles deloc sacrificiul lor? Ne batem joc?

Primul meu contact cu Radu Alexandru a fost un fel de full-contact. Eram la cantina de la ProTV și ne așezam la masă, Radu tocmai înmuiase un ardei iute în ciorbă și zice așa, din senin, ca și cum ar fi tras un pârț, că: „I-am dat o muie lu Brâncuși”. După ce am înțeles ce voia să zică eram „Oaa, pot să te-ating?” Adică omul a avut coaiele, talentul și mijloacele să spună că Brâncuși e de căcat! Și asta fără să știe nimic despre sculptura minimalistă, fără să știe că Brâncuși putea să sculpteze ca lumea de fapt, și că sculpta cum sculpta pentru că așa voia să sculpteze, fără să fi citit sau să fi avut habar că a existat un proces mai interesant ca ăla al lui Flaubert în America, în care Brâncuși era acuzat că a trecut vama fără să plătească taxe pe fier (una dintre cele mai bune definiții ale artei). Fără să știe nimic din toate astea, Radu Alexandru a avut tupeul, umorul și inteligența necesare ca să spună că Brâncuși e de căcat și că oamenii care-l apreciază sunt de căcat și că căcat! Mi-a câștigat pe loc respectul și admirația, și chiar și acum mai sunt nopți în care mă trezesc și oftez: „Păcat că nu-i Radu Alexandru aici...”

Acuma, personal cred că disputa asta s-ar putea rezolva foarte civilizat printr-o simplă bătaie. Pentru că atunci când ai argumente, limbaj și atitudine de liceu, e normal să se rezolve totul ca în curtea școlii, unde ăla care-o face pe deșteptul își ia un picior în cap de la ăla pe care l-a luat peste picior. Nu văd nimic greșit în asta, e ceva natural. Știai de la bun început în ce te bagi. Faptul că nimeni n-a înjurat-o până acum pe Oana Pellea nu înseamnă că tu ești mai deștept ca restul, ci pur și simplu că tu ești singurul care te-ai coborât acolo. Restul oamenilor au o decență care-i face să ocolească căcatul, nu să alerge cu fruntea și limba înainte ca să-i testeze rezistența și gustul.

Să-l compari pe Radu Alexandru cu Eugen Ionescu? Nu. Niciodată. Sunt câteva chestii care-i lipsesc primului ca să-l ajungă pe-al doilea: inteligență, subtilitate, umor, cultură generală, adversari pe măsură. Una e să ataci cei mai buni scriitori ai timpului tău și să-i bați cu armele lor, distrându-te pe cinste și subminând în același timp și ideea de critică literară în sine, și alta e să ataci cele mai mediocre personalități, cu limbaj și logică de liceu, fără niciun alt scop decât de a face să te citească oameni care nici la statutul de mediocri nu aspiră. Adevărul e că nici Eugen Ionescu nu era perfect, avea un defect, îi plăcea vocea rațiunii.

Radu Alexandru e obișnuit să aibă dreptate pentru că se ia numai de mediocrități și spune numai banalități. Ceea ce-l face să se simtă inteligent. Când ajung oameni dintr-ăștia să-și dea cu părerea despre lucruri care-i depășesc, e ca atunci când luptătorii de summo se bat în MMA. Sunt dizgrațioși, greoi și ridicoli. Ca Radu Alexandru în Cațavencii, descoperind-o pe Oana Pellea. Ca Lucian Mândruță în Dilma Veche, descoperind arta comercială. Ca Oana Pellea la Ted Talks, descoperind...... nimic. Că toți ăștia fac trafic și audiență e adevărat. Dar dacă cineva le-ar bloca accesul dincolo de cocina, televizorul sau scena unde-și duc existența n-ar fi neapărat rău.