Te-ai întrebat vreodată cum ar arăta Eurovisionul pentru criticii literari? Poftim!
În ordinea apariției, se bat pentru a reprezenta mai departe România următorii: Paul Cernat, Alex. Ștefănescu, Dan C. Mihăilescu, Ion Manolescu, Daniel Cristea-Enache și Mutu Hermeneut, criticul cu una dintre cele mai motivaționale povești - în ciuda faptului că este speech-challenged, este unul dintre cei mai buni oratori.
Nu uita să-l votezi pe cel pe care vrei să ne reprezinte mai departe țara!
După lungi teste, încercări eșuate și alte nenorociri,
suntem fericiți să vă anunțăm că practic am
finalizat primul, cel mai bun program cibernetic de
făcut poezie bună.
L-am botezat poeTRON și, ca să ne asigurăm că
funcționează la randament maxim, l-am supus testului cel mare: l-am făcut să producă prima lui poezie bună. Rezultatul, ceva mai jos.
Mulțumuri lui Dan pentru că ne-a pus la dispoziție Sociul. Toate cele bune!
Cronica celei de-a patra nopți la Universitate. De la firul ierbii.
Orele 22.00
Câteva sute de oameni adunați la Universitate și peste drum, la TNB. Jandarmi peste tot, în spate la Arhitectură mai ales. Sunt pașnici și unii, și alții. Mă învârt pe acolo și nu se întâmplă nimic. Decât o fată care încerca să-i convingă pe câțiva jandarmi ceva. Ce? Bănuim că voia și ea să devină jandarm. Orele 22.30
Incredibil, Fornetti-ul de la Universitate e deschis și face o grămadă de vânzare. Se preferă sărățelele. Revoluționarii se pregătesc pentru o noapte lungă? Câțiva jandarmi stau și ei cuminți la coadă. Înaintează încet-încet.
Orele 22.35
Incredibil! Vânzătoarele de la Fornetti nu vor să servească jandarmii cu sărățele! Își închid taraba. Privesc stupefiat.
Orele 22.45
Apar studenții.
Toată lumea îi aplaudă. Sunt vreo 300. Scandează pro-non-violență, ceea ce e bine, jandarmii se mobilizaseră deja. Suntem practic încercuiți de studenții care vin dinspre Arhitectură și jandarmii care vin de la fântână. Ce-o să se întâmple? Nimic. Se pare că jandarmilor le e frică. Orele 22.55
O mașină înaintează de nebună prin mulțime. Unde vrea să se ducă? Oricum nu are unde. Orele 22.58
Magazinul de la Universitate a făcut o vânzareee! A vândut întruna! Se pare totuși că vânzătoarea a tras în țeapă un revoluționar cu 10 lei... ne amintim cu toții că vânzătoarea respectivă ne-a tras și pe noi, de nenumărate ori, în țeapă de-a lungul facultății... Orele 23.15
Mergem la o bere pe Lipscani. O liniște mormântală. Jandarmi peste tot, pe toate străduțele. Barmanii spun că au primit ordin să nu mai servească după ora 22.00. Ne retragem la Springtime. Acolo se pare că e toată lumea.
Orele 23.30
Nu mai e nimeni la Universitate. Decât victimele.
Jaan Malin e un poet din Estonia. Dacă-l întrebați ce fel de poezie scrie, el răspunde - Sound Poetry. Ceea ce un fel de neo-suprarealism. În principiu, înseamnă că sensul nu prea contează, ceea ce, evident, nu înseamnă mare lucru. Dar efectul mișto pe care-l obțin acești poeți este că poezia lor nu trebuie tradusă. Așa că de multe ori ies niște performance-uri drăguțe și niște sesiuni de slam poetry ciudate. Mai ales atunci când se mai găsește un compozitor care să facă așa ceva din poezie:
(Jaan e cel din dreapta)
Pentru că eu totuși nu cred că e chiar așa de lipsit de importanță sensul, l-am rugat pe Jaan să-mi traducă puțin poezioara. A tradus atât cât s-a putut traduce, unele cuvinte sunt din estonă dar cu sintaxă sau morfologie fanțuzească, iar altele sunt pur și simplu inventate.
Someone else
I'll eat you up!
Don't eat - eat somebody else!
This somebody else might be your own mouth.
I'll eat You up!
My... other.
My mää [the sound that sheeps make] - ähhähhää - nähhähhähhää [human can
make such sounds without meaning]
My moo - ohhohhhoo - mohhohhohhoo [human can make such sounds without
meaning]
My mee [hone's] - ehhehhehhee - mehhehhehhee [human can make such sounds
without meaning]
My land - of ravage of the strawberry's stalk - yard
My mii [moo-mee-maa-mii-müü-möö important isn't the meaning!] - without
glossing anything - lavaret
My müü - it starts to talk, it starts - unsaid; footing
După 30 de ani în care nu a mai apărut în public, Victor Ali Frizestauer, binecunoscutul teoretician german, a acceptat să ne acorde un interviu, cu ocazia apariției lucrării tinerei Roxana Eichel. Exclusiv pentru www.batranulsafo.blogspot.com. Vizionare plăcută.
Unii oameni nu știu când să se oprească. Și îmi pare rău că trebuie să o spun, dar cred că s-a ajuns în momentul în care putem să discutăm iar despre a fi și a nu fi comercial, un subiect care a fost foarte la modă în anii 90. Ne-a luat mult timp să ne dăm seama că există și oameni care sunt comerciali și totuși sunt buni. Da, există melodii/cântăreți comerciali (care au adică succes la public) dar cântă, în același timp, și bine, pentru că pur și simplu au talent, așa cum există și melodii/cântăreți comerciali care nu fac altceva decât să răspândească o formă goală, over and over again.
Știu că nu e ușor (pentru un om de inteligență medie) să îți dai seama exact unde se trasează linia, dar știu că o linie trebuie trasată. E bine să discutăm despre asta pentru că așa ne dăm seama dacă, într-adevăr, ar trebui sau nu să dăm bani artiștilor. Și eu zic că să cumpărăm albumul lui DOC (oricare dintre cele două) ar fi o greșeală. Așa cum aceste albume sunt o greșeală în sine, o formă goală și, mai mult decât atât, o formă retardă.
Am două motive să spun asta: albumele sunt proaste (nu aduc nimic nou, au versuri cretine, sună urât), și, poate mult mai important, promovează o atitudine de căcat. Încearcă de fapt să spele pe creier mai mult decât au încercat, într-o vreme, CTC să deschidă mințile oamenilor (unei anumite categorii de oameni), să spunem cu melodii precum Orice. Spun că încearcă să spele pe creier pentru că se agață de o idee greșită pe care chiar ei (CTC) au răspândit-o – ideea cum că trebuie să cumperi albumul. Într-o țară care nu își permite să aibă o industrie a artei, unde un album hip-hop costă 30 de lei (o carte cam la fel), ar fi culmea să nu vrei ca mai întâi să asculți albumul și să te gândești dacă merită, într-adevăr, dintre sutele de artiști, ca acesta să fie plătit. Nu este adevărat că un hip-hoper moare de foame dacă nu îi cumpără cineva albumul, așa cum nu e adevărat că un scriitor moare de foame dacă nu i se cumpără cartea (banii, în cazul ăsta, se duc în mare la editură). Ba chiar, în ambele cazuri, produsul final („opera de artă”) are de suferit în cazul în care autorul ei câștigă prea mult (adică mai mult decât strictul necesar, profit zero). Și dacă nu mă credeți, ascultați freestyle-urile pe care le făcea DOC la el acasă, cu un simplu calculator. Poate că nu era cea mai bună calitate la nivel de sound, dar versurile cu siguranță erau bune. Comparați-le cu jocurile de cuvinte pe care le face acum („Ăștia fac fețe-fețe ca portretiștii”, „Am tras din greu precum culturiștii”, „Mai scăpăm câte-un organ/ ca o asistentă medicală beată” - serios? Ca o asistentă medicală beată?). Sau faceți o comparație între refrenurile pe care le aveau (sau, mai corect spus, pe care nu le aveau) pe vremuri și astea de acum („Vara soarele vrea să mă frigă/ Arde frate, arde frate” - refren de melodie dance, care se continuă cu o constatare încă și mai stupidă: „E vară tati”, sau: „Noi o facem pentru voi/ Cântați refrenul pentru noi”, sau: „Mâinile sus, poliția rap!”). Găsim exemple dintr-astea pe tot albumul. Nu e piesă care să nu conțină câte o absurditate cretină. Bine, recunosc, nu am avut curajul să ascult chiar tot albumul, dar sunt convins că și a doua jumătate e cel puțin la fel de cretină.
DOC a ajuns la faza de super-ego și e jalnic. Bine, mulți artiști care la un moment dat au fost promițători sau dintre aceia care chiar au reușit să se mențină la fel de buni pe o perioadă lungă de timp, mulți dintre aceștia erau cunoscuți pentru lipsa lor totală de modestie. Isaac Asimov ar fi un exemplu. Diferența e că unii chiar au motive să nu fie modești.
Dar ce motiv ar putea avea DOC să nu fie modest?! Din moment ce aceste două albume pe care le-a scos (trei, dacă-l socotim și pe ăla cu Deliric) nu valorează nimic? Când ai teme precum falșii mc (cea mai recurentă temă din hip-hop, care deosebit de greu ar putea fi tratată într-un mod nou sau într-un mod pur și simplu ok – iar DOC nu face niciun efort, se mulțumește doar să spună „lucrurilor pe nume”, fără nicio urmă de bun-simț estetic), precum eu sunt cel mai bun, sau să ducem o viață bună (mă refer la melodia Vara asta, poate cea mai slabă de album, care se rezumă la „hai să facem un grătar, e vară, e cald, e bine”), și culminând cu marea temă vreau să fac bani din asta... ei, ce motive ai putea avea să nu fii modest? Doar pentru că la un moment dat ai făcut ceva bine? Atunci măcar să ai bunul simț să recunoști că nu mai poți, sau că nu mai vrei să mai faci ceva, nu știu, poate că ar fi trebuit sa reediteze vechile cd-uri. Sunt convins că ar fi fost oameni care le-ar fi cumpărat (din moment ce oricum nu prea au apărut pe piață, ci doar pe internet). Dar să scoți un album pe an doar ca metodă de marketing... nu știu, așa că las versurile să răspundă: „e poliția rap la ușă/ cioc-cioc”.
Mai vreau doar să semnalez apariția lui Coae pe album. Coae, acest Cleopatra Stratan al hip-hop-ului românesc: altă copilărie distrusă în numele showbizului. Cum să stigmatizezi un copil spunându-i Coae, și să-l mai și pui să cânte un refren retard ca să-ți alimenteze ego-ul? Cum de nu s-o fi sesizat protecția hip-hoperilor...?
