Despre dezamăgire, dezamăgitor

Am intrat la Litere pe la mijlocul listei cu înscriși și am absolvit tot pe-acolo. Deși am avut momentele mele bune, mereu m-am asigurat că într-un fel sau altul mă întorc în linia mediană la final, chiar după ce toată lumea se întreba dacă nu cumva de data asta n-o să mai fie așa, prietenii care mă felicitau pentru cine știe ce, părinții cărora le promiteam că o să-i mai sun după, să le spun cum a fost, profesorilor care aveau încredere în mine. Nu era nimic nou, literatura în general era de fapt ultimul domeniu în care mai puteam dezamăgi, cu toate celelalte terminasem de mult, urmând mai mult sau mai puțin cam același traseu.

Theories of Advanced Individual Disorders

Într-una din fanteziile mele, se face că stau întins pe o canapea şi de vreo două ore îi tot enumăr unui psihanalist câteva dintre problemele cu care mă confrunt. În cele din urmă mă ridic, ne salutăm şi plec cu nimic mai mulţumit ca înainte, dar hotărât să ne revedem săptămâna viitoare. 

Psihanalistul pleacă şi el acasă, este poate chiar în preajma sărbătorilor, aşa că îşi vede de ale lui, sau cel puţin încearcă să facă asta, pentru că este genul care-şi ia mereu munca cu el. 

Se aşază masa de Crăciun, rude şi prieteni apropiaţi, soţia e toată un zâmbet, mă rog, tot clişeul. Seara se transformă în noapte şi, unul câte unul, invitaţii pleacă, satisfăcuţi, spre casele lor. 

Când rămâne, să spunem, doar cu un prieten bun, încep să vorbească despre muncă. Se menţionează şi cazul meu, dar cu foarte puţine detalii. În general discuţia capătă o turnură metadiscursivă, despre limitele şi insuficienţele psihanalizei.