narate de Tripticuț
Nu știu alții cum
sunt, dar eu când îmi amintesc tripurile mele deci mă bufnește râsu. Oaa, o
dată sau odată eram în cireș, fumam bine-mersi când vine-o babă: „Ce faci
micuțule Trip-trip-trip, te urci în cireșu meu să fumezi? Da ce nu te urci în
cireșu lu mă-ta dacă tot ești deștept!”, m-am căcat pe mine la faza asta, eram
paranoia maxim, mama-mi zisese că dacă mă mai prinde fumând mă ia mama dracu, care
cred că este bunica, dar n-am tupeu s-o întreb. Bun, deci am sărit din cireș
fix în lac, zic, oaa, cine-a pus lacu ăsta aici? Până la urmă am zis că na,
asta e, acuma mă pun pe scăldat. Și dă-i cu scăldatu, și dă-i cu scăldatu, până
vine una, o tipă din clasă cu mine am uitat cum o cheamă, mă rog, și proasta-mi
ia hainele de pe malul la lac, de-am rămas prost zic what da fuck?! și zdup! cu
hainele mele în brațe pe uliță, de se uitau toți vecinii și baba cu cireșu că
te zic io lu mă-ta! Da ce, io-s prost? Sau ce, io-s prostu ei? Ce mi-am zis io,
dacă tot asta hai mă duc și cu colindu. Pana mea, era vară dar chiar n-aveam
bani.
Și-l cooptez pă Gicu, îl știți? V-am mai zis de el? Deci Gicu e unu coleg de-al meu cică, oricum, el e și dj la discoteca de la sat în weekend, începe de la ora 8 seara cu house și după aia o schimbă pă electro, să vezi atunci panaramă. Oricum, ideea-i că n-am făcut niciun ban în seara aia și m-a certat și mama că-s bou, da măcar n-a aflat c-am fumat deci oricum am ieșit bine zic eu. Mda, pân la urmă i-am zis da mai taci mă, ce? lasă-mă-n pace, nu mă înțelegi, când o să mă fac mare o s-ajung scriitor, să mă laude și la școală, da când i-am zis mama a râs trei ore, timp în care m-am strecurat în pod și-am mai ars una, m-a lovit fix în cap din primu fum, și ce cap! De scriitor, aș putea adăuga, dar încă nu sunt convins dac-o să fac chiar literatură, mai degrabă m-aș băga pe copywriting ca-n mad men, să vezi acolo golăneală! Și cum fumam eu așa, ce-mi văd ochii de nu-mi venea să-mi cred ochilor? O pupăză mă! Zic ce mama dracu drăcie cauți aici, pocitanie, și mi s-a părut nu numai c-a răspuns da a avut și comeback, da numai că nu mai țin minte al dracu. Oricum, am luat-o de după gât așa și-am dus-o-n pădure, zic aici ți-e locu, păsăroiule, în scorbura la bufniță. Când din scorbură scoate capu ghici cine? Că vorbești de lup și lupu... ați înțeles, chiar bufnița, și zice: „muie steaua, muie steaua, o-e, o-e!” După chiar nu-mi mai amintesc, mi-am luat blackout total. Hai, chill!

Asta e cam ciudatica asa.
RăspundețiȘtergerede drogalai asa
RăspundețiȘtergere