Introducere în tehnica ratării

Nu-mi doresc nimic mai mult decât să predau un curs opțional despre ratare la Litere, la care să vină printre alții studenți de la filosofie, istorie și arte plastice, pentru că trecerea de la absolvirea unei facultăți cu profil uman la a fi un ratat e deseori atât de bruscă, încât întrebarea firească e de ce, printre toate cursurile care nu o să ne folosească la nimic mai târziu, nu există și unul care să ne pregătească pentru iminenta ratare, pentru uriașa discrepanță dintre a învăța lucruri frumoase și a trăi urât. „Făceți-vă iluzii”, le-aș spune studenților la cursul meu de Introducere în tehnica ratării.

Ratarea e ceva cu care trăiești toată viața, în măsura în care ceea ce trăiești poate fi numit „viață”. Nu există niciun leac pentru ea, dar simptomele pot fi ținute sub control. Și exact pentru asta o să ne pregătim la acest curs. Din primul moment în care ați ales facultatea pe care ați ales-o, ați făcut un pas decisiv spre propria ratare. Următorul, care va face de fapt diferența, e să învățați bine, să țintiți către un loc la cămin în Grozăvești și bursă. Abia când profesorii ajung să vă laude performanțele puteți să atingeți adevărata ratare, care o să vină odată cu absolvirea, căutarea și obținerea unui loc de muncă într-un cu totul alt domeniu – de fapt, pentru mulți dintre voi va fi dificil să vă dați seama în ce domeniu lucrați în timp ce răspundeți la telefoane în franceză, germană sau engleză, explicându-le unor oameni de pe alt continent că a fost an issue (nu a problem!) cu comanda lor.  

Adevăratele aptitudini de care o să aveți nevoie de-a lungul vieții voastre post-universitare nu vor avea nimic de a face cu „critical thinking”, ci cu evitarea sau diminuarea momentelor penibile, abordarea unei retorici eufemistice a eschivării când vă întâlniți cu foști colegi care vă întreabă pe unde mai lucrați, întrebare pe care va trebui să o ocoliți vorbind despre salariu, despre care veți spune că e bun, mințind doar pe jumătate.  

Apoi vom învăța să dezvoltăm obsesii. Fie că e vorba despre un autor, grup de artiști sau un întreg curent, obsesia voastră va fi singurul lucru despre care veți vorbi, scrie și învăța, plictisindu-vă prietenii, profesorii și în cele din urmă și pe voi înșivă, dar continuând să abordați mereu același subiect pentru că acum numai la asta vă pricepeți. Mai puțin la muncă, unde veți învăța să nu vă comportați suspicios – veți râde la cele mai banale glume, veți contribui în cea mai mică măsură posibilă la discuții și vă veți mușca limba atunci când o să vă vină să spuneți ceva care v-ar da de gol. Vom acoperi apoi fiecare aspect, de la obișnuință la resemnare, de la ideal la real, de la dorință la neputință, pentru că aici nu există „nu vreau”, există „nu pot”.