tagline: „precum ordin ai dat, așa am făcut”
Am
primit la poșta redacției noastre o scrisoare de la domnul universitar Daniel
Cristea-Enaque, care ne roagă să o distribuim mai departe, către toți cei
interesați. În această scrisoare, a cărei redactare a început în urmă cu câțiva
ani și, din câte se pare, nu se va opri niciodată, Daniel ne vorbește despre
dificultățile întocmirii listei negre, care îi cuprinde pe toți cei care au demonstrat
o atitudine imorală pe paginile lor personale de facebook sau aiurea.
Este
vorba despre persoane care fie nu au dat tag, fie au menționat oameni care nu
au cont de facebook sau care erau protejați de nemiloasa lege a moralei, reuniți
cu toții sub denumirea (pe care o vom folosi de
acum încolo) de „dușmani”. Iată mai jos scrisoarea lui Daniel: