De când m-am mutat în Crângașiul Mijlociu am simțit că îmi lipsește ceva esențial întru înțelegerea lumii înconjurătoare, dar abia recent mi-am dat seama despre ce era vorba. Ne întorceam într-o noapte cu taxiul dintr-un bar unde băusem destul, iar prietena mea îi explica punctual șoferului pe unde să meargă ca să ajungem cât mai repede la destinație. După ce a ascultat cu aparentă politețe indicațiile ei, șoferul a dat o replică pe care nu am înțeles-o din prima, a zis: „Nu știu, să vedem ce zice și domnul”, iar prietena mea i-a dat o replică pe care probabil că el n-a înțeles-o: „Nu știu, în familia mea mama conduce mașina”. Atunci mi-am dat seama că, pentru a înțelege realitatea înconjurătoare, ar fi trebuit ca în taxiul nostru să se afle Andrei Pleșu.
Nu știu exact cum s-ar fi comportat acesta atunci, în taxiu, dar sunt convins că după ce am fi ajuns la destinație ne-ar fi luat pe amândoi deoparte și ne-ar fi extras esențialul din întâmplarea la care am fi fost cu toții martori. Ar fi vorbit probabil despre o anumită mentalitate care, iată, din păcate încă mai guvernează mințile bărbaților și ne-ar fi explicat, pe scurt, ce e-n neregulă cu societatea noastră. Apoi ne-am fi despărțit, acompaniați de norișorii de fum pe care i-ar fi împrăștiat, cu pipa lui, Pleșu.
