31 mar. 2013

5 semne că muza ta te înșală

tagline: „Cum discern ce este bun de bulshitul pe care mi-l livrează muza?”

De câteori nu ți s-a întâmplat să îți vină o idee foarte bună și după entuziasmul inițial și poate chiar după ce ai folosit-o pe undeva, să descoperi că altcineva a mai avut ideea asta înaintea ta? Mie personal de prea multe ori, practic nu e zi în care să nu-mi vină ideea unui roman în care un tip, Tache, vrea să participe la o revoluție, dar lucrurile o iau razna și nu mai ajunge la timp.
De fiecare dată când ți se întâmplă asta rămâi cu un gust foarte amar, e trecerea prea bruscă de la a crede că ești foarte tare la a fi convins că ești prost. Uneori chiar așa e, ești un tip total lipsit de originalitate, dar alteori nu asta e problema.

În primul rând, nu ai cum să citești tot ce s-a mai scris pe o anumită temă înainte să scrii ceva, în al doilea rând, aproape totul s-a făcut deja. Sunt convins că și ideea acestui post a mai fost scrisă sau spusă de un milion de ori până acum numai în anii 80. Dar te-ai gândit vreodată că de fapt nu e vina ta? 
Doar pentru că cineva îți pune din senin niște idei tari în cap nu înseamnă neapărat că te place sau că-ți vrea binele. Nu. Există posibilitatea ca muza ta să-i facă ochi dulci altuia și să se folosească de tine pentru a ajunge la el. Iată așadar câteva semne clare că muza ți-e infidelă. 

5. De ceva timp îți servește numai idei proaste

E semn clar că s-a cam plictisit de tine. Ori nu-i mai place deloc ce faci cu ideile pe care ți le dă, ori vrea să te aducă în punctul în care să renunți de tot la scris, ca să poată după aia să se ducă la altul. Cu gelozia nu rezolvi niciodată nimic, încearcă să raționalizezi puțin și discută cu ea pe bune. Întreab-o de ce crede că ideea pe care ți-a dat-o e bună. Amintește-i cum era la început, când v-ați cunoscut. Încearcă să o convingi că încă mai poate fi ca atunci, dacă mai renunțați amândoi la anumite pretenții. Serios, poate nu-i chiar vârsta la care să-i ceri ideea unui mare poem. Ia-o mai ușor și nu uita, decât fără nicio muză, mai bine cu o muză proastă. 

4. Îți dă o idee care numai ție ți se pare bună

Te amăgește. Se joacă pe degete cu încrederea și nevoile tale. Își râde de tine și asta îi face plăcere. Fii convins că atunci când se întâlnește cu celelalte muze ești principalul subiect de discuție și divertisment. Nu fi prost. Doar pentru că ție ți se pare că o idee e genială nu înseamnă că ești cu atât mai genial cu cât nimeni nu te înțelege. 
Nu te certa cu prietenii tăi aducând tot felul de motive dubioase pentru care ideea ta e bună. Încearcă să fii mai receptiv la ceea ce îți reproșează. Dacă știi că îți sunt prieteni buni, sunt mari șanse să aibă dreptate. Desparte-te de muza ta cât încă mai ești tânăr și talentat.

3. Se întoarce acasă la ore din ce în ce mai târzii

Trebuie să scrii ceva și n-ai nicio idee. O aștepți ca de obicei seara, la un ceai aburind, gândindu-te deja la câte like-uri o să facă textul tău. Numai că ea apare în miezul nopții și merge pe trei cărări. Nu înțelegi nimic din ce spune dar ceea ce înțelegi îți pare foarte cunoscut. Când o întrebi unde a fost până acum, îți spune că eși prea posesiv. Că dacă erai un scriitor bun s-ar fi văzut asta până acum. Dă-i papucii. 

2. Te întorci de la muncă mai devreme decât de obicei și găsești în pat un necunoscut care scrie un roman bun


Când îl întrebi: „De unde ai avut mă ideea asta?!”, îți zice: „Nu știu, de la o muză pe care am întâlnit-o azi-noapte într-un bar”. Sincer, ăsta e cel mai clasic caz de infidelitate la muze. Poți să fii convins că și-a făcut toată noaptea de cap cu individul ăsta. Dar stăpânește-ți nervii și încearcă să te împrietenești cu el. Peste câțiva ani s-ar putea să ajungă cel mai bun scriitor. 

1. Îți zice că s-a îndrăgostit de felul în care scrie Agopian


Aia e. 


Acestea au fost cele cinci semne care prezic despărțirea. La revedere și nu uitați: tu ești cel mai bun critic al textului tău + unde nu e, nici Dumnezeu nu dă. 

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu