Fast Think Inc. Super-dialogul

Dieter Nisipeanu, cel mai bun șahist român
(fost campion european)

Am mai vorbit undeva despre șah, apropiindu-l de teoria literară. O întâmplare recentă m-a făcut atent la un alt aspect legat de jocul de șah, dar de data aceasta aș vrea să-l apropii de un mod de gândire mai degrabă decât de o teorie. Nu trebuie să știți aproape nimic despre jocul de șah ca să înțelegeți despre ce e vorba.

Pentru că prin șah de fapt nu înțeleg un joc, ci un limbaj. Adică mai mult decât un simplu limbaj – un limbaj perfect, datorat sistemului său închis, un limbaj care în ciuda faptului că nu admite decât o singură interpretare corectă, lasă totuși loc imaginației să-și spună cuvântul, ceea ce s-ar traduce prin faptul că există anumite mutări sau linii a căror funcție este mai degrabă poetică (oricine i-a studiat pe cei mai înzestrați jucători știe asta).

Obișnuiam să joc șah online pe site-ul chesscube.com, dar când poetul Andrei Doboș m-a provocat la un meci, am trecut pe site-ul pe care îl folosea el, adică chess.com. Trecerea nu a fost ușoară, pentru că pe site-ul meu erau foarte mulți șahiști care jucau la 1 minut timp de gândire, în timp ce pe site-ul lui cu greu găseam jucători care să joace măcar la 3 minute partida. Asta a schimbat fundamental jocul – la un minut pierde cine gândește, e de ajuns să îl pui pe adversar în postura de a analiza o poziție și poți fi convins că vei câștiga partida la timp.

Am observat însă că la 3 minute majoritatea partidelor ajungeau până în final, unde câștiga jucătorul cu cea mai bună structură de pioni. Ceea ce pe mine mă plictisea îngrozitor, ăsta nu e șah, șahul e atunci când într-un moment de deplină inspirație faci o mutare bună, când joci la atac fără nicio măsură de precauție, pentru că scopul nu este neapărat să dai mat, ci să îți ții adversarul în corzi până îi pică stegulețul ceasului. La 1 minut, finalurile sunt toate la fel: unul dintre jucători are o piesă grea (sau chiar două) în plus, cu care trebuie să îl dea cât mai repede mat pe adversar, de obicei în câteva secunde, uneori chiar în mai puțin de o secundă.   

Mi-am adus atunci aminte de copilărie, când participam la turnee unde o partidă putea să dureze și 5 ore. Iar acum, 6 minute mi se pare un chin groaznic, parcă aș juca împotriva unui melc senil. Și asta nu e neapărat un lucru rău. E ok să stai să analizezi mult o poziție, să o calculezi pe toate părțile, dar la fel de ok e să joci 100 de partide în care să nu analizezi mai mult de 10 mutări în total. Sunt două lucruri diferite, practic două jocuri diferite. Dar nimic nu se compară cu adrenalina pe care o simți la 1 minut, când nu ești sigur de absolut nimic, nici de mutările pe care le faci, nici de finalul partidei, chiar dacă ai un avantaj material copleșitor. Plus că atunci când îți iese o combinație la un minut te simți mult mai deștept decât atunci când îți iese o combinație pe care ai gândit-o jumătate de oră.

Nu vreau neapărat să spun că asta e lumea în care trăim acum, în care fast thinking este o competență mult mai prețuită, dar sunt convins că este foarte important să îți dezvolți capacitatea asta de a gândi instant. De a avea o reacție imediată la tot ce se întâmplă în jurul tău. Cum spuneam, șahul este un limbaj, șahul la 1 minut este un limbaj unde cei doi jucători vorbesc ca două mașinării, ca două super-computere, negociind o situație cu viteza de reacție de 4 mutări pe secundă. Nu există situație de comunicare mai rapidă între doi oameni. Evident, multe mutări vor fi greșite, dar comunicarea este întotdeauna un succes – se ajunge la o concluzie, cineva a avut mai multă dreptate și a câștigat partida, dialogul.

Odată ce stăpânești sistemul ăsta îți este mult mai ușor să gândești. Repet, nu e important să gândești neapărat corect, ci să gândești cât mai repede. Ulterior te vei putea corecta acolo unde ai scăpat ceva din vedere. Dar pentru început este important să gândești cât mai repede.

Să luăm un exemplu. Plănuiești să scrii un roman. Ai o idee centrală și câteva personaje conturate. Un bun șahist, unul care nu are probleme la 1 minut timp de gândire, va putea să calculeze mental câteva zeci de variante ale romanului (personajul cutare intră într-o relație cu alt personaj, se ivesc câteva probleme, relația se rupe, etc.) înainte de a așterne primul cuvânt pe foaie. Comparând aceste variante va ajunge la o concluzie – situația X este mai fructuoasă pentru mine decât situația Y, pentru că personajul este antrenat într-o relație mult mai complexă, etc. Același lucru se întâmplă și înainte să te apuci să scrii un eseu la facultate.

Dar sistemul închis al șahului (practicat la 1 minut) te ajută cel mai mult în dialogul cu ceilalți oameni (chiar și în dialogul cu tine, pentru că un șahist întotdeauna va calcula cel mai bun răspuns pe care îl poate primi înainte să mute). Dialogul liber, unde nu există consecințe atât de mari (îți permiți să nu ai mereu dreptate pentru că te poți corecta ulterior), are un cu totul alt farmec atunci când se poartă aproape instantaneu. Rostești primele asociații care îți vin în minte și apoi le duci până la capăt, să vezi ce iese din ele. Este ceva aproape freudian, doar că în loc subconștient aș pune mai mult accent pe intuiție. Dacă ești un bun jucător de șah la un minut, atunci o să observi că de fapt de multe ori ceea ce spui este corect sau măcar interesant când practici această formă de super-dialog.

Un alt exemplu, poate cel mai bun, ar fi brainstormingul. Construiești cât mai rapid un dialog cu ceilalți pornind de la o idee și anumite reguli (stabilite de la început – cum ar fi că trebuie să iasă ceva nostim, ceva care să semene cu cutare lucru, etc.). Nu e nimic mai fructuos decât un maestru în jocul de șah participând la o sesiune de brainstorming.

Ceea ce vreau să spun este că, gândind șahul pur și simplu ca o situație de comunicare, ca pe un sistem perfect, închis, unde totul poate fi analizat obiectiv, avem mult mai multe de câștigat. Mai ales astăzi, când tot ceea ce este rapid e încărcat cu plusvaloare. De asta mi se pare extrem de important să se predea jocul de șah în școli. Nu ca să facem performanță în șah, ci ca să învățăm să mânuim un sistem, să dialogăm cât mai eficient și rapid.