Ce, cum și unde pula mea să scriu?

Pornind de la premisa că nu „talentul” e problema ta și că ai o inclinație spre a scrie, întrebarea nu e în niciun caz „ce” și „unde” să scrii, să nu te împotmolești niciodată în mărunțișurile astea, sunt întrebări care nu duc nicăieri și te distrag de la adevărata problemă: „cum” să scrii.

La întrebarea „ce să scrii” răspunsul ar trebui să vină de la sine în cazul în care n-am pornit de la o premisă falsă, iar locul unde ar trebui să scrii nu contează, dacă scrii ceva bun o să fie bine indiferent unde l-ai scrie, e de ajuns să fie văzut de câțiva oameni, care o să răspândească „bunul” tău mai departe. Un text bun e un text despre care oamenii vorbesc când se întâlnesc, le dă un subiect de conversație și toți oamenii vor un subiect bun de conversație.

Învață creative writing cu Tigaia DryCooker!

tagline: scriu bine doar cu Tigaia DryCooker

Dintotdeauna ți-ai dorit să ai energia necesară ca să scrii un text bun! Fie că ești prozator, poet sau aiurea, toată lumea vrea să scrie o poveste bună, un poem frumos, ceva interesant. Urmează-mi sfaturile și-o să simți că dărâmi canonul cu mine!

În primul rând, trebuie să te asiguri că ceea ce scrii tu e sănătos. Nu te arunca aiurea la texte greu de digerat și pline de figuri de stil cancerigene. Renunță la sentimentalismele uleioase! Tot ceea ce scrii trebuie să fie brut, fără chestii de umplutură. 

Aventurile micuțului Trip-trip-trip

narate de Tripticuț

Nu știu alții cum sunt, dar eu când îmi amintesc tripurile mele deci mă bufnește râsu. Oaa, o dată sau odată eram în cireș, fumam bine-mersi când vine-o babă: „Ce faci micuțule Trip-trip-trip, te urci în cireșu meu să fumezi? Da ce nu te urci în cireșu lu mă-ta dacă tot ești deștept!”, m-am căcat pe mine la faza asta, eram paranoia maxim, mama-mi zisese că dacă mă mai prinde fumând mă ia mama dracu, care cred că este bunica, dar n-am tupeu s-o întreb. Bun, deci am sărit din cireș fix în lac, zic, oaa, cine-a pus lacu ăsta aici? Până la urmă am zis că na, asta e, acuma mă pun pe scăldat. Și dă-i cu scăldatu, și dă-i cu scăldatu, până vine una, o tipă din clasă cu mine am uitat cum o cheamă, mă rog, și proasta-mi ia hainele de pe malul la lac, de-am rămas prost zic what da fuck?! și zdup! cu hainele mele în brațe pe uliță, de se uitau toți vecinii și baba cu cireșu că te zic io lu mă-ta! Da ce, io-s prost? Sau ce, io-s prostu ei? Ce mi-am zis io, dacă tot asta hai mă duc și cu colindu. Pana mea, era vară dar chiar n-aveam bani.

Nimic nu-i foarte tare frate

tagline - A făcut Mitză căcutză (foarte tare frate)

Fig.1 - Grasu XXL, într-o
postură foarte tare, frate!

Deci voi aveți impresia că nu știți cine e Mitză, dar de fapt îl știți din videoclipul „Turbofin” al lui Grasu XXL. Mitză e responsabil cu muzica pe la OkapiSound.

Pe cel mai recent videoclip al lui Grasu, care se numește „Foarte tare”, Mitză mai și spune vreo două cuvinte. Dar nu despre Mitză vreau să vorbesc, l-am pomenit doar pentru că îmi plăcea taglineul la postul ăsta. Nu, vreau doar să analizez videoclipul dintr-un reflex hermeneutic.

5 lucruri pe care voiai să le știi despre canon dar ți-a fost scârbă să-ntrebi

tagline – lăsați copiii să-nvețe la mine

Un tânăr își citește poeziile la un cenaclu din provincie. Este apreciat de majoritatea participanților, oameni de rând, poeți necunoscuți, critici obscuri dar și câțiva dintr-ăia mai influenți. În urma evenimentului apar câteva cronici pe bloguri, siteuri și în cotidianul local. Întrebarea care se pune e următoarea: „A fost sau n-a fost canon?”

Pentru cei care au impresia că canonul este chestia aia inventată de Harold Bloom din greșeală, trebuie să menționăm că există o modalitate foarte simplă de a afla ce și unde este canonul. Tot ce trebuie să faceți este să deschideți un manual școlar. Iată canonul. Și iată și cele 5 lucruri pe care voiați să le știți despre canon:

Literatură de bairam

tagline: Nichita, team-leader la dansul pinguinului

Cu întâlniri de tipul celor organizate la Humanitas Kretzulescu, unde se oferă lingurinţe de literatură, muzică şi ce se mai găseşte prin cămări – de la dulceaţă de rubarbă, zacuşti de toate soiurile, gomboţi fierţi sau mai umila bere – se subminează o instituţie-satelit a evenimentelor literare: bairamul de după.

Operând în regim meta, lăsând la vedere şi plăcerile promise participanţilor după ce-şi vor fi încheiat misiunea, se creează un paradox; pe de o parte mulţumirea spectatorului de a urmări cum invitatul îşi adulmecă şerbetul de nuci şi pe de altă parte frustrarea lui, căci literatul e adus la acelaşi nivel cu el, i se refuză orice proiecţie imaginară a unui posibil after-party, în care să-l aşeze pe scriitor în mijlocul unor banchete gastronomico-muzicale, în intuiţia unei tradiţii vechi.

Kazi Ploae rupe norma

Asculți cap coadă ep-ul ăsta și rămâi puțin în dubii. Nu poți să-ți dai seama cum de niște melodii cântate parcă în contra ideii de muzică (și în special a ideii de rap) îți intră pe sub piele.  De la ton, trecând prin instrumental și ajungând la versuri, se conturează un peisaj dezolant. E exact efectul pe care mizează Kazi Ploae, și, contrar așteptărilor mele, îi reușește.

Îi reușește atât de bine încât am auzit și oameni care n-au nicio treabă cu hiphopul spunând că ep-ul ăsta e bun. Și asta din două motive: Kazi ocolește clișeele specifice genului (n-o face pe golănașul etc.), iar atunci când îmbrățișează clișee are grijă să le ducă într-o zonă abstractă. „Abstract” e un cuvânt care definește de fapt foarte bine stilul la care a ajuns Kazi, și asta îi dă un plus de valoare, pentru că duce hiphopul mult mai aproape de poezie.

Metafora care explică TOTUL!

așa e lumea!

Voi știați ce carte mișto de poezie a apărut în mod subtil anul trecut? Hai să vă dau un indiciu, a fost publicată la Editura Brumar. Dacă tot nu ați ghicit, o să spulber misterul: Andrei Velea, „Lumea e o pisică jigărită”.

Am trei motive s-o numesc o carte bună: 1. Imaginația poetului și 2. putere absolut remarcabilă de asociere a două planuri distincte. Și acesta este doar unul dintre motivele pentru care volumul lui Velea o să vă lase cu gura căscată. Dar dacă tot nu mă credeți, haideți s-o dăm puțin pe close reading. Iată poezia care dă și titlul volumului:

Lesson 5: Așa se ajunge la inima unei femei

tagline: ziua în care nu ne-am făcut profesori

Puțin deasupra norilor vedeți cartierul Militari și oamenii mișunând ca niște furnici coapte. Dați un zoom-in și acum priviți o școală generală, mai dați un zoom-in pe fereastră și vedeți cancelaria. În cancelarie este Genowewa M., profesoara cu care facem practică. Ea stă în capul mesei și în stânga ei este o tipă înăltuță, subțirică și simpatică foc. Lângă ea e o femeie mai în vârstă, care mai devreme reușise, cu ajutorul unei păpuși în formă de mănușă, să-i sperie pe toți elevii clasei a 6-a C.

Acum femeia are în fața ei un casetofon și face repetiții, apasă butonul play și se aude vocea antiseptică, lipsită de orice intonație, a unei englezoaice: „Lesson 5”. Femeia nimerește apoi butonul stop eject, derulează înapoi, apasă play și se aude iar: „Lesson 5”. Mulțumită de performanța ei, repetă procesul încontinuu, în ciuda faptului că Genowewa M. ne vorbește și după tonul ei pare să fie ceva important.