Trei poeme de peste trei mii de ani vechime

(egiptene)

Cred că mă voi duce acasă şi-o să zac nemişcat

                                 născocind o boală de moarte.

Apoi vecinii vor veni, tropăind, să se holbeze cu toţii

                                 poate şi dragostea mea printre ei.

Cum o să mai râdă în timp ce doctori experţi

                                                o să bombăne-n dinţi! –

  

                                ştie ea mai bine ce mă doare.

De ce ţi-ai pune inima la-ndoială acum?

                 Ţi se pare că e timp de discuţii?

Îi spun ei,

                  ia-o puternic în braţe!

Pe zei, dulce bărbate,

                               sunt eu care vin înspre tine,

Tunica

             dezlegată la umăr!

Te iubesc prin zi,

                         în întuneric

În toate lungile diviziuni din noapte

în orele pe care

risipitoare, le irosesc de una singură

                           când zac, în zbucium, trează pân’la ziuă

Cu formele trupului tău populez nopţile,

                            prind viaţă în mine gânduri de dorinţă arzătoare.

Ce farmece au stat în vocea ta

                               de mi-a adus, cântând, tăria-n carne,

În mădulare care zac acum, în lipsa ta, pe pat fără putere?

Întreb stăruitoare-n întuneric:

                    unde eşti, o, omule iubit

de ce nu lângă dragostea ce poate

să te-ndrepte, pas cu pas, înspre dorinţă?

Nici o voce caldă nu răspunde.

Văd prea bine

întinderea singurătăţii mele.