Fractalia, poetica vizualului

Șerban Foarță, Fractalia

Editura BrumaR, Timișoara, 2004

34 de pagini

Macheta cărții, paginare

și copertă: Loredana Tîrzioru

Tipărit la tipografia editurii BrumaR

tagline: să mai rămânem în Zoomlanda

1. În care se precizează două poziții anti-Foarță

Citind Fractalia, lui Huxley lucrurile i s-ar fi părut foarte clare. Avem de a face cu acel tip de poet care folosește în mod eronat elementele științifice în poezie. În poemul lui Foarță, știința figurează „(...) ca factor în sine, și nu ca mijloc de influență asupra modelului existenței spirituale”. Cu alte cuvinte, Huxley ar spune că informațiile din Fractalia sunt comunicate mai bine de Mandelbrot.

Lui Iulian nu i-ar displăcea neapărat acest aspect, ci mai degrabă „eșuarea într-un manierism ineficient”. Jocurile Barbu-gen i s-ar părea sterile, și cum acestea brodează tot poemul, fiind în același timp și nucleul său, Fractalia ar fi „aproape inutilă”.

De multe ori am avut impresia că Iulian se pricepe foarte bine la poezie și că tocmai de asta îi scapă esența unei poezii care nu-ți cere să te pricepi la poezie. Cum eu sunt total pe dinafară atunci când nu mă ocup de naratologie, am impresia că înțeleg mult mai bine acest poem și de pe această poziție aș vrea să vorbesc mai departe.

2. În care se urmărește seria de zoom-uri și conturul

E clar că Foarță îmbină poezia cu geometria. Fractalia mimează structura unui tratat științific. Are un Argument care nu e deloc o simplă glumă („Acest poem e o transpunere în versuri a paginilor 86-93 ale unei cărți de Roger Penrose”), e îmbibată cu poze care ilustrează fractalii despre care se vorbește și se încheie cu o bibliografie întocmită ca la carte.

Tot poemul ilustrează poetic proprietățile fractalului Mandelbrot. Ne este descrisă imaginea acestei „negritudini”, „țara Zoom” (pag. 10): „o pată stranie”, „o insectă / nemaivăzută și suspectă”, „o ceașcă-ntoarsă, de cafea, / o zdrențuită catifea”, „un lac din care (...) / curg pârâiașe superflue”.

Pe tot parcursul poemului este urmărit conturul acestui fractal printr-o succesiune de zoom-uri: „Să mai deschidem o fereastră” (pag. 11) prin care vedem „țărmul apărut din pete / care, de cincisprezece ori / mărite, -ncearcă să repete / conturu-a ceea ce crezum / că-i unicul domeniu Zoom”. După ce descrie noua priveliște ivită după zoom, se mai efectuează unul: „Măriți de zece ori, te bucuri / să vezi, acum, că zișii muguri / se-aseamănă (și în ansamblu, / și-n amănunt) / cu-ntregul amplu / pe care-l reproduc în lanț)” (pag. 15).

Odată procesul repetat îndeajuns, se ajunge la forma inițială, „o pată stranie” (pag. 29).

Foarță nu își propune mai mult, ci doar să descrie acest traseu vizual pe conturul fractalului și să noteze proprietățile acestuia (iterație, forma neconvențională, bizară și jucăușă).

3. În care se resping cele două poziții anti-Foarță

Pe Huxley e ușor să-l respingi punând totul pe seama postmodernismului. Chiar Mandelbrot spunea că fractalii sunt poetici, și că, deocamdată, asta este și singura lor utilitate. În plus, Foarță urmează atât de atent subiectul pe care și-l propune, încât nu i se poate reproșa nimic din punctul ăsta de vedere. Poemul lui e atipic, pare lipsit de formă și sensul e și el diluat, pasaje întregi se repetă răsturnat, se folosesc exclusiv imagini vizuale, versurile par a urma o logică a jocului etc. Autorul esențializează liric atât formal, cât și semantic această geometrie. Bine, Huxley tot ar fi preferat să vadă documentarul Fractals – the colors of infinity.

Poziția lui Iulian e mai greu de respins. Cui nu-i place Barbu e clar că n-o să-i placă nici Foarță. La fel și în cazul fanilor lui Arghezi (și sunt ceva! mai ales printre hip-hop-eri, Rimaru de la RACLA fiind unul dintre ei). Dacă o resping, o resping pentru acest caz particular: Fractalia e doar o transpunere lirică, bazată pe frumusețea vizuală scrupulos căutată. O adevărată poetică a vizualului în care semnul grafic tinde spre desen și dans: „o jerbă / de flori, nu mai puțin superbă...” (pag. 28).

P.S.: De remarcat condițiile editoriale. Fractalia e publicată în foi dreptungiulare, portocalii, lucioase. Un aspect inedit.

Repere critice:

1. Aldoux Huxley, Și restul e tăcere. Editura Univers, București, 1977. Traducere de Antoaneta Ralian. Prefață de Marian Popa. Eseul – „Și ochelarii neputincioși dau ghes ochiului sleit”, pp. 36 – 44. Din volumul Muzică în noapte.
2. Iulian, Șerban Foarță (!). În Doamna Grasă, Anul I, nr.4, octombrie 2009, pag. 9.