Trei pierdute

 Stând la fereastră,
Scriindu-mi gândurile-n iarbă, am văzut
un zeu (credeam, dar erai tu) intrând pe poartă.
Sângele mi-a ieșit din vene și s-a-ntors,
de parcă l-aș fi împins afară și retras
ca aeru-n plămâni; apoi am fost strigat să vin
să te-nsoțesc. Niciodată un bărbat n-a fost
de la stână drept pe tron urcat și-apoi lovit
de gânduri așa-nalte ca și mine; un sărut
ai lăsat pe-aceste buze și-am de gând
să nu ți-l mai întorc. Te-am auzit vorbind
mai înalt ca muzica și după ce-ai plecat,
m-am reobișnuit cu inima-mi și-am căutat
ce-a tulburat-o.
                           (Beaumont & Fletcher, Philaster, Act V)


M-am aşezat pe ţărm în soare,
Unde dormise dragostea
Şi-am auzit prin reci şovare
Cum cineva plângea, plângea.
                                            (Blake, din Carnete)


Îmi curge cerneală prin colțurile gurii.
Nu e fericire ca a mea.
Tocmai ce-am mâncat poezie.

Bibliotecarei nu-i vine să-și creadă ochilor.
Are privirea tristă
și merge cu mâinile-n fustă.

Poemele s-au dus.
Lumina e slabă.
Câinii sunt pe scările de la subsol și urcă. 

Li se-nvârt ochii în cap,
picioarele lor blonde ard ca iarba uscată.
Biata bibliotecară începe să bată din picioare și plânge.

Nu înțelege.
Când mă pun în genunchi și-i ling mâna,
țipă.

Sunt un om nou.
Mârâi la ea și latru pe coridor.
Mă joc bucuros prin întunericul cărților.
                                           (Mark Strand, Mâncând poezie)