Reconstituire de grupă

Sigur, reuniunile de clasă sunt un obicei drăguț, dar pe cât de interesant e să vezi ce fac acum foștii tăi colegi, pe atât de neîmplinit ajungi să te simți vorbind cu ei, ceva lipsește din tot aranjamentul ăsta și nu e vina nimănui luat în parte. Pur și simplu se pune prea mult accent pe prezent, când toată ideea ar trebui să fie trecutul, trecutul rămas neschimbat, nu comentat și reactivat din perspectiva prezentului.

Îmi vine greu să-mi imaginez cum de obiceiul ăsta a rămas într-o formă atât de insuficientă, lipsită total de forță și vlagă în încercarea încă de la început eșuată de a reactualiza trecutul, de a-l aduce în mijlocul nostru prin cea mai la îndemână metodă, rememorarea. Nu vreau să readuc la viață experiența din liceu, ci aia din facultate, și nu vreau să fac asta verbal, rememorând, ci corporal, reconstituind.

Să avem un weekend în care să intrăm cu toții în jocul ăsta al reconstituirii, pe care să-l jucăm cât mai fidel, să venim de dimineață la cursuri la care să luăm iar notițe, să le punem profesorilor întrebări la care acum știm răspunsul, dar să nu le înțelegem explicațiile, pe care să le căutăm în pauză de la ceilalți studenți, de la Dan sau Emilian, și să ne enervăm că ei n-au chef de vorbit serios. Să ieșim la o cafea în timpul unei pauze între cursuri, la sfârșit să hotărâm că rămânem acolo, nu ne mai întoarcem la facultate, iar s-au apucat ăștia de discuții, defilează amândoi în plină paradă de erudiție.

Să învățăm toată seara pentru examenul de a doua zi, să-i mai văd o dată chipul încordat și cearcănele Andreei, să citesc cursurile Corinei până mi se închid ochii, să ne trezim cu toții buimaci dimineață și să luăm examenul cu notă bună. Să mă întâlnesc cu Cristina după aia, să schimbăm cursurile care ni se pare mai interesante, „oau, voi studiați geopolitică, sună palpitant”, „și tu zoologie mitică, what’s up with that?” 

Să ne mai întâlnim iar în cămin, sărbătorind examenul cu o sesiune de filme, Emilian să facă iar gluma aia în care ne întreabă dacă vrem să vedem filme cu bătaie, noi să mușcăm iar momeala și să răspundem entuziasmați că da, iar el să ne pună Tarkovski. Să stăm de vorbă până dimineață despre ce chestii am mai scris, să comentăm cu suflul ăla pe care numai atunci l-am avut, și apoi, la sfârșitul celor două zile, să se cheme că am participat cu succes la reconstituirea de grupă, 2014.