Aww, ce drăguț!

un om căra în spate/ un gram de parșivitate

Derrida spune că limbajul a apărut în momentul în care bărbații bolnavi ai peșterii și-au dat seama că ei nu vor putea niciodată să agațe o femeie folosind bâta. Ok, poate că Derrida nu spune asta, dar așa a fost. În momentul ăla, bărbații au inventat o chestie mai nasoală ca bâta, pe care au folosit-o ca să trezească interesul femeilor: dulcegărismele.

Chestia asta a dat rezultate pentru că reprezentantele sexului slab sunt slabe de înger. Nu există femeie care să nu aibă slăbiciunea asta – să i se spună chestii drăguțe. Nu pot să-mi dau seama de ce, pur și simplu așa este. Și sunt convins că cea mai veche meserie din lume e tocmai asta – exploatarea slăbiciunii femeii, care la început nu ducea în niciun caz la ceva material. Nu, femeia voia să se simtă specială. Să-i spui dulcegărisme frumos. Asta nu se va schimba niciodată, singurul lucru care se schimbă e felul în care le bagi dulcegărismele astea pe gât, pentru că în ziua de azi nici femeia nu mai e ce-a fost.

Practic, asta înseamnă că trebuie să fii din ce în ce mai șmecher, să ascunzi faptul că de fapt bagi un dulcegărism pe gât, s-o împachetezi altfel. Iv cel naiv știe asta și profită la maxim de slăbiciunea femeilor, care participă de bună voie la câcatul drăguț care ne e vârât prin toate mediile pe gât, și pe net, și prin cărți, ba chiar pe la edituri bune. Și asta e o chestie care nu se face. Pentru că fiecare scriitor, mai ales dacă e poet, știe că de vreo două secole nu mai e ok să scrii doar ca să impresionezi fetele slabe de înger. S-au schimbat puțin regulile joculului.

Dar Iv cel naiv o tot dă înainte ca și cum naivitatea lui ar fi autentică și scopul lui altul decât comercial. Iar fetele îi dau share ca și cum asta nu le-ar pune într-o postură nasoală. Mai ales fetele care au o pregătire în domeniul literaturii îi dau share zi de zi, încântate de năstrușniciile simpatice pe care le inventează, inepuizabil, Iv. Fără să-și dea seama că împărtășesc același câcat la care scriitorii cu bun-simț au renunțat de mult timp. Pentru că nu se face, e ca și cum ai pune copii la cerșit pentru că, nu-i așa, există fraieri care le dau bani deci există cerință, hai să ne expunem oferta. Eu am un mulatru ciung de șase ani, numai bun pentru Gara de Nord în duminicile când studenții își așteaptă pachetul în față la Mc.

Treaba e destul de simplă, și mă adresez aici fetelor care au impresia că, doar pentru că e împachetat bine, câcatul lui Iv cel  Naiv nu e câcat – orice text care te face să exclami: „Aww, ce drăguț!” e un text de căcat. Chiar dacă pare smart, chiar dacă pare decent, chiar dacă te atinge la sentiment. Și e de ajuns să citești două poezii de-ale lui Iv ca să-ți dai seama că totul e un câcat de formă. Fetele care citesc Iv cel Naiv sunt aceleași fete care ascultă Taxi – iubibilele.

Haideți să facem un exercițiu de imaginație și să inversăm puțin rolurile. Să presupunem că toți bărbații ar avea de fapt o slăbiciune și asta ar consta în faptul că le place la nebunie să li se spună că au pulile mari și că fut bine, ceea ce nimeni nu le spune în viața reală. Bun, și atunci, eu, ca bărbat, aș citi următoarea poezie, scrisă de Iva cea Naiva:

probabil pula prea mare

coaiele se refuză unul pe altul

ca doi magneți de același pol,

în loc de stomac ai un gol,

dar nu te pierde cu firea,

n-ai nimic, probabil pula prea mare.

ai gura uscată, deșert de suspine

mâinile nu-și găsesc locul

simți cum din corp ți se scurge norocul

dar te rog, înfrânează-ți uimirea,

n-ai nimic, probabil pula prea mare.

aluneci pe derdelușul gândurilor

la vale, departe de realitate,

inima, inegala de ea, cum mai bate

liniștește-te, păstrează-ți lucidă gândirea

n-ai nimic, probabil pula prea mare.

Ei, eu, ca bărbat, aș fi conștient de slăbiciunea mea care mă face să-mi placă orice referință la faptul că aș putea avea pula mare, dar în același timp îmi dau seama și că Iva cea Naiva e conștientă de slăbiciunea mea, pe care mi-o exploatează fără nicio jenă. Se întâmplă o dată, se întâmplă de două ori, dar până când? Până când o să mai pun botul la presupusa măreție a organului meu genital? La un moment dat nu o să-mi dau seama că sunt luat de fraier? Că nicio femeie n-o să-mi spună de fapt niciodată că am pula prea mare decât ca să mă ducă de nas, ca să-i intru pe site, să-i cumpăr volumul de versuri în care preamărește pulile la modul general? Nu, pentru că slăbiciunea mea e atât de mare, mai mare chiar decât mi-aș dori să-mi fie pula.

Ok, poate am sărit puțin calul. În fond, Iv cel Naiv scrie niște lucruri comerciale, știu asta și nu am nimic cu literatura comercială, mai ales cu aia bună. Dar diferența dintre el și Rimaru, de exemplu, care făcea și el câte un hit de dragoste odată la doi ani, e că Rimaru făcea lucruri super mișto între timp, în timp ce Iv o ține încontinuu cu rețeta asta de a nu spune nimic într-un mod cât mai drăguț și o mai și împachetează astfel încât să nu-ți dai seama de la început că e un câcat. Ceea ce în jargon jurnalistic se numește „mislead-ul pulii”. 

Poate că e timpul ca Iv să scrie versuri pentru Anda Adam.