„Ce cald e soarele”, mă gândesc

Stelian Müller

Aerostat

Galaxia Gutenberg, 2011

96 pag

8 lei

Sunt în tren, privesc prin geamul din stânga, apoi prin cel din dreapta, îmi spun în gând „Ciudat, partea stângă merge mai repede decât cea dreaptă.”

Aseară am fost într-un club de jazz și am ascultat muzică, de dansat nu am dansat, nu am avut de ce.

Dimineața am băut cafea, am fumat, capul mi s-a umplut cu vedenii din trecut.

Când am ieșit în stradă mă resemnasem deja. Reușisem să accept că ziua a început, că acum este și va continua să fie.

Sunt pe stradă, trec pe lângă un om care sapă un șanț, spun în gând „Binecuvântează Doamne truda noastră să nu fie în zadar.”

Sunt în autobuz, pe scaunul de alături, un bărbat în vârstă ațipește din când în când, mă gândesc „Ești obosit, nene”, și eu sunt.

O fată îmi zâmbește de pe un panou publicitar, îi spun în gând „Ignoră-mă”.

Autobuzul e aglomerat, se apropie o stație, probabil or să urce mulți și n-o să coboare nimeni.

După mai bine de o lună, m-am întâlnit cu Valentina, mi-a spus că m-a părăsit, m-am gândit că e o veste foarte proastă.

Un bărbat, un adult, a trecut atât de repede și atât de aproape încât am avut impresia că mi se lipește de față.

Iunie: orașul e pustiu, „Dumnezeu i-a pus un blestem deasupra”, mă gândesc.

Poate va trebui să dau mâna cu el, în dreapta am o bucată de hârtie mototolită, trebuie să o trec în stânga.

Trec pe lângă un cinematograf, deasupra un difuzor bubuie „You are not alone!”, pot accepta asta dacă țin neapărat.

Un cunoscut se apropie, n-am curaj să-l salut, nici el pe mine.

Se apropie furtuna, ar trebui să mă adăpostesc dar n-ar fi corect față de furtună.

Mi-am luat un pix, a fost foarte ieftin, mă gândesc că nu scrie.

Sunt într-un bar, un cerșetor se târăște pe la mese, îi spun în gând „Cere-mi ceva, orice”.

Cu o jumătate de față zâmbesc, cu cealaltă mă uit aiurea pe perete: am șase ani, joc cărți, sunt descumpănit pentru că am tras Păcăliciul.

Mănânc, mă uit pe eticheta unei sticle, văd acolo un munte la orizont, mă gândesc „Ce departe e.”

Am în mână două căști micuțe pentru urechi, o să mi le bag în nas.

„Filosoful meu preferat e Derrida. Al tău?”. ”Rammstein” bâlbâi eu.

Îi știu trupul, l-am văzut și la alte femei.

După ploaie aerul era ca un cristal. „Aerul lui Dumnezeu” mi-am zis. Lor n-am avut curaj.

Sâmbătă dimineața: Îmi spun în gând „Un ciorap miroase și celălalt nu. Să nu-ți vină să pui întrebări?”

Mă duc la tarabă, „Cât costă o plasă?” întreb, „Două mii” răspund, „Ei, două mii” se miră vânzătorul, „Patru”.

Un necunoscut se apropie, „Iar tu” îi zic.

Ascult Rammstein în concert la Berlin, pe stadion mulțimea țipă și aplaudă, țip ș-aplaud și eu în cameră pentru că nu am de ales.

Continui jocul de strategie, selectez cu mouse-ul un soldățel și-l trimit să atace un inamic, soldățelul urlă „As you will” și pornește la atac, îi admir curajul, mie în locul lui mi-ar fi frică.

Ieri după-amiază, m-am trezit înspăimântat, am avut un vis de crab: din față vine un bărbat îmbrăcat bine, cu valiză mare în mâna stângă, îi spun în gând „Ia-mă cu tine”.