v. leac la bilanțul anual: Unchiul e încântat!

V. LEAC

Toți sunt îngrijorați

Tracus Arte

72 pagini

15 lei

După Dicționar de vise (2006), care mi-a plăcut la vremea lui, și alte 2-3 volume mai puțin discutate - oricum, publicate înainte, greu de găsit etc. -, v. leac, cum modest semnează poetul, a venit în 2010 cu un volum de poezii foarte interesant și, am impresia, trecut cam ușor cu vederea. Totuși, la vremea aia scriam despre Toți sunt îngrijorați că:

Pentru cei obișnuiți cu scriitura sa degajată, confesiv-amicală, „mica genialitate” a poetului va fi o plăcută așteptare sau, mai bine zis, o amânare voită printre rândurile simpatice, de un firesc încântător: cadre narative variate, dar același galben gazos care descrețește frunțile, personaje (în medie) mai multe decât într-un roman, dar o poezie lichidă, tricky și plină de happening.

Și chiar așa era: din când în când, vorba poetului – altul decât v. leac, desigur -, hop genialitatea.

Într-o banală ordine de idei: prima secvență a volumului, intitulată Între noi, e alcătuită dintr-o serie de poeme-jurnal, texte în care S. (subsemnatul, așa am zis eu) consemnează: idei, întâmplări, zile, citează presupuse agende de buzunar, bilețele găsite între paginile cărților, creându-și tot felul de motive pentru a se juca cu poezia fără a fi acuzat că poetizează.

Chiar dacă mă obișnuisem deja cu faptul că Leac scrie pentru toată lumea – pentru toată lumea la propriu, adică pentru cititori obișnuiți, pentru clone online sau pentru animale de companie -, acest volum mi-a întărit convingerea; aici dedică poezii unor pseudonime de pe diverse situri de literatură (pentru greenplastic & valchimic, val chimic a debutat între timp, un volum bunicel, umilirea animalelor, cdpl, 2011, dar green plastic încă nu știm cine e), unei femei-personaj de care te poți îndrăgosti imediat, dar voi aminti despre ea puțin mai încolo, și câinelui său șoricar (pt jacky, a cărui poză, minimalizată, apare în titlul unuia dintre texte, lucru care m-a dat pe spate). În fine, atunci spuneam că autorul plasase la intervale bine alese un soi de mine de jucărie pe care insider-ul să calce și să se amuze. Eu m-am amuzat. Am recitit și m-am amuzat și acum.

Vorbind despre secvența a doua (No signal), spuneam că totul trece într-un registru de un ludic destul de amar (de alienant, completez acum). Poetul se joacă în continuare, dar elemente precum cimitirul, SMURD-ul, chiar și lipsa semnalului (boala secolul XXI, cum i se mai zice) îți sugerează că dezastrele sunt cu ochii pe tine. O mică depresie de aici: apare deci ideea sinuciderii – bilețele adresate unui oarecare prieten drag -, dar autorul se deturnează pentru că nu-i stă-n fire gestul afectat. Ludicul apare apoi sub forma vizuală: „aruncă biletul la/ [și aici avem o figurină minimalistă ca aceea a băiețelului care face pipi într-o oală, fază care mi-a plăcut enorm și acum – trebuie s-o știi, era pe toate ușile băilor din apartamente semidecomandate... figurina, adică]”.

Apoi, câteva scene din viața conjugală - umor X. Toate reclamele, toate clișeele legate de viața în doi sunt luate peste picior într-un mod foarte fin (nu e foarte fin, mai exageram și eu, corect ar fi „sunt luate peste picior într-un mod natural, dar cu bună-credință”), toate, în contexte clasice – acasă, restaurant etc. Tristețea se simte totuși, chiar dacă e bine mascată: v. leac face câteva analogii haioase când transpune lanțul trofic în viața bogaților lumii sau în viața de peste două milioane de ani - moment în care Ea, într-un final, se va întoarce la el. Deci da, pe alocuri, în același ton, e mai deprimant decât Salinger. Intuisem eu ceva, dar destul de superficial.

Ultima parte a volumului Toți sînt îngrijorați e dedicată „Mălinei, care a dansat toată viața salsa” (ea e femeia-personaj de care te poți îndrăgosti, trebuie să recunosc că e o dedicație foarte frumoasă și că mi-am închipui cât de bucuros a fost când a scris-o). Aici Leac găsește în inbox un mesaj de la conștiința lui :). Vom vedea tot felul de instanțe poetice: v.leac – femeie, v.leac – bursier la Cercul Polar, iar poeziile vin sub formă epistolară: mesaje scrise, e-mail-uri, scrijelituri pe băncile din facultate (aici mă gândeam „e epistolar sau nu?”, dar e epistolar, adică se răspunde tot pe bancă; gata, epistolar) etc. (imi place etc-ul de dupa paranteză, așa trebuie să fie în poezie).

Mai ziceam că vom găsi altă jucărie a volumului inserată în poemul Aici Radio Berlioz: unde autorul ne recomandă o piesă chiar într-un vers-link bolduit. Ascultă aici recomandarea lui Leac (Durutti Column – The Missing Boy, am precizat pentru cei schizo, curioși, dar care n-ar da click în veci).

Și, în fine, „Sînt în situația că mă dau problemele afară din casă, dar am zis că mai întâi să-mi beau cafeaua.” Asta e atmosfera generală a cărții și (parcă) mesajul pe care îl percep drept sfatul exhaustiv, filosofia ultimă a ardeleanului: stai liniștit, reflectează, ai grijă de viciile tale, oricum ești un păduș

„Întotdeauna mi-am dorit să scriu poeme pentru doi, trei astronauți ușor distrați, în care abia mai pîlpîie viața; navighează așa, fără o destinație precisă. Vreau să-ți imaginezi surîsul astronautului stînd acolo, lîngă hublou, la o masă; sorbind din băutură – oare ce-o fi bînd? După lectură să ai impresia că poemul se ridică (din pagină) în vîrful picioarelor; te sărută pe obraz; apoi se îndepărtează în fugă; se oprește; se întoarce și-ți rîde în nas, ca un copil șmecher despre care ai impresia că știe secretul fericirii.”

Tot în vara lui 2010, entuziasmat: v. leac se joacă cu mintea ta într-un mod de-a dreptul plăcut. (Corect). Poezia lui se degustă, apoi se savurează vers cu vers. (O formulare foarte nefericita, ce naiba?!). Un Leac ușor amețit, ușor distrat, ușor fericit. Și se ia. (Corect, din nou).

ps: v. leac lucrează la un roman de astă iarnă, avea scrise 6 pagini la un moment dat, dar asta era acum câteva luni și s-ar putea să fi glumit. totuși, v. leac a zis că în 2014 va fi gata următorul volum de poezie, că asta e algoritmul, unul la 4 ani, dar eu zic nu-l ține până atunci, și ar fi bine să am dreptate: are niște texte noi foarte bune, un ciclu se numește Câini care mi-au schimbat viața.