5 semne că muza ta te înșală

tagline: „Cum discern ce este bun de bulshitul pe care mi-l livrează muza?”

V. Leac

De câteori nu ți s-a întâmplat să îți vină o idee foarte bună și după entuziasmul inițial și poate chiar după ce ai folosit-o pe undeva, să descoperi că altcineva a mai avut ideea asta înaintea ta? Mie personal de prea multe ori, practic nu e zi în care să nu-mi vină ideea unui roman în care un tip, Tache, vrea să participe la o revoluție, dar lucrurile o iau razna și nu mai ajunge la timp.
De fiecare dată când ți se întâmplă asta rămâi cu un gust foarte amar, e trecerea prea bruscă de la a crede că ești foarte tare la a fi convins că ești prost. Uneori chiar așa e, ești un tip total lipsit de originalitate, dar alteori nu asta e problema.

EuroCriticon

Te-ai întrebat vreodată cum ar arăta Eurovisionul pentru criticii literari? Poftim!

În ordinea apariției, se bat pentru a reprezenta mai departe România următorii: Paul Cernat, Alex. Ștefănescu, Dan C. Mihăilescu, Ion Manolescu, Daniel Cristea-Enache și Mutu Hermeneut, criticul cu una dintre cele mai motivaționale povești - în ciuda faptului că este speech-challenged, este unul dintre cei mai buni oratori. 

Nu uita să-l votezi pe cel pe care vrei să ne reprezinte mai departe țara!

Vizionare plăcută. 

5 semne că ai băut destul cât să ajungi în comă

În clasa a IV-a aveam o chestie minunată la școală care se numea ora de „Compunere”. Acolo puteai să faci ceva care altfel era pedepsit, și care se numea „ficțiune”. Adică puteai să minți. Doamna învățătoare mă punea întotdeauna să citesc ultimul și toată clasa râdea la compunerea mea, care era de obicei o parodie la compunerile lor încrucișată cu ce filme mai văzusem cu o noapte în urmă. 

Odată cu înaintarea în vârstă am început să scriu din ce în ce mai prost și publicul a devenit din ce în ce mai puțin interesat. Când ești sau te crezi scriitor, faza e că poți să bei oricât. Dacă ești un scriitor bun atunci lumea te va înțelege și-ți va permite orice („Doar e artist, ce mama mă-sii!”). Dacă ești un scriitor prost, atunci cu atât mai mult trebuie să bei ca să te încadrezi perfect în profilul ratatului. 

Impresia că ești scriitor te face să ai impresia că poți să bei oricât. 

Nu e chiar așa. Eu unul mi-am dat seama recent (adică destul de târziu) că uneori chiar ar fi cazul să te oprești din băut. Și asta nu neapărat ca să nu te faci de râs în fața prietenilor tăi, dar măcar ca să eviți o nouă comă alcoolică. Iată momentele în care ar fi cel mai indicat să te oprești din băut:

1. Ești într-un bar și dansezi. Cu capul pe masă

Ca să fie treaba treabă, mai inviți și o fată la dans și după ce o trântești cu capul de masă o mai și cerți că nu te lasă să conduci. Dude, ești la 100 de vodcă depărtare de o comă strașnică.

2. Ești în același bar și când cineva te întreabă dacă știi unde e baia îi zici: „Nu știu, eu mă piș pe mine”

În primul rând, bravo. În al doilea rând, coaie, been there, done that. Nu mai suntem copii să fie ok fazele astea. Gata, e timpul să te maturizezi oleacă. Nu mult, nu sunt absurd, dar măcar cât să nimerești baia. 

3. Vomiți în chiuvetă

Nu. Așa ceva nu se face. Toată lumea știe că un gentleman adevărat vomită în wc. Deci din punctul meu de vedere fie ești la un pas de comă fie n-ai niciun pic de maniere. Oricum ar fi ar trebui să nu mai bei. 

4. Te trezești mergând pe stradă

Ai fost la o nuntă în familie și acum taică-tu e în dreapta ta iar maică-ta în stânga. Nimeni nu zice nimic. E noapte, beznă și habar n-ai ce s-a întâmplat. Ai vrea să îi întrebi pe părinții tăi dar nu știi cum. „Am făcut cumva ceva greșit în noaptea asta?”, neeeh, doar n-o să întrebi asta. Nu, nu e momentul să-ți scoți plosca din buzunarul interior al gecii și să termini ce-ai început. Mai întâi stai să vezi unde mergeți și a doua zi poate afli și ce s-a întâmplat. 

5. Ai 15 ani, e Ajunul Crăciunului și te trezești noaptea într-un pat necunoscut

Peste tot sunt paturi și la un moment dat vine ceea ce pare a fi o infirmieră la tine. Îi spui că vrei să te duci la baie și ea te întreabă dacă e „treabă mică sau mare? Că dacă e mică poți să stai liniștit, ai o sondă acolo”. În mod clar poți continua să bei: ori ce-a fost mai rău a trecut deja, ori ai fost răpit de extratereștri. 

Inutil să precizez că am trecut prin toate fazele astea. Dar, hei, măcar acum recunosc că am o problemă cu alcoolul. Bine că am scris toate astea de ieri și acum nu sunt atât de beat încât să nimeresc butonul „publicați”. Noapte bună, noi să fim sănătoși și noroc!

5 reguli gramaticale cu care faci față la toți

Am o diplomă de filolog de care nu sunt mândru și sunt convins că nici ea nu e prea mândră de mine. Diploma asta mai multe rele mi-a adus. Am rămas prost când m-am angajat ultima oară și tipa de la hr mi-a cerut diploma. Ca să faci cu ea ce? Cât de perversă trebuie să fii ca hr-iță să-i ceri cuiva diploma de filolog?  Nu vrei mai bine diploma de bac? Oricum la ritmul în care merg lucrurile cu bac-ul, peste câțiva ani liceul o să fie încadrat la studii superioare.

Mă rog, m-am dus la Fac. de Drept, mi-am eliberat diploma și m-am angajat. Dar problemele nu s-au oprit aici. Din cauză că sunt *filolog* și că totuși oarecum scrisul e munca mea (deocamdată), colegii îmi adresează tot felul de întrebări la care un filolog ar trebui să știe răspunsul. Cum se scrie asta, e corectă fomularea asta, cum e mai bine etc. La început mă străduiam să-mi apăr diploma și nevoile și neamul, așa că răspundeam cât de filologic puteam. Dar de la un timp am început să fiu din ce în ce mai delăsător, inventând tot felul de explicații de genul „ambele variante sunt corecte”.

Sunt convins că nu sunt singurul filolog care are problema asta, așa că am întocmit acest minunat top 5 reguli gramaticale pe care le poți folosi cu încredere oricând:

Întrebare: Cu câți de „i” se scrie „fi” din „nu fi bou”?

Răspuns: Cu câți poți. Dacă poți cu unul singur, scrie-l cu unul. Dacă mai încape încă unul, sigur, de ce nu? Și dacă e loc de doi sigur poți să mai înghesui unul pe-acolo. Dar regula este „cu câți poți”, deci dacă nu ai timp de prea mulți, nu uita că unul e de-ajuns. La limită, poți să-l scrii și fără niciun „i”.

Î: E bine-așa, sau trebuie cu cratimă? 

R: Conform noului DOOM, nu se știe exact. În general când nu știi exact ce răspuns să dai poți s-o bagi liniștit pe-asta cu „conform noului DOOM”, oamenii o să plece privirea în pământ și-o să-și bage coada între picioare schelelăind. Dacă nu sunt convinși poți să-i bați depreciativ cu un ziar peste cap până se plictisesc.

Î: Cum se pun virgulele aici?

R: Cum vrei. Oricum ai vrea tu e corect. Go mad! Și nu uita: o virgulă în plus înseamnă o șansă în plus pentru un copil bolnav de cancer. Deci, mai ales, ca să, eviți, cacofoniile, folosește, virgula.

Î: „Copii” sau „copiez”?

R: Aici chiar nu știu regula dar corect e „copiez”. În general când nu știi regula dar ai o intuiție lingvistică, poți să apelezi la onestitate. Colegii tăi vor aprecia asta și o să fii surprins cât de puțin îi interesează de fapt regula în sine. Vor doar un răspuns rapid și ferm. Deci poți să spui cu încredere: „Nu știu sigur, dar așa e corect”.

Î: De ce în 90% din cazurile când folosesc „la” nu are funcție sintactică?

R: Pentru că ești hip-hoper. 

De reținut sunt primele trei reguli, care te vor scoate din majoritatea încurcăturilor lingvistice. Noapte bună!

Wordsworth - A fost odată un băiat

A FOST odată un băiat, l-aţi ştiut prea bine, stâncilor

Şi insulelor din Winander, de multe ori

Pe seară, când stele timpurii îşi începeau

Drumul de-a lungul culmilor de deal,

Urcând sau coborând, el stătea singur

Lângă lacul de scântei sau sub copaci;

Acolo, cu degete împreunate şi mâinile-amândouă

Cu palmele împinse una-n alta şi urcate

În dreptul gurii, sufla în ele ca într-un instrument

Ţipete de buhă bufniţelor mute,

Ca ele să-i răspundă – şi bufnele ţipau

Peste valea apelor, ţipau din nou

Răspunzând chemării lui – cu zgomote fremătătoare

Cu strigăt lung şi hohote, puternice ecouri

Înteţite şi răsînteţite, sălbatică îmbulzeală

De larmă veselă! Iar când urma o pauză

De linişte, care-i punea la încercare iscusinţa

Atunci, în mijlocul acelei linişti, aşteptând

S-audă, un tremur fin de blândă uluire

Departe-n inimă îi ducea vocea

Torentelor de munte; sau priveliştea

Se strecura pe nesimţite-n mintea lui

Cu toată-nfăţişarea ei solemnă, cu stâncile

Pădurile şi cerul şovăielnic primit

În sânul lacului statornic.

Fu răpit acest băiat prietenilor şi muri

De mic, nici nu-mplinise doisprezece ani. 

Frumoasă peste poate este valea

Unde-a trăit: o mănăstire-atârnă

Pe povârnişul de deasupra şcolii;

Şi când avut-am drum prin curtea ei

În serile de vară, cred c-am stat acolo

Jumătăţi întregi de ceas şi am privit

Mut la mormântul unde stă-ngropat.