Harap Alb rezumă...

În dreapta, Spânul, pe care ilustratorul,
într-un gest lipsit total de political
correctness, l-a făcut asiatic...

Nr.1, Septembrie 2012

Editor: Mihai Ionașcu

Redactor: Octav Ungureanu

Ilustrator: Andrei Moldovan

Intens promovată pe facebook și new media în general, Harap Alb continuă... este un semn bun pentru banda desenată românească. Ideea din spate, de a resuscita lumea basmului lui Creangă, merită atenție, chiar dacă pare atât de în trend cu curentul hipster (ca dovadă, revista e sponsorizată de Pegas), și chiar dacă ni se scoate atât ochii cu ideea asta, ca și cum ni s-ar cerși să citim bandă desenată pentru că, iată, acum e un act cultural din moment ce e vorba de Creangă. Na, cu siguranță astea sunt lucruri care țin de mijloacele (eficiente probabil) și mecanismele de marketing, cu care până la urmă nu trebuie să fim neapărat de acord. 

Revista apare bilunar și conține două povești diferite, ilustrate în două benzi diferite, dar unite de universul de basm al lui Creangă. Prima (și cea mai importantă) bandă a revistei tratează povestea lui Harap Alb, pe care o știm deja. A doua bandă aduce elemente noi, expandând poveștile personajelor secundare ale basmului (Gerilă, Setilă et co). Toate ilustrațiile duc cu gândul la super-eroii de bandă desenată americani, ceea ce dă un suflu și o savoare nouă acestui basm clasic. 

Harap Alb, protestând așa cum poate
pentru prietenul lui: „Sișu liber!”

Rescrierea lui Creangă. Harap Alb 

Ilustrație: Andrei Moldovan

Scenariu și Adaptare: Mihai Ionașcu & Octav Ungureanu

Rescrierea este fidelă basmului, dar adaptarea la bandă desenată nu e prea fidelă ideii de bandă desenată, și asta se vede în cel puțin două locuri. Cel mai important: scenariul. 

Abundența căsuțelor de narare face tot desenul să pară un rezumat în fugă al poveștii, când, din contră, ar trebui să introducă povestea în sine, acțiunea propriu zisă. Dar aici lucrurile scârțâie cel mai tare, pentru că acestei benzi desenate îi lipsește cel mai important element – conflictul. 

Punctul cheie al desenului este confruntarea celor trei fii de împărat cu giganticul urs, or căsuțele care ilustrează bătălia par să ocolească tocmai bătălia. În prima căsuță (care corespunde primului fecior), vedem doar un urs fioros,  în a doua vedem doar un fecior speriat, iar în a treia, un urs fioros și apoi un urs speriat... unde e bătălia? Conflictul? Acțiunea pentru care citesc bandă desenată? 

În afară de asta, scenariul mai are mici scăpări în frazarea unor anumite elemente de narațiune, când se alătură timpuri verbale diferite într-un mod strident ochiului: „Acum era înconjurat de cele trei fiice...” (pag. 1), „Mare îi fu mirarea prințului când își dă seama pe cine era să lovească” (pag. 12), și în general trecerile de la prezent la trecut, efectuate în căsuțe consecutive, aduce puțină confuzie cititorului, dar asta poate că este doar o părere subiectivă din partea mea. 

Altfel, protagonistul nu mi se pare introdus într-un mod prea inspirat. Grafic, cei trei prinți arată aproape identic, doar că unul are mustață, altul barbă, iar celălalt este mereu proaspăt ras. În plus, nici nu avem o justificare îndeajuns de clară a motivului pentru care el este cel mai bun viteaz din împărăție, cu alte cuvinte, nu reies virtuțile lui de aproape nicăieri (singura lui faptă vitează este că nu se sperie de un urs, iar de modestie nu prea se poate vorbi, cel mult intui).

Închei cu următoarea remarcă – personajele desenate la distanță, în plan îndepărtat, au câteva greșeli grafice care deranjează (nu au îndeajuns detaliu, încheieturile sunt prost trasate etc. – vedeți paginile 3 și 4).   

În poză s-a strecurat și tipul ăla din Mortal Kombat, îl vedeți?

Povestea lui Miron zis Gerilă

Scenariu: Mihai Ionașcu

Benzi desenate: Andrei Moldovan

Titlu: Ionuț Popescu

Storyboard: Octav Ungureanu

Această bandă desenată promite mai mult decât principala bandă a revistei, prin simplul fapt că vine ca element de legătură și continuare a basmului clasic. De aceea am fost dezamăgit să văd că este pur și expediată: toată povestea este un rezumat în fugă a poveștii tatălui protagonistului despre care noi vrem de fapt să aflăm. Protagonistul ajunge de fapt din copilărie la maturizare/bătrânețe în... șase căsuțe care acoperă 2 pagini, în timp ce povestea tatălui său acoperă patru pagini. 

Un alt lucru care deranjează este folosirea numelor pentru personaje de inspirație manga (Daidur, Keraglacia, și, în povestea foileton dintre benzi: Haiganu, Zourazi). Nu prea văd rostul din moment ce, așa cum reiese din proiectul acestei reviste, ideea ar fi tocmai păstrarea autenticității basmului lui Creangă și elementele inovatoarea introduse doar de ilustrații. Apropo de ilustrații, nevasta lui Daidur chiar arată ca un bărbat în 32, când apare cu bebelușul în brațe... 

În rest, numai de bine, sunt convins că odată ce revista va crește în numere vor apărea și siguranța de sine din partea scenariștilor, care-și vor găsi din mers un stil mai fluent, dinamic și original.