Jacques Derrida, (EX)POZIȚII, Convorbiri cu Henri Ronse, Julia Kristeva, Jean-Louis Houdebine, Guy Scarpetta
Idea Design & Print Editură, 2001, Colecția Panoptikon, Prefață de Aurel Cordoban
Editorii colecției: Ciprian Mihali, Alexandru Polgar
Lector: Alexandru Polgar
Traducere în limba română: Emilian Cioc
Design: Idea Design & Print, Cluj
Coperta: Eugen Coșorean
”Mă gândesc la acest text din Despre gramatologie în care spuneați: Cuvântul istoric a fost fără îndoială întotdeauna asociat cu schema liniară a derulării prezenței. Concepeți posibilitatea unui concept de istorie care ar scăpa schemei liniare a derulării prezenței? Ar exista după dumneavoastră posibilitatea a ceea ce Sollers numește, de pildă, istorie monumentală, adică o istorie concepută nu ca schemă liniară, ci ca o serie practică stratificată, diferențiată, contradictorie, adică o istorie care să nu fie nici monistă nici istoricistă?” (Pag. 46)
Panoptikon este o colecție șmecheră pentru că pune în circulație texte mai puțin cunoscute ale filosofilor trendy.
Format dreptunghiular (lungimea aproape de două ori mai mare decât lățimea), coperte simple și cu marginile îndoite, care, și datorită numărului redus de pagini, pot fi folosite ca semn de carte, pagini puțin cam întunecate, aspre și groase (cel puțin la cartea de față), scriere cu font Calibri care dă un aspect diferit și plăcut textului, prietenos și familiar oricărui utilizator de Word.
Ce vreau să spun e că aspectul e plăcut. Editarea însă lasă de dorit, fie și numai din cauza acelui și care se strecoară cu neobrăzare peste tot unde pericolul unei cacofonii e iminent. Destul de rușinos. Alte greșeli editoriale, mai mici dar dese: paranteze rontunde care se deschid în interiorul altor paranteze rotunde, uneori nemaiînchizându-se, virgule lipsă sau în plus și alte greșeli accidentale, de care nicio editură românească nu poate scăpa.
Prefața n-are niciun Dumnezeu și cade în păcatul pe care-l întâlnim atât de des la editurile provinciale – acela de a supra-cita din textul pe care-l prefațează. Citatele din prefața asta nici măcar nu sunt puse între ghilimele.
Asupra conținutului efectiv al cărții nu am să zăbovesc prea mult. Ori îți place Derrida, și atunci o să găsești conversațiile astea foarte antrenante sau o să te prefaci oricum fascinat, ori nu-ți place și o să-i găsești discursul justificativ drept plin de contradicții și eterogen.
Dacă ești nou prin zonă și nu prea știi ce-i Derrida, atunci nu are niciun rost să citești cartea asta. Mergi direct la Scriitură și diferanță.
Dacă ai citit Derrida și nu te-a convins sau nu l-ai înțeles, atunci textele de față te-ar putea ajuta să-i fixezi mai bine terminologia. Interesantă cu adevărat este nota de subsol de la paginile 65-68, care se referă la o posibilă polemică între Derrida și Lacan. În rest, mai e bine de observat cât de mult l-a interesat mișcarea de la Tel Quel.
Una peste alta, un text ușor de citit și care oferă, pentru amatori, o viitoare grilă de lectură.
Era să uit: propun să traducem différance prin diferențâ, care sună mult mai moldovenesc și fidel originalului (â-ul final, din a și nu î, nu prea se pronunță, sau nu e așa diferit de un ă final, să zicem).
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu