29 oct. 2013

Manualul ratărilor

Cu cât înaintezi mai mult în vârstă cu atât ajungi mai aproape de pragul disperării, la 30 de ani fără nicio mare realizare sau măcar vreo realizare pe care s-o pot spune în câteva cuvinte rudelor (le văd fețele dincolo de ușă când mă duc în vizită, înainte să-mi deschidă, fețe lungi aliniate unele lângă altele ca o hidră și toate curioase, mânate de-aceeași curiozitate, punând aceeași întrebare și mereu ca și cum ar fi o formulă de salut, ceva peste care se trece în mod firesc, dar știu că numai răspunsul la întrebarea aia mai rămâne după plecarea mea, răspuns întors pe toate fețele și transmis mai departe, celui de-al doilea val de fețe lungi ascunse după o altă ușă; întrebarea că adică pe unde mai muncesc, cât câștig, cu cine mai sunt și ce planuri de viitor am – la care trebuie să răspund scurt și la obiect, dacă o lungesc mai mult de un minut mă întrerup cu următoarea întrebare și primul meu răspuns rămâne incomplet și transmis mai departe așa, stigmatizându-mă până la următoarea vizită abia peste un an; mă văd atunci redus la câteva cuvinte pe care eu nu le cred în niciun caz în stare să mă definească, nici măcar parțial din moment ce persoana pe care o descriu îmi e străină și sterilă; bucuria pe care le-o dă acelor fețe lungi în schimb e imensă, ideea vizitei în sine le place cel mai mult, dar vorbele pe care le smulg cu aerul unei ospitalități ieșite din comun le dau ocazia de-a prelungi vizita într-o formă virtuală a doua zi, cu puțin noroc, toată săptămâna, la tefelon sau prin întâlnirile accidentale la piață sau plata facturilor; „A venit Adi pe la noi”, le văd rostind cu plăcerea aia vulgară și perversă pe care doar înaintarea în vârstă ți-o dă, „Da? Ce mai face?”, „S-a despărțit de Alina, acum muncește în altă parte și câștigă la fel...”; tot procesul pare perfect construit și verificat de-a lungul timpului pentru a te face să vrei să ai o realizare, ceva care să se poată transmite ușor mai departe prin viu grai în condiții vitrege dialogului, trebuie să fie ceva ce-ai putea spune despre tine, pozitiv și reprezentativ în doar câteva cuvinte; ca statusurile de pe rețelele sociale, cu singura și totala diferență că astea din urmă se pot referi la orice; am învățat până la urmă să ignor întrebările astea și răspund mecanic, detașat, ca și cum ar fi vorba despre altcineva), de parcă fiecare lucru, oricât de bun ar părea la început, conduce în mod ironic de la bun început spre pragul ăla pe care toată viața te-ai chinuit să-l eviți, ca și cum cineva ți-ar derula viața și te-ar forța s-o trăiești invers, pentru că numai privit așa tot efortul tău e nostim, altfel e pur și simplu trist, și când îți dai seama de straniul tău caz toate lucrurile rămân suspendate în lipsa de gravitație și timp și leneveala în care te-ai scăldat atâția ani, nu, cea mai mare realizare a mea e că nici nu mai caut vreo realizare, și nici măcar nu e ceva cu care să mă mândresc, doar fraza mea reprezentativă la care mă gândesc de fiecare dată când nici eu nu-mi mai înțeleg sintaxa.

28 oct. 2013

2 poeme de Valery Nugatov (18+)

Iubirea. De artă

vreau să te fut
în fața
operelor de artă contemporană
în fața instalațiilor
montajelor
ready-made-urilor
reprezentațiilor
artei video
într-o galerie de artă
sau la o licitație de artă
în timp ce oamenii strigă numere
și bat cu ciocanele-n în masă
sau acasă pe canapeaua de două persoane
dar trebuie să fim sub
deasupra
sau aproape
de o operă de artă contemporană
o operă de artă de
damien hirst
jeff koons
ilya kabakov
oleg kulik


26 oct. 2013

OMG! Radu Alexandru i-a dat muie lui Brâncuși


Nu știu zău de ce vă revoltați că Radu Alexandru a insultat-o pe Oana Pellea. Păi ce, Oana Pellea e o valoare mai mare ca Brâncuși? Iar ăștia care îi iau apărarea lui Radu Alexandru sunt o specie aparte. În tragismul lor mioritic pun un semn de egalitate dumnezeiască între demiterea cuiva care scrie prostii și cenzurarea presei, ca și cum Radu Alexandru ar fi jurnalist, Oana Pellea un subiect de interes național iar Cațavencii un ziar.

Lucian Mândruță, un tip foarte sensibil de altfel, a dus tragismul ăsta la nivelul de artă și-și punea deja întrebarea că ce-o să mai mănânce săracul băiat dacă-și pierde salariul. Ce oameni fără inimă sunt ăștia care nu acceptă cele mai cretine mârlănii vehiculate prin presă!? Cum să nu-ți fie milă de cineva care nu vrea decât să-și câștige traiul înjurând ceva ce nu înțelege? Lucian Mândruță nu e deloc străin de dat cu părerea indecentă prin presa decentă despre lucruri decente pe care nu le înțelege. Acuma, na, una la mână că la Cațavencii nu se dau salarii, a doua la mână că Radu Alexandru nu e pus nici măcar în situația de a nu-și mai permite menajeră. Dar nedreptatea rămâne nedreptate și trebuie pedepsită, pentru că trăim într-o democrație, ceea ce înseamnă că nulitățile trebuie promovate, idioțenia apărată și corporația susținută de guvern. Nu pentru asta și-au dat părinții noștri viața? Chiar nu am înțeles deloc sacrificiul lor? Ne batem joc?



25 oct. 2013

Cele mai bune scuze pentru care n-am mai citit nimic


Termini o facultate și intri ușor-ușor într-o fază din ce în ce mai tălâmbă a vieții. Nu mai ai nicio scuză să nu muncești și nu știi câți ani o să mai poți s-o arzi așa, fără o rată babană la bancă și-un copil agățat de gât. Glumele studențești ți se par ușor ridicole, cum ți se păreau în facultate alea de liceu; preferi o comedie proastă făcută-n sudiourile americane și un braț de popcorn în confortul apartamentului tău închiriat decât să-ți târâi picioarele până-n nu știu ce ceainărie, doar ca să porți conversații încâlcite cu foști colegi de facultate de care te leagă din ce în ce mai puține lucruri.

Nicio activitate care necesită efort nu e recreativă și te sâcâie. Nu datorezi nimic nimănui și speri doar să nu-ți datoreze altcineva ceva. Altfel, noile cunoștințe pe care le-ai făcut pe la diversele locuri de muncă n-au nicio treabă cu facultatea pe care-ai terminat-o, de-aici și ușurința cu care vă înțelegeți, cu toate că nici asta nu-ți place, e ca și cum ai termina un joc video în câteva ore, dar folosind cheaturi. 


12 oct. 2013

5 citate din Agopian cu care să-ți adormi copilul


Te trezești des în toiul nopții și nu știi dacă e vorba de vreo alarmă de incendiu sau a izbucnit în sfârșit apocalipsa zombie? După ce te mai dumirești un pic, te uiți în stânga și-ți vezi partenera de viață dormind și sforăind silențios, te uiți în dreapta și vezi peretele dincolo de care bebelușul tău urlă de câteva minute întruna, și-ți dai seama că a venit, într-adevăr, sfârșitul lumii. 

N-ai nicio șansă să o trezești pe maică-sa, așa că te ridici bombănind din pat și-ți croiești anevoie drumul spre camera copilului. Ajungi la el și-l iei în brațe, dar cum să-l liniștești cu pieptul tău plat? În zadar îi cânți și-i vorbești minute în șir, îi dai suzeta și-i încălzești laptele. Micuțul e pus pe scandal, așa că e momentul să alegi o soluție mai bărbătească. 



7 oct. 2013

Dezacordul ca acord


Era comunicării corecte



Trăim în era comunicării și ne e frică să comunicăm. Cea mai mică eroare gramaticală poate și va fi folosită împotriva ta de grammar nazis. Înainte să zici ceva, trebuie să te uiți cu atenție în jurul tău: oricine ar putea fi un grammar nazi, mai ales persoanele în care ai cea mai mare încredere. Grammar nazis se hrănesc cu greșelile tale de exprimare și mai ales de ortografie. Ei cred că sunt cu atât mai inteligenți cu cât vorbesc mai corect. De parcă faptul că urmezi întocmai niște reguli te-ar face mai inteligent, nu mai obedient.