1.
Introducere
În
clasa a patra aveam o oră de ceea ce se numea „compunere”, unde,
pornind de la o temă generală care putea fi rezumată la un singur
cuvânt (toamna, iarna, prietenia, mama), trebuia să încropim un
text care să aibă o introducere, un cuprins și o încheiere. Astea
erau singurele cerințe impuse de învățătoare, dar, în mod
absolut inexplicabil, toate compunerile ajungeau să arate la fel.
Dacă
se numea „Iarna”, cu toții descriam cum stăm, îngândurați și
plictisiți, în camera noastră, privind pe geam (introducerea).
Punctul culminant – printre nori, călărind o mătură de
vrăjitoare, apărea dintr-o dată bătrâna Iarnă. Cuprinsul o
surprindea pe afurisita Iarnă acoperind totul în jurul ei cu
zăpadă. Sfârșitul, invariabil – adormeam liniștiți, înăbușind
câte-o exclamație într-un oftat: „Ah, iar a venit Iarna!”
Universul putea continua să existe.
