Theories of Advanced Individual Disorders

Într-una din fanteziile mele, se face că stau întins pe o canapea şi de vreo două ore îi tot enumăr unui psihanalist câteva dintre problemele cu care mă confrunt. În cele din urmă mă ridic, ne salutăm şi plec cu nimic mai mulţumit ca înainte, dar hotărât să ne revedem săptămâna viitoare. 

Psihanalistul pleacă şi el acasă, este poate chiar în preajma sărbătorilor, aşa că îşi vede de ale lui, sau cel puţin încearcă să facă asta, pentru că este genul care-şi ia mereu munca cu el. 

Se aşază masa de Crăciun, rude şi prieteni apropiaţi, soţia e toată un zâmbet, mă rog, tot clişeul. Seara se transformă în noapte şi, unul câte unul, invitaţii pleacă, satisfăcuţi, spre casele lor. 

Când rămâne, să spunem, doar cu un prieten bun, încep să vorbească despre muncă. Se menţionează şi cazul meu, dar cu foarte puţine detalii. În general discuţia capătă o turnură metadiscursivă, despre limitele şi insuficienţele psihanalizei. 

Insomnie de Dámaso Alonso

Madrid e un oraş de mai mult de un milion de cadavre (conform ultimelor statistici)

Adesea în noapte mă frământ şi mă includ în această nişă în care de mai bine de 45 de ani putrezesc

şi petrec multe ore auzind uraganul cum geme sau câinii cum latră sau cum curge blând lumina lunii

şi petrec multe ore gemând şi eu ca uraganul, lătrând ca un câine turbat, curgând ca laptele din ugerul cald al vacilor galbene

Studenție, poezie

E adevărat că pentru niște studenți la Litere citim și înțelegem foarte puțină poezie, dar lucrurile nu au stat întotdeauna așa. Și de fapt nu asta e problema, că înțelegem sau nu poezia, ci că am încetat să mai facem vreun efort. Era o vreme când cu toții încercam să găsim câteva răspunsuri, am fi făcut orice pentru o analiză bună, am fi fost în stare să-l ascultăm chiar și pe Dan vorbind pedant jumătate de oră despre istoria marxismului doar ca să ajungă, într-un final, la cele câteva cuvinte despre Arghezi, pe care i le smulgeam cu cleștele și de la care porneam când ne scriam eseurile. Cuvintele acelea însă veneau pe un cu totul alt ton, de parcă poezia în general ar fi fost un adversar slinos, pe care nu-l poți apuca fără să-ți alunece printre degete, lăsându-te cu ochii în soare și mâinile murdare.