E adevărat că pentru niște studenți la Litere citim și înțelegem
foarte puțină poezie, dar lucrurile nu au stat întotdeauna așa.
Și de fapt nu asta e problema, că înțelegem sau nu poezia, ci că
am încetat să mai facem vreun efort. Era o vreme când cu toții
încercam să găsim câteva răspunsuri, am fi făcut orice pentru o
analiză bună, am fi fost în stare
să-l ascultăm chiar și pe Dan vorbind pedant jumătate de oră
despre istoria marxismului doar ca să ajungă, într-un final, la
cele câteva cuvinte despre Arghezi, pe care i le smulgeam cu
cleștele și de la care porneam când ne scriam eseurile. Cuvintele
acelea însă veneau pe un cu totul alt ton, de parcă poezia în
general ar fi fost un adversar slinos, pe care nu-l poți apuca fără
să-ți alunece printre degete, lăsându-te cu ochii în soare și
mâinile murdare.
