sau
O hermeneutică a titlurilor de
tabloid
tagline:
„- Am ceva important să îți spun.
- O să rămân prost când o s-aud asta?
- Nu.
- Atunci nu mă interesează”
Majoritatea
criticilor la titlurile astea merg pe ideea că „cine scrie ăla este”; pe mine
nu mă interesează cine e prost la faza asta, jurnalistul, cititorul sau eu. Vreau
doar să-mi explic fascinația pentru titlurile în sine. Am ajuns la concluzia că
următoarele cinci lucruri ne fascinează la titlurile de tabloid.
1. Mi-e frică de schimbare
Vreau
divertisment, de asta intru pe site-urile voastre. Vreau să văd ce fac fetițele
japoneze cu chiloțeii lor și să fie ceva care să nu-mi fi trecut niciodată prin
cap, dar nu vreau ca după ce aflu despre ce e vorba să fiu mai deștept. Și e
bine să fie așa.
Cine
ar vrea ca IQ-ul steliștilor să crească cu fiecare click pe care-l dau când pun
botul la titlurile astea? Cine ar mai plăti atunci bilete la meci, cine ar susține
una dintre cele mai profitabile industrii din România?
Proștii
să rămână proști, fițoșii n-are decât să nu dea click. E vorba de un echilibru la
care nu-i bine să umbli.
2. Mă surprinde faptul că aș putea rămâne prost
Asta
vine în contradicție cu tot ce am zis mai sus, dar nu înseamnă că nu e un motiv
bun să dau click pe „O să rămâi PROST când o să vezi CE FAC elevele astea cu CHILOȚEII
lor”. Vreau să văd dacă într-adevăr o să rămân așa cum sunt. Chiar nu mă schimb
deloc odată cu timpul? Nu există evoluție? Am 26 de ani, o vârstă numai bună să
nu mai fii prost. Ce fac elevele alea cu chiloțeii lor de-o să rămân tot prost?
3. Cât de prost o să rămân?
Bun,
am înțeles, o să rămân PROST. Dar cât de prost pot să rămân? Dacă am stabilit
că nu încape evoluție, totuși cât de mult pot să involuez? Mă fascinează ideea
că acum sunt mult mai deștept decât o să fiu peste câțiva ani.
4. Faza de negare
Deci
eu nu cred c-o să rămân prost. O să dau click și n-o să rămân prost.
5. Faza de negare dusă la extrem
Da
nici n-am dat io click, un prieten de-ai mei!
Iată
motivele pentru care dăm click pe titluri de tabloid. E vorba de dorința de schimbare
vs. frica de schimbare. De asta peste câțiva ani formula de salut va fi „Am
rămas PROST când m-am întâlnit cu tine!”.
Dar
de ce ne frustrează titlurile astea în tabloide? Nu e normal ca acolo să găsim
lucuri care jenează intelectul? De ce să scotocim acolo după subiecte de hate? Dacă
titlurile eseurilor studenților de la Litere ar fi așa, atunci aș mai înțelege,
deși mi s-ar părea foarte haios:
„O
să rămâi PROST când o să vezi cu cine-am COMPARAT-O pe Hortensia Papadat-Bengescu!”
Dar de ce prost și alte sinonime și nu formulări mai
șocante?
Pentru
că n-ar merge dusă mai la extrem chestia asta, e fix în punctul de echilibru
perfect. O formulare de genul: „O să vrei să
nu fi citit asta când o să
citești asta” ar fi mai onestă, dar foarte ineficientă, iar o formulare
de genul „O să te FUȚI în CUR când o să citești asta” ar fi într-adevăr mai de
impact, dar nimeni nu vrea să recunoască asta. Nici măcar eu.
