Şi că n-am aderat
la
Dumnezeul niciunui om
nici la inteligibilul
Absolut
nici la inexplicabila
nevăzută suflare
a puterii Omnipotente.
–că am simţit totuşi
lipsa teribilă
cuprinsă teribil
în
ardoarea
hiero-fanică
şi n-am căzut
în genunchi
pios şi abject
şi nici măcar
o
secundă
n-am cedat
căldurii
şi
siguranţei
îmbrăţişărilor-zeului.
–că n-am aderat
la
trinităţi esoterice
şi nu m-am supus
ambiguităţilor
docte
ca sufletul meu să nu
prindă forma
credinţei absurde
–că am stat
între fraţi
şi-am ajutat pe
bătrâni
pe săraci
şi pe tineri
pentru toţi
aceştia
am
deschis uşa
ca o faptă a Mântuitorului
Asta să fie metafora mea
eu care cu spirit
autohton
stau în faţa
universului
singur
liber de zei
tată
al copiilor mei
şi cu inelul poeziei
pe
deget –
Mult mai frumoasă în engleză, fireşte. Am luat-o din Olson, Kirby – Gregory Corso – Doubting Thomist, Ed. Southern
Illinois University Press, Carbondale 2002
Fire Report – No Alarm
And that I did not
adhere
to any man’s God
neither a
comprehensible
Absolute
nor the inexplicable
unseen breath
of Omnipotent power
—that I did indeed
feel
the awesome lack
that in Heirophantic
ardour
is awesomely contained
and not fall to
my knees
in abject piety
or even for a failing
moment
give in
to the warmth
and secure
of God-embracement
—that I did not adhere
to arcane trinities
or bow to lettered
ambiguity
so that my soul
be stencilled
in wanton faith
—that I stood
amongst the brethern
and aided the old
and poor
as well the young
all for whom I
did open the door
like an act of Jesus
Such be my metaphor
who with autochthonal
spirit
stands before the
universe alone
God-free
father of my children
and upon my finger
the ring of poetry—
