Despre Yehuda Amichai am mai scris aici, despre Dan Pagis n-am scris deloc – e născut în Rădăuţi în 1930. După război şi după ce petrece 3 ani într-un lagăr de concentrare ucrainean ajunge în Israel, unde va fi profesor de literatură medievală ebraică. A murit în '86. Antologia în care l-am găsit spune că e tradus şi-n română, dar nu găsesc pe net cartea iar la biblioteca centrală e o singură carte de el (în engleză).. Dintre cei doi, Amichai mi se pare poetul mai bun.
Ein Leben (Dan Pagis)
În luna morţii ei, stă
la fereastră, o femeie tânără, cu părul
făcut permanent, în valuri elegante.
În fotografia maro,
e gânditoare şi priveşte afară.
Afară un nor, din după amiaza
anului '34 se uită la ea, tulbure
şi fără centru, dar întotdeauna loial.
Dinăuntru, mă uit la ea eu,
copil de patru ani, sau pe-acolo.
Îmi iau mingea
şi ies uşor din imagine
îmbătrânind, îmbătrânind
cu grijă, tăcut.
ca să n-o sperii.
Mărturisire (Dan Pagis)
Nu, nu, erau cu siguranţă
oameni: uniforme, cizme,
cum să spun. Erau făcuţi
în imaginea lui.
Eu eram o umbră.
Eu aveam alt creator.
Şi el, în mila Lui, nu mi-a lăsat
nimic din ce poate să piară.
Şi-am fugit pân'la El, am urcat
uşor, albăstriu, împăcat,
aş spune, conciliant:
fum la fum atotputernic
fără faţă şi formă.
Un om în viaţa lui (Yehuda Amichai)
Un om în viaţa lui trebuie să iubească şi să urască în aceeaşi secundă,
să râdă şi să plângă cu aceiaşi ochi,
cu aceleaşi mâini s-arunce pietre şi-apoi să le strângă,
să facă dragoste-n război, război în dragoste.
Şi să urască şi să ierte şi să uite şi să ţină minte,
să ordoneze şi să încurce mai tare, să mânânce şi să digere
ce istoriei îi ia
ani de zile să facă.
Un om n-are timp.
Când pierde el caută, când găseşte,
uită, când uită iubeşte, când iubeşte
începe să uite.
Şi sufletul lui e asezonat sufletul lui
e foarte profesionist.
Doar corpul rămâne mereu un
amator. Încearcă şi ratează
se zapăceşte, nu învaţă nimic
beat şi orb în plăcerile
şi durerile
lui.
Ca urma trupurilor noastre (Yehuda Amichai)
Ca urma trupurilor noastre
Nu va rămâne vreun semn că am fost în locul acesta
În urma noastră se închide lumea
Şi se reaşază nisipul.
Se văd deja zilele
În care nu mai exişti,
Deja un vânt bate norii
Care nu ne vor mai ploua împreună
Şi numele tău e deja pe listele de pasageri din vapoare
Şi-n registrele din hoteluri
Ale căror nume-s de ajuns
Să amorţească inima.
Cele trei limbi pe care le ştiu
Toate culorile în care văd şi visez:
Nu m-ajută nici una.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu