Trebuie ceva istorie ca să fie înţeles poemul: a fost o dată ca niciodată un rege – Axayacatl – al cărui tată cucerise regatul Chalco, pe când conducător acolo era Ayocuan. Când Axayacatl ajunge rege în locul tatălui lui, femeile din Chalco îi trimit acestuia o provocare de război, dar – de data aceasta - un război sexual. Cu alte cuvinte, îl provoacă la sex. Atacurile şi retragerile sexuale din poem le imită pe cele de pe câmpul de luptă; dar trebuia, ca femeie, să ai tupeu ca să faci un lucru de genul ăsta pentru că nu ştiai dacă regelui avea să-i placă sau nu. Epitete ca omule mic, copilule, tinerelule trebuie să fie înţelese deci ca un soi teasing. Regelui i-a plăcut atât de tare ofensa încât a început să danseze – de fapt, aşa trebuie imaginat: tobe bătând, voci cântând, curteni dansând, într-un patio al palatului regal. E compus de Aquiauhtzin din Ayapanco – poet al vremii şi cel mai probabil ce v-am spus mai sus e doar legendă.
Cântecul femeilor din Chalco
I
Voi, surioarele mele, sculaţi-vă,
să mergem, să mergem, vom căuta flori
să mergem, să mergem, vom tăia flori.
Aici cresc înalte, aici se ridică
florile de apă şi foc,
florile scutului, care plac bărbaţilor
florile gloriei,
ale războiului flori.
Flori frumoase,
flori de deasupra,
cu ele mă împodobesc,
acestea sunt florile mele,
sunt din Chalco
şi sunt o femeie.
Îmi doresc, tânjesc după flori,
îmi doresc, tânjesc după cântece,
am o dorinţă, aici, în locul acesta,
toarcem fuiorul,
şi viaţă se consumă în locul acesta
Îi cânt cântecul,
domnului Axayacatl,
îmi împletesc cu flori cântecul,
pun în jurul lui flori.
Un cântec frumos e ca o pictură,
ca florile cu miros care dă bucurie
inima mea, pe pământ, preţuieşte aceasta.
Ce-nseamna asta?
cuvântul tău pentru mine valorează cât lumea,
tu, cu care mă fut, tu, micule Axayacatl
Împletesc flori în tine,
pun flori în juru-ţi,
te ridic să ne legăm împreună,
din somn te trezesc.
Aşa-i aduc plăcere
celui cu care mă fut,
micului om, Axayactl.
II
Prietene,
micul meu prieten, tu,
stăpâne Axayacatl,
dacă eşti cu adevărat bărbat,
acum poţi să lupţi s-o arăţi.
Ai puterea să mergi înainte?
Fă-o în vasul meu cald, multă
lumină pe foc.
Hai, bag-o-năuntru, hai, bag-o-năuntru
E a mea bucuria.
Vino şi dă-mi acea chestie mică,
Linişteşte-o în mine.
Va trebui să râdem, să fim fericiţi
va fi multă plăcere,
voi avea toată faima,
dar nu, nu încă, nu împinge cu forţă,
Prietene mic, tu, omule mic, Axayqcatl.
III
Eu, eu sunt captivă,
mâinile mele alunecă de jur împrejur,
vino acum, vino acuma.
Vrei să-mi atingi ţâţele,
vrei să-mi atingi chiar şi inima?
Vei strica
ce preţuiesc cel mai tare,
o vei duce la capăt;
cu flori de culoarea păsării focului,
o să-mi fac pântecul să se mişte pentru tine,
iată-l, ţi-l aduc în dreptul bărbiei ofrandă.
Ca o floare rară de porumb rumenit
ca pasărea cu gâtul elastic,
ca florile corbului, hlamida ta de flori,
stai pe salteaua acoperită de flori.
Stai pe salteaua cea scumpă,
într-o casă ca o peşteră de pene frumoase,
în casa picturilor. Gata.
Dar chiar şi-n casa ta mă simt tristă.
tu, mamă, n-o să mai fiu în stare să torc.
N-o să mai fiu în stare să ţes,
parcă pentru nimica sunt fată,
şi tânără sunt,
şi se spune că am un bărbat.
Atâta tristeţe,
pământul e un loc al pierzaniei.
Aşadar urzesc în tristeţe,
îmi doresc numai răul,
am ajuns fără speranţă.
Îmi spun mie însumi, vino copilă,
hai să murim amândouă.
O, mamă, sunt amărâtă
iată! Ia-mi tu bărbatul,
nu mai pot să fac fuiorul să danseze
nu mai pot să mai arunc suveica:
copila mea mică,
râzi de mine.
O s-o fac chiar eu.
Poate că pe scutul de piele cineva
va fi jertfit
pe câmpul de luptă?
O să mă sacrific chiar eu, o să mă sacrific
copila mea mică, tu râzi de mine.
Mică sărmană, copila mea mică
tu, stăpâne, tu omule mic, Axayacatl,
lasă-te alături de mine,
dă-mi-te mie,
fă bărbatul din tine să spună cuvinte.
Nu-i ştiu eu,
n-am auzit,
de duşmanii tăi, copilul meu mic?
Dar, deocamdată, uită de ei alături de mine.
Chiar dacă suntem femei,
nimic nu vei câştiga ca bărbat.
Flori şi cântece,
de la femeia care-ţi împarte plăcerea,
copilul meu mic.
IV
O, copile-bărbat, stăpâne, mare domn Axayacatl
Tu, copilule mic, Axayactl;
n-ai început încă
şi deja eşti nemulţumit,
prietene mic. Mă duc acasă de-acuma,
copilul meu mic.
Nu cumva m-ai vrăjit,
când mi-ai vorbit vorbe frumoase?
Iată, acum e beţie
îmbată-te!
Ţi se pare că e fericire în odăile noastre?
Nu cumva m-ai cumpărat
m-ai căpătat doar pentru tine, copilule mic?
Nu cumva plăcerea mea, beţia mea
o să mă vinzi şi pe mine?
De ce mă tratezi cu dispreţ, eşti nemulţumit
prietene mic, mă duc spre casă de-acuma.
Tu, prieteno, tu, femeie care se dă
altora,
vezi cât durează cântecul
în Cohuatepec, în Cuauhtenanpan.
Cum pe deasupra noastră vine şi pleacă,
Poate femeia din mine face lucruri nebune,
inima mea se mâhneşte. Cum să fac dragoste
cu cel care îmi e bărbat.
Fustele, bluzele,
femeile bărbaţilor noştri,
pe care i-am adus la viaţă.
Frământă-mă ca aluatul de porumb,
tu, stăpâne, omule mic Axayacatl,
o să mă dau toată ţie,
aici sunt, copilul meu mic, sunt aici,
Bucură-te, căci viermele nostru se scoală.
Nu eşti tu un vultur, un jaguar,
nu sunt ale tale numele acestea, copile?
Nu-ţi înşeli cu farse
duşmanii la război?
În acelaşi fel, dă-te plăcerii acum.
V
Fusta mea şi bluza mea nu sunt nimic,
iată-mă,
doar o femeie;
vine să-şi renunţe melodiosul cântec
vine să depună învinsă
floarea scutului lui.
Nu cumva suntem asemănători
eu, femeia din Chalco,
eu, regele vechi, Ayocuan?
Să tot mai fie femei ca şi mine
în toate tărâmurile, în Acohualcan,
vreau să mai fie femei ca şi mine,
care sunt Tepanaca.
Nu cumva suntem la fel, tu şi eu,
eu, femeia din Chalco,
tu, Ayocuan?
Le e ruşine c-am ajuns femeia ta.
copilul meu mic,
poate că o să te porţi
şi cu minecum te-ai purtat cu Cuauhtlatohua?
Încet, dă-ţi fustele jos,
deschide-ţi picioarele, tu Tlaltelolca,
tu, care-arunci cu săgeţi,
uite-te aici înspre Chalco.
Să port pene,
mamă,
să-mi pictez faţa
cum ar trebui să mă vadă,
partenerul meu în plăcere?
Poate că din faţa mea o să plece
poate c-o să se mânie,
acolo, în Huexotzinco, Xayacamachan,
în Tetzmelocan.
Eu, o femeie, unsu-mi-am mâinile,
mă apropii cu fusta de-nţepătoare fructe,
cu bluza de-nţepătoare fructe.
Vreau să-i văd pe toţi morţi.
Vreau ca pe Xuexotzincaşii din Xaltepetlapan,
pe captivii din Cuetlaxtlan,
pe viclenii din Cuetlaxteca,
să-i văd pe toţi morţi.
Întrebi de ce asta?
Mă cheamă băiatul, stăpânul, micul om
Axayactl,
cel care vrea să-şi facă plăcerea cu mine.
Din pricina mea,
vei avea grijă de doi,
copilul meu mic.
VI
Chiar vrea inima ta,
să ne obosim cu încetul unul pe altul.
Poate că inima ta e îndărătnică, copile,
când intri aici, în a tale
plăcere şi casă.
Chiar vrea inima ta,
să ne obosim cu încetul, unul pe altul.
Cum o să faci dragoste cu mine
partenerul meu în plăcere?
S-o facem aşa împreună
nu eşti tu un bărbat?
Ce te nedumereşte?
Inima cu flori mi-o-nconjori,
sunt cuvintele tale.
O să-ţi arăt locul în care-mpletesc,
locul în care învârt fusul,
o să te ţin minte, prietene.
Ce te supără, inima mea?
VII
Sunt o curvă bătrână,
sunt mama ta,
o femeie de pofte,
bătrână şi lipsită de sevă,
cu asta mă-ndeletnicesc, eu, femeia
din Chalco.
Am venit să-mi satisfac pizda-nflorită
gura mea mică.
Îl vreau pe stăpân,
pe tânărul om, Axayactl.
Uită-te-n pictura mea-nflorită
uită-te-n pictura mea-nflorită: la ţâţe.
Oare degeaba o să ţi se zdruncine
inima,
tinere domn, Axayactl.
Iată, mâinile mici,
acum ia-mă cu mâinile tale.
Să ne facem plăcere.
Pe salteaua de flori,
în locul în care trăieşti, prietene tânăr.
Uşor, uşor, te prăbuşeşte-n somn,
odihneşte-te, copilul meu,
stăpâne Axayacatl.
Informaţiile şi poezia sunt luate din Léon-Portilla, Miguel – Fifteen Poets of af the Aztec World, Ed. University of Oklahoma Press, London 1992.
