Odată cu hip-hop-ul, dar nu din cauza lui, comparația își pierde total valoarea și forța, creativitatea. Astăzi e atât de inutilă, demodată și anti-creativă încât a te folosi de comparații în poezie e ca și cum te-ai întoarce la poezia cu rimă. Comparația este noua rimă. Comparația este moartă.
Pentru a ilustra acest lucru nu am nevoie de niciun argument, de niciun exemplu. Dar mi s-a părut o inițiativă lăudabilă aceea de a întocmi un top 10 comparații fails din poezia patriei, de dată relativ recentă. Cum nu am avut la îndemână decât volume care mi-au fost oferite personal de autori (majoritatea gălățeni), unele și cu autograf + dedicație, topul acesta a ieșit destul de savuros.
Iată-l:
Locul 10.
„Când mă scarpin
rămân niște urme urâte, ca niște răni superficiale
care cu greu se vindecă
Venind mai aproape de mine
e un mod de a-mi scărpina sufletul”
Țânțari, Stela Iorga, A doua întoarcere din Nam,
Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galați: 2009, pag. 92
(aici comparația chiar e inutilă)
Locul 9.
„Unele femei sunt ca diamantele mari
cu cât e mai mare sufletul lor
cu atât mai adânc trebuie șlefuit”
Prințesa de diamant, Stela Iorga, A doua întoarcere din Nam,
Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galați: 2009, pag. 56
(aici comparația cade în zona susceptibilă parodiei în genul Flight of the Conchords - Sello Tape)
Locul 8.
„mi-a ieșit o pată taman în frunte
de parcă m-a pălit careva la mir”
Icar, Stela Iorga, Ziaristică la domiciliu,
Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galați: 2010, pag. 12
(asta chiar îmi place, așa că transcriu toată poezia)
„cât îmi iubesc țara să nu uit
să o înjur de mă-sa
să o bat la cur
să țină minte
să fie fată cuminte”
Locul 7.
„trupul tău va jubila precum capricornul rece”
Valeriu Valegvi, Vremea vremii, Editura Opera Magna, Iași, 2009, pag. 13
(pe domnul Valeriu Valegvi pur și simplu nu îl înțeleg. E drept că nici n-am făcut vreun efort. Oricum, rareori folosește comparația)
Locul 6.
Pe Mirela Burhuc cred că am cunoscut-o și chiar am auzit-o recitându-și poeziile. „Poeme cu fragmente de pluș” e un titlu eufemistic față de respectivele fragmente. Folosește foarte aiurea comparațiile și n-au nicio forță, cad ca niște ciori lovindu-se de geam:
„Bunica aștepta mereu în tindă cu ochii într-un zâmbet,
Cu mâinile tremurând mereu să dăruiască ceva,
Cu puii roind în jurul ei ca după o cloșcă”
Poemul orelor de august, Mirela Burhuc, Poeme cu fragmente de pluș,
Editura Opera, 2010, pag. 20
Locul 5.
Andrei Velea folosește comparațiile ca să șocheze la modul cool, hip-hop hipstăresc:
„sunt mai avangardist ca tristan cu tzara!”
în fiecare seară scriu un manifest literar, Andrei Velea, Gimnastul fără plămâni
Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galați, 2010, pag. 88
Locul 4.
a.g. secară folosește comparația cu un dezinteres interesant pentru mine. O folosește parcă împotriva ei, ca și cum ar fi conștient de totala ei inutilitate:
„faruri de mașini venind dintr-un isarlîk
în care a sosit sfântu gheorghe
ce bine depărtarea ca un
balsam nesperat în care e
imposibil să îneci un zeu poznaș”
(altă) secvență (de tren), a.g. secară, anonimul gălățean,
Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2011, pag. 55
Locul 3.
Sanda Panait mă înțelege. Mă rog, nu mă cunoaște (eu o cunosc, am văzut-o față în față și am supraviețuit ca să v-o spun), dar mă înțelege. Altfel nu văd cum i-ar fi venit ideea de a scrie un volum în care maltratează comparația, la modul foarte profan.
„Ca o suliță îmbibată în foc
Aerul colțuros îmi irită nările”
Călătorie, Sandra Panait, fără îngeri,
Ed. Fundația Culturală Antares Galați, 2009, pag. 7
Locul 2.
Amurgul pășește cadențat peste câmpuri
Semănând tot mai mult
Cu niște escadroane de cavalerie
...
Toamna ca o descălecare a unui cal normand
În preajma unei ferme
Drogul toamnei, Sandra Panait, fără îngeri,
Ed. Fundația Culturală Antares Galați, 2009, pag. 10
Locul 1.
„Încerc să prind bretonul conștiinței
Care-mi tot cade peste ochi
Schilodind imaginea lumii
Rostogolită ca din coiubirile unei oglinzi”
Coșmarul conștiinței, Sandra Panait, fără îngeri,
Ed. Fundația Culturală Antares Galați, 2009, pag. 23
