Cu Irina și
Emilian la metrou, deja așteptăm de vreo zece minute, plictiseala
și iritarea se instalează confortabil, nimeni nu vorbește, se aude
doar vioara unui cântăreț ambulant. În cele din urmă apare și
trenul, lent, mulțimea se îmbulzește spre uși, Emilian zice că
parcă e finalul unui film, când intră credits-urile, și
deodată chiar așa ne simțim, deși avem aceleași elemente de mai
devreme totul pare că s-a redistribuit, vioara e coloana sonoră,
trenul lent capătă altă semnificație, simbolizează ceva pentru
protagonistul filmului, mulțimea îmbulzindu-se spre uși, viața
reluându-și traseul, simțim un fade out pe măsură ce
intrăm în tren.
