M-a luat prin surprindere un tip din Londophone când mi-a
spus că primul lucru pe care îl observă la oameni e sintaxa, deși tot sintaxa o
apreciez și eu cel mai mult, dar numai în timpul lecturii, de asta și sunt
nebun după Agopian și Faulkner. Chiar nu-mi trecuse prin cap că ai putea să „vezi”,
să fii sensibil la sintaxa cuiva în timp ce vorbește.
Tipul mi-a mai dat
vreo două explicații și o sumară descriere, la care nu am fost foarte atent pentru
că încercam la rândul meu să îi deslușesc sintaxa. Nu reușeam, era mereu ceva
care îmi scăpa, în mare pentru că nu știam exact cum ar trebui să-mi imaginez
sintaxa, e ca și cum ai încerca să traduci în timp real dintr-o limbă pe care
de fapt n-o stăpânești, chiar când crezi că ai prins ideea apar noi elemente care
complică structura și se dărâmă tot eșafodajul.
