Structuralismul
și calculatoarele.
Întotdeauna am crezut că literatura se poate explica
într-un mod științific. Mă raportam la ideea asta cum se raporta Hawking la Univers,
cu același pozitivism și realism inocent. De aia am și fost foarte entuziasmat
când am citit pentru prima oară studii structuraliste. Gramatica Decameronului în special m-a înfierbântat pe dinăuntru.
Pentru mine structuralismul e strict legat de jocul de
șah. Scopul ultim al structuralismului ar fi ăla de a reuși să producă un software
de critică literară, așa cum există programe de șah care bat mari maeștri. Unde
ar fi fost, din punct de vedere teoretic, șahul în lipsa acestor calculatoare?
Fix unde este acum literatura. Faptul că încă nu a pătruns computerul în
știința, dacă e s-o considerăm așa, literară e unul dintre cele mai mari
mistere pentru mine.
Mi-a luat mult timp să-mi dau seama că structuralismul e
porcărie.
Șahul
și calculatoarele.
Spre deosebire de literatură, șahul are un caracter
finit, oricât de infinite ni s-ar părea posibilitățile lui. O glumă dintr-un
episod din Futurama, care-l prezintă
pe Deep Blue mutând 1. e4 și apoi adăugând și rezultatul partidei: 1-0, e din
ce în ce mai puțin o glumă. Teoria va ajunge să acapareze și restul de 30 de
mutări care-i mai trebuie pentru a prezice de la bun început rezultatul
partidei în fiecare variație a deschiderilor. Asta pe măsură ce calculatoarele
vor continua să capete din ce în ce mai multă putere de calcul. Șahul e deja un
sport mort. În afara cazului în care se va trece, până la urmă, la sistemul
Fischer, prin care piesele sunt aranjate aleatoriu la începutul partidei. Ceea
ce ar da mult mai multă bătaie de cap calculatoarelor.
Comentariul
șahistic și comentariul literar.
Dar cu literatura situația se prezintă altfel. Paralela
între șah și literatură n-ar fi posibilă dacă n-ar exista atâta literatură
constituită exclusiv din notația partidelor jucate la cel mai înalt vârf de-a
lungul timpului. Critica literară își găsește cel mai bun model în notația și
comentariul acestor partide. Comentariul unei partide de șah este cel mai
eficient model de hermeneutică.
El oferă, între paranteze, alte posibile continuări ale
partidei într-un moment în care unul dintre jucători alege dintre mai multe
continuări bune. Tot între paranteze se arată de ce o altă mutare ar fi fost
slabă. Dar în afară de analiza dintre paranteze, există și două semne care se
pot folosi pentru a marca mutările bune și cele slabe. O mutare bună este
urmată de semnul exclamării, în timp ce o mutare proastă este urmată de un semn
de întrebare. O gafă este notată cu două semne de întrebare, în timp ce o
mutare extrem de bună cu două semne de exclamare.
Nu poate încăpea nicio îndoială în privința
corectitudinii acestui comentariu, nu poate încăpea nicio urmă de subiectivism.
Asta din cauza caracterului finit al șahului, din cauza scopului lui clar
definit. Literatura e prea deschisă pentru a permite o asemenea abordare. Dar
dacă îi acceptăm un anume scop (acela de a distra, de exemplu, în cazul
literaturii populare, sau acela de a sensibiliza, în cazul unui anumit tip de
poezie, să-i zicem romantică) literaturii, atunci semnele de întrebare și cele
de exclamare încep să-și găsească locul și în comentariul literar.
Structuralismul
și literatura.
Intuim acum un comentariu structuralist în măsură să
emită judecăți de valoare despre orice text. Pentru că atunci când spunem
structuralism vorbim despre literatură ca text, vorbim de textualitate. Intuim
un software capabil să noteze imediat comparațiile proaste cu semne de
întrebare (unul sau două) sau exclamație. Intuim o teorie ultimă, un
superstructuralism.
Dacă i-am da acestui superstructuralism, să zicem,
versuri hip-hop, și i-am spune că aparțin unei subculturi cu pretenții
artistice destul de mari față de realizările-i, atunci comentariul ar țâșni,
imediat, sub formă de desfășurător, dintr-un calculator ca de buzunar:
Autor – Kazi ploae, mc
Corp de texte – melodiile
Zenit, Gorgone, Voi afla în timp,
Anul celor 5 tigri galbeni, Pământ și apă
Subiectul analizei – utilizarea figurii de stil =Comparația=
Trist ca o femeie în vârstă într-un bolid ?
Închis în mine ca un viitor tiran ?
Lucrez la ceva nou, ca o fabrică de oameni ??
Inventezi scuze ca creștinii când le mor părinții ?
Dezamăgire – e ca un dealer care spune că n-are nimic
pentru tine ?
Mereu sunt în față parc-aș fi un ghid turistic ?
Ești prost ca românii de rând ?
Te-agiți degeaba ca un epileptic ?
Una peste alta ca niște lesbiene paralizate ??
E anul celor 5 tigri, galbeni ca pepenii sau ca petele de
pipi ??
Mă piș pe căcatul tău ca-ntr-o toaletă publică ??
Să nu mai spun că practic fiecare semn de întrebare ar
putea fi tradus ca o penalizare de câteva puncte valorice, iar fiecare semn de
exclamare ar putea aduce un bonus valoric, astfel că la sfârșit calitatea
textului ar putea fi cuantificată.
Dar mai avem de așteptat până când politehniștii vor fi
în stare să predea semantica inteligențelor artificiale. Poate puțin mai mult
decât a trebuit să-i așteptăm pe aceiași politehniști să învețe programele de
șah să-i bată pe marii maeștri.
Bine, că lucrurile astea deja au început să se întâmple, orice
P486 se pricepe la critică mai bine decât majoritatea criticilor umanoizi, de
la noi și aievea.
