25 oct. 2013

Cele mai bune scuze pentru care n-am mai citit nimic


Termini o facultate și intri ușor-ușor într-o fază din ce în ce mai tălâmbă a vieții. Nu mai ai nicio scuză să nu muncești și nu știi câți ani o să mai poți s-o arzi așa, fără o rată babană la bancă și-un copil agățat de gât. Glumele studențești ți se par ușor ridicole, cum ți se păreau în facultate alea de liceu; preferi o comedie proastă făcută-n sudiourile americane și un braț de popcorn în confortul apartamentului tău închiriat decât să-ți târâi picioarele până-n nu știu ce ceainărie, doar ca să porți conversații încâlcite cu foști colegi de facultate de care te leagă din ce în ce mai puține lucruri.

Nicio activitate care necesită efort nu e recreativă și te sâcâie. Nu datorezi nimic nimănui și speri doar să nu-ți datoreze altcineva ceva. Altfel, noile cunoștințe pe care le-ai făcut pe la diversele locuri de muncă n-au nicio treabă cu facultatea pe care-ai terminat-o, de-aici și ușurința cu care vă înțelegeți, cu toate că nici asta nu-ți place, e ca și cum ai termina un joc video în câteva ore, dar folosind cheaturi. 


12 oct. 2013

5 citate din Agopian cu care să-ți adormi copilul


Te trezești des în toiul nopții și nu știi dacă e vorba de vreo alarmă de incendiu sau a izbucnit în sfârșit apocalipsa zombie? După ce te mai dumirești un pic, te uiți în stânga și-ți vezi partenera de viață dormind și sforăind silențios, te uiți în dreapta și vezi peretele dincolo de care bebelușul tău urlă de câteva minute întruna, și-ți dai seama că a venit, într-adevăr, sfârșitul lumii. 

N-ai nicio șansă să o trezești pe maică-sa, așa că te ridici bombănind din pat și-ți croiești anevoie drumul spre camera copilului. Ajungi la el și-l iei în brațe, dar cum să-l liniștești cu pieptul tău plat? În zadar îi cânți și-i vorbești minute în șir, îi dai suzeta și-i încălzești laptele. Micuțul e pus pe scandal, așa că e momentul să alegi o soluție mai bărbătească. 



7 oct. 2013

Dezacordul ca acord


Era comunicării corecte



Trăim în era comunicării și ne e frică să comunicăm. Cea mai mică eroare gramaticală poate și va fi folosită împotriva ta de grammar nazis. Înainte să zici ceva, trebuie să te uiți cu atenție în jurul tău: oricine ar putea fi un grammar nazi, mai ales persoanele în care ai cea mai mare încredere. Grammar nazis se hrănesc cu greșelile tale de exprimare și mai ales de ortografie. Ei cred că sunt cu atât mai inteligenți cu cât vorbesc mai corect. De parcă faptul că urmezi întocmai niște reguli te-ar face mai inteligent, nu mai obedient.




3 sept. 2013

De ce e bună legea exploatării de la Roșia Montană


În naivitatea lor proverbială, activiștii ecologiști și presa liberă ignoră avantajele pe care legea exploatării de la Roșia Montană le va aduce României. Nu vă lăsați păcăliți, nu intrați în jocul lor și nu ieșiți să protestați în stradă până când nu luați în considerare argumentele existente de ambele părți ale taberei! Și nu vorbesc de argumentele propagandistice ale corporației sau ale guvernului, nici măcar de celelalte argumente propagandistice ale ecologiștilor. Iată deci imensele avantaje pe care exploatarea cu cianuri le va aduce țării noastre, plus câteva informații utile despre beneficiile cianurii.


8 aug. 2013

Cum am descoperit ficțiunea


1. Introducere

În clasa a patra aveam o oră de ceea ce se numea „compunere”, unde, pornind de la o temă generală care putea fi rezumată la un singur cuvânt (toamna, iarna, prietenia, mama), trebuia să încropim un text care să aibă o introducere, un cuprins și o încheiere. Astea erau singurele cerințe impuse de învățătoare, dar, în mod absolut inexplicabil, toate compunerile ajungeau să arate la fel. 
 
Dacă se numea „Iarna”, cu toții descriam cum stăm, îngândurați și plictisiți, în camera noastră, privind pe geam (introducerea). Punctul culminant – printre nori, călărind o mătură de vrăjitoare, apărea dintr-o dată bătrâna Iarnă. Cuprinsul o surprindea pe afurisita Iarnă acoperind totul în jurul ei cu zăpadă. Sfârșitul, invariabil – adormeam liniștiți, înăbușind câte-o exclamație într-un oftat: „Ah, iar a venit Iarna!” Universul putea continua să existe. 



23 iul. 2013

Ecuaţia care explică tot Californication


Acum vreo cîţiva ani am încercat să mă uit la primul episod din Californication și după câteva minute am constatat că nu pot. Îmi dispăruse partea aia a creierului care mă făcea să nu mă opresc de fiecare dată când mă apucam de ceva scârbos și inutil, aceeași care mă ajutase să termin Literele. 

De când nu mai muncesc însă partea aia a creierului mi-a crescut și s-a dezvoltat splendid. Nu e zi în care să nu mă trezesc cu gândul că abia aștept să nu fac nimic toată ziua. Așa că m-am uitat la toate sezoanele din Californication pentru că mi s-a părut cel mai stupid lucru pe care-l puteam face. Ulterior, am citit o carte de Max Frisch care m-a făcut să-mi schimb părerea, dar asta nu contează.


8 iul. 2013

Gata cu perlele de la Bac

Oamenii care așteaptă cu sufletul la gură, an de an, perlele de la Bac pentru că sunt o sursă de râs garantat, eficiență 100%, un umor atât de simplu încât nu necesită absolut niciun efort din partea lor ca să „prindă” gluma – totul e chiar acolo, în fiecare propoziție în care elevul greșește, confundă sau inventează. E umorul instant care te duce imediat la concluzia că „ce prost e ăla”, nu-ți trebuie nici măcar cultura generală a unui copil de gimnaziu ca să depistezi greșeala, e chiar în fața ta și urlă la tine: „Sunt o informație greșită! Sunt o informație greșită într-un context în care trebuia să fiu corectă!”

                Perlele de la Bac au devenit ceva sezonier, exact cum înainte de sărbători știi sigur că o să vezi la televizor un reportaj despre prețurile cârnaților, exact cum vara știi sigur că o să vezi un reportaj despre prețurile de cazare la mare, cu țâțe goale pe fundal, exact așa te aștepți ca după examenul de Bac să apară și perlele. E un prilej de sărbătoare națională în care râdem mai ceva ca la glumele lui Arșinel, dar cu același sentiment de gol în stomac pe care ți-l dă orice lucru de o calitate mai mult decât îndoielnică.