Se afișează postările cu eticheta traducere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta traducere. Afișați toate postările

29 aug. 2011

Urmează detaliile


Sam Savage

Țipătul leneșului


Polirom, 2011

trad. de Vali Florescu

264 pag.

22,95 lei



Am ajuns la echinocțiu. Închid ochii și-mi imaginez planeta alunecând prin bezna spațiului, cercul vieții rotindu-se în spirală, fără volan și fără frâne. Și n-am bani să-mi încălzesc casa.

Stau pe fotoliul roșu, printre cutii. Am sentimentul că aștept într-o gară înconjurat de bagaje. Sunt foarte emoționat. Mă întreb: unde naiba e trenul?

Prietenul e oare un șoarece aflat în apropiere sau un șobolan aflat mai departe?

Eu n-am fost orbit de prejudecăți provinciale.

Am tras în hoardele sinistre și înfustate ale Clicilor de regurgitare și masturbare ale Poeților și Pictorilor.

Scutură din cap, în încercarea de a-și extrage mintea din această mocirlă și de a-și imagina o altă viață, mai bună, una fără atât de multe virgule.

Am înghițit șase aspirine. Slavă Domnului că am draperii.

E noapte. În miezul nopții e altă noapte. Stau într-o casă goală. Iar casa nu e doar pustie, pustietatea e pustie.