Kazi Ploae rupe norma

Asculți cap coadă ep-ul ăsta și rămâi puțin în dubii. Nu poți să-ți dai seama cum de niște melodii cântate parcă în contra ideii de muzică (și în special a ideii de rap) îți intră pe sub piele.  De la ton, trecând prin instrumental și ajungând la versuri, se conturează un peisaj dezolant. E exact efectul pe care mizează Kazi Ploae, și, contrar așteptărilor mele, îi reușește.

Îi reușește atât de bine încât am auzit și oameni care n-au nicio treabă cu hiphopul spunând că ep-ul ăsta e bun. Și asta din două motive: Kazi ocolește clișeele specifice genului (n-o face pe golănașul etc.), iar atunci când îmbrățișează clișee are grijă să le ducă într-o zonă abstractă. „Abstract” e un cuvânt care definește de fapt foarte bine stilul la care a ajuns Kazi, și asta îi dă un plus de valoare, pentru că duce hiphopul mult mai aproape de poezie.