Fast Think Inc. Super-dialogul

Dieter Nisipeanu, cel mai bun șahist român
(fost campion european)

Am mai vorbit undeva despre șah, apropiindu-l de teoria literară. O întâmplare recentă m-a făcut atent la un alt aspect legat de jocul de șah, dar de data aceasta aș vrea să-l apropii de un mod de gândire mai degrabă decât de o teorie. Nu trebuie să știți aproape nimic despre jocul de șah ca să înțelegeți despre ce e vorba.

Pentru că prin șah de fapt nu înțeleg un joc, ci un limbaj. Adică mai mult decât un simplu limbaj – un limbaj perfect, datorat sistemului său închis, un limbaj care în ciuda faptului că nu admite decât o singură interpretare corectă, lasă totuși loc imaginației să-și spună cuvântul, ceea ce s-ar traduce prin faptul că există anumite mutări sau linii a căror funcție este mai degrabă poetică (oricine i-a studiat pe cei mai înzestrați jucători știe asta).

Întrebarea de după

Există anumiți oameni mai seniori așa care asistă la tot felul de evenimente publice, conferințe, lansări și proiecții de film, doar ca să aibă ocazia să pună întrebarea de după. Îi recunoști pentru că tot timpul evenimentului stau cu capul pe spate, ochii închiși și un firicel de salivă prelingându-se în colțul gurii. Aplauzele finale îi trezesc din letargie și le amintesc adevăratul motiv pentru care au asistat până atunci pasivi la tot evenimentul.

Nu contează despre ce s-a vorbit, când prezentatorul dă startul întrebărilor din public oamenii ăștia se activează, își pun costumele de supereroi ai societății și salvează umanitatea cu superputerea lor de a pune întrebări pline de esență.