Despre ratare cu Bukowski

=delimitări conceptuale=

 

Pe de o parte potențialul, în alt registru centrul, două puncte esențiale, iar pe de cealaltă parte potențialul risipit și marginea. Aceste puncte ni le imaginăm pulsând, cu distanțele variind întruna. Când distanța dintre potențial și potențialul risipit este îndeajuns de mare, concomitent cu distanța de la centru la margine, putem vorbi despre ratare.

Anii ’30 după Charles Bukowski

Scos din The People Look like Flowers at Last, apărut la Harper Collins în 2008, al cincelea şi ultimul volum din postume.

anii ‘30

locurile de hăituială

şi ascunzătorile

sunt din ce în ce mai greu de găsit şi canarii
de casă şi peştişorii de aur,

n-aţi observat?

ţin minte când sălile de biliard erau săli de biliard

nu doar mese

în baruri;

şi ţin minte femeile din cartier

găteau oale de tocană cu carne pentru

bărbaţii şomeri

când aveau burţile bolnave

de frică;

şi ţin minte când copii se uitau la ploaie

cu orele şi

se băteau pân’la capăt pentru un

şobolan; şi

ţin minte când toţi boxerii erau irlandezi sau evrei

şi nu făceau niciodată o bătaie

nasoală şi când avioanele zburau aşa de aproape că

vedeai ochelarii de pe faţa pilotului;

şi când o-ngheţată din zece avea înăuntru un cupon gratuit

şi de 3 cenţi cumpărai dulciuri

cât să te-mbolnăvească sau să te ţină

o dup-amiază întreagă; când oamenii din cartier creşteau

găini în curtea din spate; când umpleam ca să ţină mereu

maşinile de cinci cenţi cu ceară;

când ne construiam singuri zmeele şi bicicletele;

şi ţin minte

când se certau părinţii

(îi auzea toată strada)

se băteau cu orele strigându-şi blesteme de moarte

unul altuia

şi poliţiştii  nu veneau

niciodată.

locurile de hăituială şi ascunzătorile

sunt din ce în ce mai greu

de găsit; ţin minte

când în fiecare al patrulea viran creştea iarba

şi proprietarul

îşi primea chiria

când aveai să i-o dai

şi zilele toate erau însorite şi bune şi orice moment era

plin de speranţă.

the 1930s

places to hunt

places to hide are

getting harder to find, and pet

canaries and goldfish too, did you notice

that?

I remember when pool halls were pool halls

not just tables in

bars;

and I remember when neighborhood women

used to cook pots of beef stew for their

unemployed husbands

when their bellies were sick with

fear;

and I remember when kids used to watch the rain

for hours and

would fight to the end over a pet

rat; and

I remember when the boxers were all Jewish and Irish

and never gave you a

bad fight; and when the biplanes flew so low you

could see the pilot’s face and goggles;

and when one ice cream bar in ten had a free coupon in-

side; and when for 3 cents you could buy enough candy

to make you sick

or last a whole

afternoon; and when the people in the neighborhood raised

chickens in their backyards; and when we’d stuff a 5 cent

toy auto full of

candle wax to make it last

forever; and when we built our own kites and scooters;

and I remember

when our parents fought

13 (you could hear them for blocks)

and they fought for hours, screaming blood-death curses

and the cops never

came.

places to hunt and places to hide,

they’re just not around

anymore. I remember when

each 4th lot was vacant and overgrown, and the landlord

only got his rent

when you had

it, and each day was clear and good and each moment was

full of promise.

Being Charles Bukowski

Charles Bukowski, Femei
Editura Polirom, Iași, 2009
Colecție coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu
Traducere din limba engleză și note de Florin Șlapac
Postfață de Călin-Andrei Mihăilescu

tagline: M-am urcat pe ea și am început să pompez.

  Henry Chinaski, un bărbat trecut de cincizeci, se bucură (abia acum) de o oarecare notorietate artistică, de care se folosește pentru a gusta din toate plăcerile la care nu a avut acces în trecut. Reușește să facă acest lucru fără a se compromite, fără a-și schimba caracterul, fără a pretinde că ar fi altcineva, și aceasta este probabil singura trăsătură morală pozitivă a personajului (onestitatea). În rest, este același Henry Chinasky pe care l-am văzut în Barfly.
În ciuda cinismului și vârstei, naratorul are un aer infantil și inocent. Trece prin toate aventurile cu o dezinvoltură crasă. Acesta este și motivul pentru care protagonistul e carismatic. În rest, aceleași motive și teme pe care Bukowski le-a tot folosit. În total, 350 de pagini în care se bea și se face sex întruna, fără nicio gradație care să ducă în final spre vreo accentuare psihologică a vreunui sentiment. Nicio gradație care să indice de fapt vreun sfârșit. Nicio gradație care să dea un caracter metafizic faptului banal care se repetă obositor de-ntr-una. Nicio reducție fenomenologică.
Nu-ți rămâne decât să te întrebi de ce, în ciuda simplității și sărăciei narațiunii, lectura e plăcută și fructuoasă. Poate pentru că Bukowski e acel tip de autor ratat a cărui ratare e un succes. Tipul ratatului care nu e chiar ratat, dar nici nu poate trece cu convingere în cealaltă tabără.
Insensibil la artificii estetice sau tehnici narative, naratorul lui Bukowski e chiar Bukoswski, autorul al cărui nume apare pe coperta I, cu fața ciopârțită de vărsat de vânt și cicatrici, cu nas roș, borcănat și ochi asimetrici.
L-aș încadra pe autor la „literatură de consum bună” pentru că, spre deosebire de cealaltă literatură de consum, aceasta are o anumită gratuitate (nu te ține cu sufletul la gură să vezi cine e criminalul sau dacă se desparte cineva la final) care o face, înainte de toate, poetică.
A se citi Femei ca și cum ai reuși, ca în Being John Malkovich, să te transpui în pielea autorului. Enjoy the exotic ride.