Apel umanitar: ajutați-l pe Darie Ducan!

Trista poveste a lui Darie a început la Târnăveni, unde a copilărit în condiții inumane din cauza toxicității culturale, care îi afectează pe 9 din 10 copii în această localitate. Datorită vieții literare intense, Darie nu s-a putut bucura, așa cum ar fi fost normal pentru un copil de vârsta lui, de plăcerile nevinovate ale copilăriei. În loc să se joace în fața blocului, el citea Esenin. În loc să se uite la desene animate, el scria aforisme. În loc să vrea să devină astronaut, el voia să devină poet național.

Prima carte i-a apărut la numai 9 ani și doctorii nu au putut să i-o scoată. De atunci, viața s-a transformat într-un adevărat calvar pentru Darie. Deoarece părinții nu au avut banii necesari ca să-i scoată ideile maligne din cap, au început să-i apară, periodic, tot mai multe cărți, unele atingând 200 de pagini!

Scrisoare deschisă bunului meu prieten

Grozăvia!

Dragă Florin,

Iată, îți scriu aceste rânduri folosind o peniță pe care o înmoi într-o minusculă călimară la fiecare cinci, șase cuvinte. Îți recomand și ție acest exercițiu, ca să vezi ce scrâșnet teribil pot scoate cuvintele (vezi Anexa I), deși am impresia că tu, în calitatea ta imuabilă de poet, știi deja asta. Ce vreau să spun este că dacă nici măcar tu nu știi asta, atunci înseamnă că viitorul nostru, ca specie inteligentă, este total compromis.

Scriu aceste cuvinte folosind penița deoarece Cristina a luat laptopul la școală. Ea studiază chestii despre calculatoare. Tu de ce nu studiezi chestii despre calculatoare? Când o să se întoarcă voi transcrie toate aceste rânduri pe calculator, pentru că am un scris execrabil, doar o idee mai citeț decât majoritatea poeziilor tale.

Sunt un rapper și nu fac sens

Câteodată am impresia că sunt un maidanez şi rup lesa. Asta şi-a zis Puya la un moment dat şi după aia a făcut un hit pe chestia asta. „Sunt un maidanez şi rup lesa/ nu mă poţi dresa”. Întrebarea e de ce a ales refrenul ăsta şi nu „Sunt o broască ţestoasă şi-mi iau zborul/ nu-mi poţi mânca piciorul”? Ar fi avut la fel de mult sens.

Nu ştiu, câte greşeli ai voie să faci în două versuri? Nu e o limită? Deci: 1. Maidanezii nu au lesă; 2. Maidanezii, ca orice alt câine, pot fi dresaţi; şi 3. În cuvântul „dresa” accentul cade pe a doua silabă, nu prima. Ar trebui să li se dea amenzi oamenilor care hrănesc rapperi dintr-ăştia.

Connect-R, un Iisus desăvârșit

Connect-R se chinuie de mult timp să devină Iisus, voi nici nu știți videoclipul ăsta în care se apropia cât de cât de imaginea Mântuitorului. Dar în afara fizicului, nu a reușit niciodată să fie cu adevărat Mântuitorul, până în vara asta, odată cu lansarea melodiei „Mai dă-te-n dragostea mea”. Abia acum Connect-R este un Iisus desăvârșit.

Melodia mizează pe un joc de cuvinte care de fapt reflectă deviza „întoarce și obrazul celălalt”, adusă la zi prin această semi-înjurătură profană („mai dă-te-n...”) combinată cu un mesaj creștin prin excelență (dragostea pentru celălalt).

Întrebarea de după

Există anumiți oameni mai seniori așa care asistă la tot felul de evenimente publice, conferințe, lansări și proiecții de film, doar ca să aibă ocazia să pună întrebarea de după. Îi recunoști pentru că tot timpul evenimentului stau cu capul pe spate, ochii închiși și un firicel de salivă prelingându-se în colțul gurii. Aplauzele finale îi trezesc din letargie și le amintesc adevăratul motiv pentru care au asistat până atunci pasivi la tot evenimentul.

Nu contează despre ce s-a vorbit, când prezentatorul dă startul întrebărilor din public oamenii ăștia se activează, își pun costumele de supereroi ai societății și salvează umanitatea cu superputerea lor de a pune întrebări pline de esență.

Cu Dickens în junglă sau cum să scapi de un divorț

                                                                tagline:  „– I think he’s the silliest man who’s ever been here.

 – Comparisons are odious.”

Primul lucru pe care trebuie să-l știți despre autorul de care vreau sa vă vorbesc este că, deși se numește nicicum altfel decât Evelyn Waugh, nu e femeie, ci un domn cu cea mai severa fizionomie britanică. Pe mine partea asta deja mă pusese în dificultate, din moment ce cartea se numea „A Handful of Dust”, și titlul, deși luat din T.S. Eliot, mă ducea cu gândul mai degrabă la genul de scriitură pointilist, minuțios, concentrat pe fluiditatea trăirii, al Virginiei Woolf decât la tipul de dramă victoriană mutată în secolul XX peste care am dat de fapt. În locul sensibilității analitice, am găsit un satirist de modă veche.

        Nici nu e de mirare, aș spune, că Waugh (mai exact Arthur Evelyn St. John Waugh) și-a dezvoltat aptitudinile ironice când soarta l-a împodobit cu asemenea nume, și pe deasupra cu o nevastă pe care o chema tot Evelyn (nu mă întrebați cum își spuneau în scrisori) și care, plictisită că el se îndeletnicea cu scrisul în reședința de la țară în timp ce ea o ardea în petreceri prin Londra, l-a părăsit după vreun an pentru prietenul lui, care ar fi trebuit să o supravegheze.